PUNCTUL PE CUVÂNT – Gabriela CRISTACHE – Mamei mele…

Ultima dată când am văzut-o pe Buni și-a amintit unul dintre episoadele ei preferate din copilăria mea: cum am mers cu ea la frizer să ne tundem amândouă și – când i-a venit rândul la tuns – eu m-am speriat și am zis: „Nu-i tăia urechile lui Buni!”. Când eram mică îmi spunea povești, îmi făcea înghețată și supă cu găluști și îmi spunea afectuos „ținghilinghi lu’ Bunica”.  A fost o educatoare iubită de copii pentru că era bună și afectuoasă. Am auzit multe povești despre serbările pe care le organiza și taberele la mare în care mergea cu copiii. Buni ne-a părăsit sâmbătă dimineață și lumea a pierdut o femeie bună, caldă și puternică. Drum lin, Buni! (Maria  Cristache)

 

   S-a născut într-o familie săracă, a crescut mulțumindu-se cu puțin, lăsând mereu ca frații mai mici să aibă puțin mai mult, să le fie mai bine decât ei. S-a dus la școală și a învățat bine, pentru că era deșteaptă, era bună pentru că nu putea să fie altfel. S-a căsătorit și a avut două fiice pe care le-a crescut cu dragoste și simplitate. Era o femeie obișnuită, modestă, emotivă, iubitoare, cu dragoste pentru cei triști, flămânzi sau însingurați. Nu avea nevoie de mare lucru ca să fie mulțumită și nu știa să trăiască altfel decât muncind. Trecuse de prima tinerețe și încă se mai gândea cu drag la satul în care se născuse, loc pe care continuă să-l numească „acasă”. Revenea acolo uneori și trăia zilele ca și cum n-ar fi plecat niciodată, reintra în ritmul satului ei atât de iubit.

   Era fericită, nu mai avea vârstă, trăia prezentul. Cu trecerea anilor, în limbajul ei s-au reașezat oltenismele, pe care, oricum, nu le pierduse. Încă de tânără a fost înțeleapta familiei. Atât părinții, cât și frații ei se raportau la părerile ei cumpătate și pline de bun simț și, cândva, tempera răutățile surorii ei față de noră, pe care o mâhnea fără rost. N-a fost niciodată lacomă de bani sau alte bunuri, n-ar fi luat niciodată nimic din ceea ce nu era al ei și n-ar fi căutat ceartă pentru nimic în lume.

   A pierdut oameni dragi, când avea 36 de ani soțul, după ce a împlinit 80 de ani, fiica mai mică. Suflet făcut țăndări, minte rămasă întreagă… Mergea cu un cadru din aluminiu, dar era la datorie, nu conta că au lăsat-o puterile, că a obosit, că ar fi fost timpul pentru altceva. Cu trupul împuținat și cu sufletul plin de dragoste spunea în fiecare dimineață „că se simte bine”. Ea știa că avea în grija ei oameni pe care îi iubea, o vecină mai neputincioasă, o alta singură și dezorientată, ea știa că trebuia să fie de folos. Știa chemarea lui Iisus (Matei, cap.11, versetele 28-30 ): „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra  voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun și povara Mea este ușoară”.

    Era?  Este, chiar dacă a plecat printre stele.  Mama…

GABRIELA CRISTACHE este absolventă a Facultății de Filosofie și a fost dascăl de „Carabella”…