RESTITUIRI – Ioan N. RADU – Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

Scriam, cu câțiva ani în urmă, despre un OM pe care-l știam în orașul nostru dintotdeauna și pe care îl cunoșteau zeci de generații ale Târgoviștei. Profesorul Ioan N. RADU, campion mondial, dascăl de elită, profesor înțelept, conducător al școlii dâmbovițene… Scriam, deci, „gânduri despre un foarte tânăr prieten”… Acum, Domnul Profesor e într-o lume mai bună și, cu siguranță, îi învață pe îngeri să construiască rachetomodele, pe care le lansează în fiecare zi, acolo, în rai… Am în arhiva mea de suflet mai multe articole despre oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței noastre, scrise cu migală și pasiune de dragul meu prieten, pe care, iată, le restitui aici, în fiecare săptămână… (Ionuț  Cristache)

 

 

Oameni de ieri și de azi ai Dâmboviței

 

Azi despre Ștefan Niculescu… Am arătat, într-un precedent articol, că localitatea Moreni este un nume cu rezonanţă în istoria petrolului românesc de aproximativ un secol şi jumătate şi cu toate că ponderea petrolului în economia localităţii a fost tot mai redusă, oraşul a rămas cunoscut industriei de petrol în ţara noastră şi chiar în străinătate.

 

În această atmosferă dominată de găsirea şi extragerea petrolului de pe dealurile învecinate Moreniului, avea să se nască Ştefan Niculescu, viitorul muzician, compozitor, profesor, muzicolog, academician, altfel spus concretizarea muzicianului contemporan de anvergură. Deşi de neînlocuit pentru muzicienii români, Ştefan Niculescu este aproape necunoscut marelui public. Poate este prea greu de ascultat sau de înţeles muzica lui. El nu oferă satisfacţia imediată a melodiei, a temei. Creaţia sa se înscrie în zona muzicii culte contemporane şi acoperă numeroase genuri muzicale. Niculescu a fost preocupat de folclorul muzical al Extremului Orient, de muzica electronică şi de heterofonie/ eterofonie, prin care două voci încetează a mai cânta la unison şi pornesc, simultan, pe drumuri diferite. Mulţi ani, a predat compoziţia la Conservatorul din Bucureşti.

   Ştefan Niculescu s-a născut la 31 iulie 1927 la Moreni. Între anii 1941 şi 1946, Ştefan Niculescu a studiat la Academia Regală de Muzică din Bucureşti. S-a reprofilat apoi pe inginerie (studii la Institutul de Construcţii Civile din Bucureşti, până în 1950), în cele din urmă revenind la Academia de Muzică. Aici studiază compoziţia cu Mihail Andricu, între anii 1951 şi 1957. A avut ocazia nesperată (în contextul regimului politic din ţară) de a participa la Şcoala pentru muzică nouă de la Darmstadt (1966–1969) şi la Cursurile pentru muzică electronică de la studioul Siemens din München (1966).

Activitatea în domeniul didactic o începe la vârsta de 31de ani. Între 1958 şi 1960 lucrează ca profesor de pian, apoi activează ca cercetător la Institutul de Istoria Artei (1960–1963). Din 1963 este profesor universitar la Conservatorul din Bucureşti, unde predă analiză muzicală şi compoziţie până în 1987, când îşi încetează activitatea, plecând din ţară. Revine şase ani mai târziu. În 2001, primeşte titlul de prorector onorific al acestei instituţii.

O altă preocupare a sa a fost relaţia dintre muzician şi public, păstrând viu interesul pentru educaţia muzicală a acestuia. În anii 1970 contribuie la popularizarea muzicii noi prin expuneri (însoţite de audieri fonografice) la Bucureşti, împreună cu Şerban Stănciulescu. În 1991, fondează Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi la Bucureşti. Dintre compozitorii străini care i-au marcat stilul, Niculescu îl cita pe Iannis Xenakis şi Pierre Boulez. Aprecia la cel din urmă interesul pentru muzica heterofonă, pe care el însuşi o va studia prin intermediul muzicii tradiţionale din Asia de Sud-Est (de pildă, ansamblurile gamelan din Indonezia). Ca muzicolog, a contribuit la întocmirea monografiei „George Enescu”, apărută în 1972, la Editura Academiei Române, demers pentru care a fost recompensat cu premiul Academiei Franceze. Compune peste 70 de lucrări în genuri diverse pentru ansambluri de cameră sau simfonice, cu voce sau cu muzică de operă. Aceste lucrări văd lumina tiparului la Editura Muzicală, Éditions Salabert, Ars Viva/B. Schött’s Söhne Musikverlag (Mainz), Gerig Musikverlag (Köln), iar lucrările sale sunt înregistrate la Electrecord (România), Erato (Franţa), Attacca Records (Olanda).

    Pentru a contura personalitatea lui Ştefan Nicolescu vom prezenta o parte din lucrările lui valoroase din diferitele domenii ale muzicii. În domeniul muzicii orchestral simfonice, lansează, în 1956, Simfonia I, revine în 1967 cu lucrarea Eteromorfie şi continuă cu Unisonos I (1970), Unisonos II (1971), Ison I (1973), Ison II (1975), toate acestea fiind compoziţii pentru orchestră. După o pauză de cinci ani, prezintă Simfonia a II-a „Opus dacicum” (1980), pentru orchestră mare, Sincronie II (1981), pentru orchestră, Simfonia a III-a „Cantos” (1984–1986), pentru suflători de lemn solişti şi orchestră (există trei variante, cu solişti diferiţi). În 1995, după o întrerupere de zece ani, prezintă Simfonia a IV-a „Deisis” şi Simfonia a V-a „Litanii” (1997). În cadrul muzicii de cameră îşi face prezenţa până 1989, la intervale mari de timp: Invenţiuni (1963), pentru clarinet şi pian, Echos I (1977), pentru vioară, Ricercare in uno (1984), pentru sintetizator, clarinet şi vioară, Hétérophonies pour Montreux (1986), pentru 5 instrumente, Octuplum (1987), pentru 8 instrumente, Chant-son (1989), pentru saxofon. După revenirea în ţară mai public și Sequentia (1994), pentru 6 instrumente şi Undecimum (1998), pentru 11 instrumente.

În perioada 1959–1965, a mai creat trei cantate, continuând-și opera muzicală cu Aforisme de Heraclit (1969), pentru 20 de voci soliste, Invocatio (1988), simfonie corală, Axion (1992), pentru cor de femei şi saxofon şi Psalmus (1993), pentru şase voci, iar în domeniul teatrului liric a contribuit cu operă-balet pentru copii Cartea cu Apolodor, prezentată în premieră în 1975, la Cluj-Napoca). Libretul a fost conceput de de Gellu Naum.

Fructuoasa activitate i-a fost răsplătită cu premii, distincţii şi titluri onorifice precum:

– Academia Română (premiu pentru compoziţie – 1962, premiu pentru muzicologie – 1972);

– Academia Franceză (premiu pentru muzicologie – 1972);

– Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania (premii pentru compoziţie în anii 1975, 1977, 1981, 1983, 1985, 1986, 1988, 1998; marele premiu în 1994);

– Premiul „Gottfried von Herder” (1994, pentru întreaga activitate);

– Festivalul de Muzică Cultă de la Montreux-Vevey (premiul pentru întreaga activitate).

Datorită contribuţie valoroase aduse în domeniul muzicii culte din ţara noastă Ştefan Niculescu a fost onorat cu titlurile de membru corespondent al Academiei Române, în 1993 şi academician titular, în 1997, dar și doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj. A decedat la 22 ianuarie 2008, la Bucureşti. A fost o mare personalitate a culturii muzicale europene, cu aptitudini şi cu însuşiri deosebite, de care şi noi, dâmboviţenii, ar trebui să ne amintim şi cu care să ne mândrim.

 

Ioan N. RADU a fost singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu, un spirit mereu tânăr și dascăl de „Carabella”…

 

 

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro