Scriam cândva că iubirea face plățile, oricât și oriunde, plătește tot. Vorbim de autentica și nestăvilita, nu unica ci doar maxima care, de cele mai multe ori e ultima. Ei bine, știm precis când suntem acoperiți de această cascadă caldă, care ne curăță din cap până în tălpi, turbulentă pentru cei cu nevoi mărunte…
Și cu toate acestea, de multe ori ne facem că nu o recunoaștem, avem acele „fițe” cum că nu ar fi autentică sau de nivelul nostru emoțional, intelectual (de parcă am avea nevoi academice), pentru că putem fi folosiți în patimi mici, iar mâine-poimâine, poate găsim ceva mult mai prețios, grandios (epitete care se supun nevoilor materiale, nicicum sentimentului în sine) sau mai repede o neasumare sau o amânare, pe modelul: mai avem timp…
Și timpul, tic-tac, tic-tac… ne cântă în strune și cu fiecare zi ne îndepărtăm de original. Fiindcă da, ea e una, cea originală, având și diverse neamuri care ne întind mereu o cursă. Cu care se rupe vraja.
Textul acesta îl începusem cu mult timp ăn urmă, ca o lecție ce mi-o puteam ține în taină, ca o stabilire corectă a priorităților. Dar, pare-se, nimic nu dăinuie etern și sunt tristă azi, dar și pentru o entorsă care nu mă lasă să alerg sau măcar să vin în întâmpinarea neliniștilor și nesiguranțelor cotidiene.
Da, iubire există! Și eu, încă!
Facebook
WhatsApp
TikTok
