PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Sistemul și meta-ideile echilibrului

Din fericire pentru curioși, sunt intelectuali publici în România care încearcă să aducă puțină lumină în înțelegerea fundamentelor societății în care trăim. În conferința „Sinuciderea Europei ?” H R Patapievici consideră secularismul european ca fiind rezultatul medierii dintre creștinism și inerțiile romane și grecești, și îl definește ca pe o separare a adevărului absolut (cel creștin) de adevărul temporar științific (mereu înlocuit cu noi forme ce le completează sau contrazic pe cele vechi). Ca factor de echilibru între aceste elemente fundamentale ale caracterului european este desemnat capitalismul, „reglajul fin” cum îl numește conferențiarul. Simultan cu încrederea în capacitatea de mediator a capitalismului, Patapievici denunță socialismul ca pe o formă de organizare viciată ideologic. Pe scurt, autorul declară spiritul european ca fiind cel ce preferă separarea puterilor în cosmos prin diferențierea religiei de știință, și statul de drept ca produs al secularizării, în mijlocul acestei formule de echilibru pune capitalismul ca mecanism de reglare a ordinii spontane cu ordinea legală, a individului cu colectivitatea. Chiar dacă timpul expunerii în cadrul conferinței a fost limitat cred că este în defavoarea argumentului tratarea monolit a ideii de capitalism, pînă la urmă este greu de intuit cum inerția imediat materialistă a capitalului, pentru care un copac tăiat este mai valoros decît un copac în pădure, poate genera de la nivel individual toate soluțiile colectivului. A spune că acest tip de organizare economică în forma ei cea mai pură acoperă total relația dintre individ și colectiv îmi sună mie la fel de ideologic precum pretenția stîngii extreme care zice că doar comunismul acoperă relația dintre colectiv și individ. Rezumatul pe care l-am făcut este prea sumar, nedrept cu calitatea argumentelor aduse în conferință și mai răutăcios decît ar trebui, o mare parte din referințele exprimate acolo îmi sunt probabil inaccesibile. Prelegerea și conversația cu Gabriel Liiceanu care a urmat expunerii sunt foarte interesante și cred că este recomandabilă oricui are timp de gîndit. Iată un link către acest eveniment https://www.youtube.com/watch?v=552D8M6gYSE

Joel Mokyr (autor, profesor de istorie și economie la Northwestern University) pune originea formei actuale a lumii pe seama a ceea ce el numește o „cultură a creșterii”, a apariției noțiunii de progres (idee total contraintuitivă în trecutul îndepărtat) și a dinamicii persuasiunii intelectuale pornită în Europa secolelor XVI-XVII. „… în Europa, între 1500 și 1700, elita educată a dezvoltat o cultură și un set de instituții care au fost mai potrivite decît erau pînă atunci pentru inovația intelectuală și pentru acumularea de cunoștințe utilitare. În acest sens soluțiile europene au fost mai bune decît cele ale altor societăți (în mod special ale Chinei). Asta nu înseamnă  că soluția europeană a fost în vre-un fel „optimă” sau chiar „bună”, ce trebuie înțeles este că a funcționat suficient de bine cît să producă în cele din urmă o cultură a elitelor, numită astăzi Iluminism, cultură ce a fost mult mai prietenoasă cu ideea de creștere (progres) a cunoașterii utile decît a produs orice altă societate” ( De notat faptul că Patapievici găsește originea spiritului european în Bizanț iar Mokyr situează izvorul spiritului european contemporan după căderea Constantinopolului). Din argumentația cu acoperire largă construită de Mokyr (iată aici un link către o conferință pe această temă https://www.youtube.com/watch?v=wNbe7uwbiKE&t=2367s ) vreau să punctez doar „meta-ideile echilibrului”, generate în Europa secolelor XVI-XVII, ce au reprezentat fundamentul dezvoltării ulterioare: 1. valoarea „filosofiei experimentale” în cercetarea științifică (Bacon etc.) – empirismul, precizia comparativă; 2. importanța  matematicii și a cuantificării ca instrumente de investigare (Galileo, Newton etc.) –  abstractizarea, precizia determinării; 3. virtuozitatea religioasă a cercetării în filosofia naturală și, în cele din urmă, separarea științei de metafizic. Pe undeva, putem recunoaște astfel de concepte și în teoria lui Patapievici, și el vorbește despre modernitate pornind de la Bacon, și el este conștient de importanța gîndirii cantitativ exacte (pînă la urmă autorul român este chiar fizician), și el vorbește de separarea științei de religios, dar pune aceste lucruri într-o narațiune mai apropiată de basm decît de analiză. Ca exercițiu putem proba echilibrul descris de Patapievici prin criteriile simple ale lui Mokyr. Recunoașteți în „reglajul fin” al societății românești sau al capitalismului românesc ceva din cele trei concepte de mai sus? Ați întîlnit pe undeva o apreciere a experimentului ca formă de cercetare? Și nu mă refer aici la departamente R&D în companii (care lipsesc cu desăvîrșire pentru că la noi nu se mai creează nimic) ci la disponibilitatea oamenilor și a agenților economici de a rula modele de predicție la scară de prototip. Vi se pare că trăim într-o societate în care prevalează un spirit al măsurii generat de o înțelegere cantitativ matematică a problematicii pusă în discuție? Sau pare că simțul măsurii a fost cu totul evacuat de isterie și strigăte disperate. Credeți că în societatea noastră, în ansamblul ei, se face o distincție clară între știință și metafizică? Sau avem în față un bufet cu idei rudimentare de unde interlocutorii își aleg după miros amestecînd în același sos cerul și pămîntul.

Cum ne putem conecta, măcar parțial, la un fundament „meta-stabil”. Sunt multe căi prin care agenții sociali ne influențează opțiunile, iată o scurtă listă prezentată chiar de Joel Mokyr. Preferințele individuale (pe care în mod eronat le numim alegeri) pot fi: bazate pe conținut (obținute prin persuasiune), preferințe directe (prin autoritate), preferințe pe bază de model (prin imitare), preferințe dependente de frecvență (conformism), preferințe retorice (țin de punerea în scenă), preferințe raționalizate (rezultate din continuitate),  preferințe impuse (prin politici), preferințe născute din evenimente remarcabile. Dintre toate acestea cel mai important în construcția unei societăți de oameni liberi este primul tip de influențare, cel ce pornește de la un conținut convingător, analizabil și acceptabil. Exact această cale a comunicării mi se pare cea mai prost reprezentată în cultura socială românească, iar felul în care domnul H R Patapievici, în conferințele sale, oscilează între supranatural și deducție logică într-un fel de inginerie inversă către o concluzie ce precede argumentele, rămîne pentru mine neconvingător, chiar dacă este stratosferic peste nivelul obișnuit al discursului de pe la noi.

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă”  târgovișteană.