În mitologia post-decembristă, numele hrebenciuc a devenit un singular banal, pentru o clasă politică previzibilă și repetabilă. Zilele trecute, prototipul acestei mulțimi elevate întreba o deputată, de la tribuna parlamentului ( înaltă la propriu doar) „v-ați ușurat, doamnă” ? Și era îmbujorat de plăcerea intelectuală a interogației sale.
Distinsul domn are și un fiu, un foarte tânăr doctor în economie și asistent la ASE. În urmă cu câțiva ani era, flăcăul, în plină expansiune mediatică, datorită prieteniei strânse cu o altă intelectuală respectabilă, care – e drept – nu ajunsese încă la succesuri… Tânărul universitar a publicat o carte, probabil teza lui de doctorat, din care cităm: „Sună extrem de filosofic, dar mintea umană are o șansă mult mai mare de a fructifica profunda libertate venită din inexistența restricțiilor și delimitărilor…” Profund, abscons și secant, toate împreună! Autorul mai apreciază chiar și că însuși Platon „ar fi siderat (așa zice) la vederea crizei actuale” și mai scrie (la fel de metafizic) că „mitul peșterii e o descriere asupra unei componente a firii umane, care cuprinde o serie de analogii”. Păi, nu?
În alt loc, domn doctor mai afirmă că Hegel „are o viziune asupra aspectelor descriptive ale naturii umane”. Cartea se numește „Iluzia, erou și antierou în crizele economice”, iar revelațiile ei stilistice și filosofice pot fi concentrate în această frază limpede și tulburătoare: „Probabilitatea producerii unor evenimente analizând evoluția lor din trecut crește odată cu sporirea numărului de repetări…”
Vorba lui nenea Iancu, care va să zică că nu le are…