kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: SONETELE ADOLESCENȚEI…

 

MOTTO:

Când m-am gândit întâi la poezie

Speranţa vârstei mi-mpletea cununi

Și, pe coperta cărţii de chimie,

Am încercat suprema gingăşie

Pe treptele acestei misiuni.

 

SONET  I

 

Cădeau din cer torente de lumină,

Iar densa, umectata atmosferă

Își suspenda nimbata ei lumună

Pe fruntea noastră aspră și severă.

 

Se-volburau culorile pe creste

Într-un imens , organic curcubeu.

Aripă frântă, grea de minereu

Pe-un țărm săpat în prima-ne poveste.

 

Și ca din frunza unui arbore de dor

Păreau că sună-n noi străvechi chemări,

Ardeam în vâlvătăi de-mbrățișări

Și-ntr-un tic-tac al timpului sonor,

Prin apa unui spațiu incolor

Zbura seninul unor mângâieri.

 

 

 

 

 

 

 

SONET II

 

Din amfore-ancestrale ne-am prăvalit imens

În ipostaza aspră şi-naltă a  iubirii,

Străluminarea caldă şi grea a zămislirii

Ne-a aruncat pe-un alt tărâm şi sens.

 

Dureri poate s-or naşte din spicul de trăire

Când înecaţi în visul unei mai noi meniri

Vom plânge poate clipa sublimei rătăciri

Sau ne-om scălda-n cascade de râs şi de uimire.

 

Cu unghiile-n carne săpa-vom chipul clipei,

Vom face pur păcatul de patimă şi ură,

Vom îngropa adânc cuţitele ispitei,

 

Ne-om arde și cenuşa spre a renaşte iar

Zidiţi în chinul greu de cumenecătură,

Pietrificaţi în boabe de cleştar.

 

 

          Sonet III

 

Cu plete lungi o noapte săpa din ceruri caldă,

Înmugurea lumina de aștri pe câmpii,

Suia un tril din ierburi cu iz de galaxii

Când noi îmboboceam pe-aceeași mladă.

 

Nori costelivi își răsfirau domol

Și-și tremurau în timpul viu cântarea,

Curgea o lavă-ncinsă de nămol

Pe poarta ce intrase înserarea.

 

Se transfera prin noapte fiorul veșniciei

Pătruns de ascuțișul nemărginitei clipe,

Se domolea în spații o zbatere de-aripe

Falnga frântă a copilăriei

Când noi migram pe cărărui astrale

Rupând din taina nopților petale.

 

 

ALEXANDRU IACOB  este profesor, a făcut zeci de generații să iubească limba română și privește cu răbdarea dascălului vremurile palide de azi…

 

Citeşte şi

ROMAN  FOILETON –  Ionuț  CRISTACHE;  Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul trei…

EVENIMENTE  ÎN  AȘTEPTARE  –  Ovidiu  IVANCU: Vremea musonului: patru ani în India – JURNALUL  MEU  INDIAN  ( 2009-2013 )…

AMERICA  LA NOI  ACASĂ – Dana  NEACȘU; Manichiură…

CULTURA  ONLINE – Daniel  TACHE; Amintiri din Țara de Carton ( IV )…

LECȚIA  DE  ZBOR  –  Ioana  PIOARU; D&G…

CULTURA  URBANĂ – Pompiliu  ALEXANDRU; O nuanță politică…

PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE – Cătălina  CRISTACHE; Armonie…

CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE –  Mihaela  MARIN; Complexe și complexați…

SOVIANYSME  –  Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 5) …

CONEXIUNI –  Ștefan  POPESCU; Fragmentarium…

COSMOSUL  DIN  NOI  –  Ioan N. RADU; Oamenii de ieri  ai  Târgoviștei…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE –  Petre  STOICA; Mai este mult până departe…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE – Radu  STATE; Început de veac în Târgoviște…

ÎN  CALEA  LUPILOR  DE  IERI  ȘI  DE  AZI – Constantin  VAENI; Gala premiilor UARF…

CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI  –  Teodor Constantin  BÂRSAN; Timpul sacru și profanii…

TERAPII  ÎNGÂNDURATE  –  Ioan  VIȘTEA; O dramoletă bulevardieră…

CUȚITUL CU  tEIȘ –  Gabriel  ENACHE; Reportaj literar – trei…

DEPOZIT  ELECTRONIC – Ovidiu  IVANCU; România  și  minoritarii ei…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI – Mariana OPREA  STATE; Destul…

ÎNSEMNĂRI  MORALE  –  Gabriela  MARIN; Să alegem tăcerea…

CIUCLARISME  –  Bogdan  CIUCLARU; Un top…

LA BORTA  RECE – Radu  PĂRPĂUȚĂ; Alte trei lame de cuțit…

SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 8  – Dana  NEACȘU…

PICĂTURI  DE  ROUĂ – Octavian  SOVIANY; Șase…

JI-PISME  DE  SÂMBĂTĂ  –  Puiu  JIPA;  Zece  altfel  de  poeme…

MELANCOLII  –  Constanța  POPESCU;  Două poeme…

RAFTUL  CU  POEME  –  Ioan  VIȘTEA; Cinci respirări de primăvară…

JUNIORI  DE  CARABELLA  –  Marius  Alexandru  DINCĂ; Ca-n viață, ca-n filme ( viața la 18 ani) …

JUNIORI  DE  CARABELLA – Daria  STEMATE; Tu, nebun de alb; eu, regină albă ( viața la 16 ani ) …

CORESPONDENȚE  SUBIECTIVE  –  Erica  OPREA; Stelele  din mine…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media