JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Invocand fantomele lui Ebenezer Scrooge…

Și a mai trecut un Crăciun… M-am uitat în jur și am încercat să redescopăr spiritul Crăciunului. Am văzut lumina blue light din sufletele noastre și bipaitul electronic al vocilor din jurul meu. Spiritul Crăciunului sau stafia lui, mai bine zis, este o monstruozitate făcută din leduri, circuite integrate, interfață seamless și efortless, obediență oarbă, ignoranță, panică și frică. Cred că toți avem nostalgia Crăciunului de altădată. Fiecare se raportează la niște vremuri mai bune. Poate erau vremuri în care o duceau mai bine, vremuri în care toți cei dragi erau în viață, sau pur și simplu vremuri în care lucrurile nu erau atât de complicate.  De trei ani, de când sărbătoresc Crăciunul într-o altă țară, departe de familie și prieteni, de fiecare dată, datorită circumstanțelor, sorții, codului genetic sau naiba știe ce, îmi amintesc fiecare Crăciun sărbătorit în țară cu cei dragi, fiecare Crăciun sărbătorit cu tatăl meu, fiecare Crăciun când nu eram bântuit de nicio urmă de pesimism și eram plin de speranță. Primul Crăciun pe care mi-l amintesc este cel din 1989. A fost și prima dată când am plecat la colindat. Țin minte totul perfect: știrile, discuțiile părinților, confuzia noastră a copiilor, bucuria și reacția părinților. Sunt conștient de ororile petrecute, însă nu le-am reținut. Însă am reținut bucuria și euforia, speranța din priviri. Am reținut acea noapte superbă de Crăciun, colindele din ziua de 24 Decembrie 1989. Nu a fost un Crăciun prea bogat anul acela, însă nu ne puteam dori mai mult. Acum, într-o aparentă siguranță, nefiind amenințat de un război, de altfel sănătos, nu mai simt nimic. Nu mai simt nimic în suflet pentru că nu simt că mai am suflet. Mă uit în jur și nu văd vreo dovadă că mulți dintre semenii mei ar avea suflet. Văd niște androizi bipăind docil, suspicioși, temători. În acest Occident polincluziv, multidezvoltat și superprogresist și scientist, în această societate preocupată obsesiv și bolnăvicios de aparențe și imagine, de corp și haine, tehnolatrie, mâncare și lucruri materiale exclusiv, mă simt aruncat. Mort într-o celulă cu alți morți… Greșesc când spun mort, întrucât mă simt cât se poate de viu, dar mă înspăimântă atingerea rece și cadaverică a celorlalți. Nu mă consider mai bun, mai etic, superior moral nimănui, dimpotrivă, dar încă nu am renunțat la sufletul meu. Încă nu vreau  să-l privesc pe celălalt ca un inamic. Celălalt rămâne ca și mine, o ființă umană, un suflet, creația lui Dumnezeu, nu un purtător de virus, nu un risc biologic, nu un zombie. Iar atât timp cât putem vedea, în celălalt, chipul nostru și mai mult de atât, chipul lui Iisus, putem spune că suntem vii. Dacă am renunțat, ei bine am murit deja și nu facem decât să putrezim.

Am sperat într-o vizită a celor trei Spirite ale Crăciunului. Nu sunt departe de Ebenezer Scrooge. Iar dacă aș fi singurul în această situație nu aș fi atât de îngrijorat. Am sperat într-o vizită a Spiritului Crăciunului care să mă înfioare, dar să îmi dea și Speranța. Pentru mine, dincolo de aspectul cel mai important, nașterea lui Iisus Hristos, Crăciunul a însemnat familia mea, tatăl meu, toți cei dragi și toate acele momente pline de pace și bucurie petrecute împreună cu ei, care sunt atât de departe de mine acum, așa cum atunci, aceste vremuri și acest prezent terifiant erau departe. Fie că am uitat sau nu, fie că ne pasă sau nu, fie că mai credem sau nu, fie că am renunțat la vestigiile religiei și spiritualității, ne-am închinat științei infailibile și am devenit Homo Deus, Crăciunul este Sărbătoare Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din fericire, nimeni nu poate să ne confiște sărbătoarea sfânta a Crăciunului. Este așa cum spunea Mircea Eliade, un timp sacru. Dreptul de a sărbători Nașterea Mântuitorului precum și dreptul la iubire, empatie, compasiune, milă nu ni-l poate lua nimeni, nicio instituție, nicio armată, nicio lege marțială.

„Pentru securitatea noastră” bisericile sunt închise. Dar rămân deschise pentru totdeauna în sufletul nostru.

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…