PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Drepturi civile bătute de vînt

Distribuie:

Multe dintre neînțelegerile lumii de azi sunt puse pe seama polarizării sociale, a diferențelor ireconciliabile  între seturi de idei opuse, apărate eroic de adepți bine înfipți în paradigmele lor. Uneori însă, la originea acestor diferențe spectaculoase stă nealinierea subtilă a unor noțiuni aproape similare. 

Sinceritatea și autenticitatea sunt doi termeni ce aparent se suprapun în mare măsură. Ambele pun în relație o corespondență între subiect și adevăr. Și totuși există o diferență fundamentală între ele, sinceritatea poate reprezenta orice formă de adevăr (interpretat, posibil, personal, parțial, etc.), în timp ce autenticitatea poate însoți doar un adevăr profund. Confuzia între semnificația acestor termeni îi face pe cei mai puțin dispuși la analiză să încerce, deseori involuntar, să atribuie spirit autentic unor forme cosmetizate de sinceritate. Pe această filieră se livrează abundent în spațiul discursului public: bravură pe post de curaj, calificative marginale pe post de distincții înalte, vorbe-n vînt pe post de mărturisire.

Empatia și compasiunea stau sub semnul virtuos al grijii față de semeni. Deși par similare ca efect, cele două noțiuni funcționează foarte diferit. Empatia este o reacție instinctivă de transfer emoțional instantaneu cu cei ce îți sunt foarte apropiați: copii, frați, părinți, prieteni buni. Este un produs al evoluției ce a asigurat supraviețuirea speciei prin coalizarea rapidă a unor grupuri familiare și prin manifestarea urgentă a interesului față de apropiații aflați în pericol. Compasiunea este o variantă rațională de transfer afectiv, nelimitată doar la proximitate, ea se poate extinde sau proiecta asupra orcărei comunității umane pînă la dimensiuni planetare. Empatia este precisă, rapidă, involuntară dar limitată la sfera interesului personal, compasiunea este o idee construită, premeditată, poate mai puțin intensă dar care poate acoperi întregul univers.

Sunt multe astfel de perechi de termeni apropiați a căror interpretare inexactă produce variații ample de răspuns. O eroare ascunsă pe care cred că o facem aproape toți, și care poate fi nocivă în spațiul conversației publice, este falsa consolidare a unui argument prin transferul forțat de semnificație între termeni apropiați. În astfel de cazuri, în ciuda bunelor intenții, concluziile pe care le tragem sunt de obicei anapoda.

Acum îmi voi pune pălăria de cîrcotaș și voi încerca să privesc un subiect de dicuție recent, prin prisma celor de mai sus. Săptămînile trecute am sesizat mare vîlvă, pe canalele de expunere a părerilor on-line, în jurul problemei „Pe aripile vîntului”. Am fost surprins să constat că discontinuitatea de streaming a filmului, după mine subiect lipsit de miză pentru sfera publică din România, a devenit brusc pentru mulți comentatori, unii dintre ei și cinefili, linia frontului în apărarea libertății de opinie, a luptei contra opresiunii cenzurii politice, etalon al curajului civic. Mi se pare inautentică postura eroică pe care și-au asumat-o cei ce    s-au luat, în acest caz, de guler cu corectitudinea politică și găsesc o ratare a compasiunii în faptul că le-a scăpat subiectul principal al problemei.

O mică trecere în revistă a situației… Un distribuitor de produse media din piața americană, HBO MAX, a întrerupt temporar difuzarea on-line pe piața americană a unui produs de divertisment american și anume a filmului artistic „Pe aripile vîntului”. Motivația administratorilor serviciului a fost cum că datorită atenției generate de mișcările de protest împotriva rasismului sistemic din SUA, difuzarea acestui film fără o prezentare a contextului, poate fi ofensatoare pentru cei ce obiectează la modul incorect moral în care este prezentată sclavia în această peliculă. Nemulțumirile legate de ilustrarea situației sclavilor în acest film nu sunt recente, dar în contextul agitației civice serioase din Statele Unite, distribuitorul a retras filmul pînă la pregătirea unui segment introductiv de tipul comentariilor doamnei Viorica Bucur ce precedau, pe vremuri,emisiunea „Gala desenului animat”. Pe 25 Iunie filmul a fost reintrodus pe platforma HBO MAX, însoțit de două materiale video care iau act de criticile aduse.

Mă așteptam la proteste înlăcrimate pe această temă de la cetățeni ca Mihail Neamțu sau Adrian Papahagi, poate s-au și produs, dar am reușit cu succes să mă feresc de ele. Primul articol pe subiect, care m-a luat pe nepregătite, a fost „I am Scarlett” din Dilema veche, scris de Adina Popescu. Nu o pot acuza pe autoare de lipsă de sensibilitate la ideea de problemă socială, etnică, rasială, etc. pînă la urmă, Adina Popescu, care este absolventă de regie, a dovedit un spirit de observație acut atunci cînd a realizat un interesant documentar despre situația emigranților chinezi din România „Anul dragonului”. Am fost însă frapat de felul în care talpa grea a nostalgiei a aplatizat aproape toate criteriile unei analize decente. Înțeleg relevanța personală pe care a avut-o acest film vizionat la TVR-liberă, după revoluție, și eu îmi amintesc cu emoție că am văzut clipul piesei Lambada a trupei Kaoma, nu înțeleg însă virajul spre o melancolie a frustrării produsă de corectitudinea politică mondială. Printre alte supărări, este deplînsă și înlăturarea denumirii de „negresă” pentru prăjiturile de cacao din Germania. Autoarea vede în retragerea temporară a filmului un atac la ideea de memorie, ea însăși, persecutată pentru faptul că a folosit cuvîntul „țigan” în scrierile sale, a fost victima unui act similar de cenzură  în care „i s-a cerut să uite” cuvintele periculoase (eu cred că „i s-a cerut”de fapt să își amintească ce înseamnă acele cuvinte). Sub specia solemnității și a destăinuirii, articolul, înlocuiește un subiect legitim de conversație cu ilustrarea sentimentală a unei poziții individualiste. În general, sunt convins de importanța aportului personal în realizarea unei analize, orice enunț descriptiv poate cîștiga cel puțin în expresivitate prin completări subiective. Mi se pare însă un act de deturnare nejustificat, atunci cînd o problemă serioasă este îndesată pe post de proptea pentru mici resentimente personale.

Erorile de autenticitate vs. sinceritate sau compasiune vs. empatie pe care le recunosc în articolul comentat , domină probabil multe dintre argumentele pe care și eu încerc să le construiesc, dar aproape de fiecare dată, fapte de care mă fac vinovat, mi se par vizibile doar la ceilalți. În încheiere vă propun și eu o soluție de dezlegare binară a acestei probleme cinematice, vizionați „Pe aripile vîntului” doar împreună cu filmul „Django dezlănțuit” al lui Quentin Tarantino.

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… Carabellă târgovișteană.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro