ortooxacell kiss2022.gif Flax

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Călătoriile interioare. Moduri de operare

 

Freud Museum, de Ioana Scoruș, Editura Polirom, 2019

 

Sunt anumite teritorii care nu pot fi parcurse, sau cunoscute, cu ușurință. Nu există neapărat piedici, nu sunt puse capcane intenționat pentru a le face de nepătruns, dar au întotdeauna ceva care nu se lasă dezvăluit, care nu le lasă, uneori, nici măcar privite de la suprafață, razant sau superficial. Toate acestea sporesc misterul și îngreunează privirea în adânc, în adâncul care oglindește imaginea întreagă a ceea ce este de căutat și de arătat. Dar, până aici, este vizibilă opacitatea care încurajează ascunderea, retragerea vizibilului din calea privirilor obișnuite. Aceste teritorii pot fi numite așa cum o făceau autorii de hărți din vechime: hic sunt leones!; un fel de definiție veche a necunoscutului, a ce nu se poate vedea, înțelege, stăpâni.

Ioana Scoruș, în cartea Freud Museum, ne arată exact modurile în care putem merge în căutarea luminii, a acelei lumini care poate face vizibile și cunoscute aceste teritorii, aceste vaste și amplificate de necunoscut părți ale ființei. Folosind ritualuri de trecere dintr-un registru în altul și de învăluire cuceritoare, cu har harnic de scriitornic mult văzător și pătrunzător, suntem (con)duși exact în locurile pe care ne-am dorit să le cunoaștem, feriți de încărcătura tristă a căutării în singurătate. Ioana Scoruș își folosește calitățile de însoțitor și ne ajută să parcurgem teritoriile încâlcite și întunecate ale firilor omenești. Freud Museum este lecția de anatomie prin care ni se face cunoscută partea interioară, lăuntrul personajelor expuse aici. Cu ochi pătrunzători, cu ușurință de mișcare pe multe paliere ale cunoașterii firilor umane, Ioana Scoruș vede firesc formele în care trăirile cresc și se manifestă în oameni și, cu un simț dezvoltat de accesare și de înțelegere, ne sunt aduse la vedere și ne conduc spre un fel anume, empatic, de participare la cunoașterea lor.

Nu pe experiența în sine, ci pe locul de unde priveliștea aceea, o adevărată taină, devenea posibilă. Îmi imaginez că o asemenea boală îți schimbă raportul cu lumea, cu viața, că îți dă acces la niște capacități latente care nu au avut motiv să fie trezite la viață până atunci. Te dislocă din tine însuți, mutându-te într-o altă parte a ta…

În nici un moment al lecturii nu știi cu cine o să ai de-a face, nu ești niciodată pe un teren sigur în ceea ce privește personajul despre care afli, care este expus și lăsat să arate un balans nefiresc, amețitor, amăgitor, o colecție de mișcări, de fente care te conduc cu ușurință pe piste false de înțelegere și de cunoaștere a universului pe care autoarea l-a pus la dispoziția lor. Toate faptele sunt aici, dar sunt lipsite de martori, de martorii care să le poată face cunoscute, sunt acoperite de alibiuri bine construite și bine acoperite, în așa fel ca autoarea, Ioana Scoruș, să păstreze în totalitate controlul mișcărilor lor. Firile, ființele de aici sunt controlate și urmărite cu dibăcie, cu un fel de necesitate diabolică de a le cunoaște bine pe toate părțile, de a le vedea bine toate fețele exterioare și, mai ales, interioare, și abia de aici lăsate să se afișeze, să se miște, într-o oarecare voie, la vederea și în mintea cititorului. Acest control poate să pară nefiresc, și impus cu brutalitate, dar, de fapt, este modul în care Ioana Scoruș își concepe și își arată expunerea din acest muzeu textual, muzeu care se construiește cuvânt cu cuvânt și care, ușor, ușor își depășește nivelul de text imaginat și se revarsă, cuminte sau învolburat, în cel cuprinzător al privitorului, privitor care se transformă tacit în spectator și/sau cititor.

Sigur că nu pricep. Sigur că mă întreb dacă nu cumva asta o fi diversiunea, până la urmă tot o strategie, din cele despre care vorbea într-una din orele de relaxare din camera obscură, atunci când lumina verde îi developa chipul în imagini ciudate, măști vorbitoare lipsite de însuflețire, păpuși mecanice dotate cu un motoraș care-i mișca buzele, grăind omenește…

Tipuri psihologice, tipuri psihologice umane, ascunse în felurile de a fi ale personajelor, analize sugerate, încercări intenționat (de acte) ratate de a finaliza fapte ale vieților lor. Toate acestea sunt aruncate intenționat, la derută, de Ioana Scoruș, în Freud Museum, cu ușurința care maschează adevărata miză a cărții, aceea de a-și înfige bisturiul cât mai adânc, iar cel care este incizat, fără să simtă și fără să știe, să tacă, să își lase corpul viu la îndemână și, făcând asta, manipulând grațios fizic și, după aceea, psihic, își desăvârșește posibilitățile de a controla până la capăt ce se vede, dar și ce nu se vede din ceea ce îl compune fizic și psihic, în registrul durerii, al alinării ei, dar și al simțirilor, al trăirilor.

Căutarea fericirii care face amintirile inutile, inutila distanță dintre generații, inutilele generații care perpetuează cereri inutile, obiceiuri inutile, concepte inutile, dorinșe inutile, devoratoare, care ucid…

De aici, Ioana Scoruș trage în fața vederii noastre o perdeluță fină, puțin transparentă, și ne invită cât mai aproape putem, pentru a vedea și pentru a înțelege. Acesta este modul ei de arăta, de a călători în(spre) adâncuri, adâncurile din care aduce la lumină bucățele brute de nepătruns, de necunoscut, bucățele pe care le poate face să fie simțite, cunoscute, vizibile.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media