Te port cu mine în visul meu esențial. Tu, venită din mările pe care, cu sete, le-am înghițit, din zăpezile siberiene pe care cu respirația inimii mele le-am topit, din crivățul care mi-a ars ochii și mi-a purtat nevederea până la întâlnirea cu țărmul timpului răscolit de plânsetul pescărușilor.
Mi-ai deschis al treilea ochi, al citirii în spații, ești rândul caselor în care voi intra pentru a adăposti verile toride, streașină pentru ploile torențiale și albie pentru apele care și-au rătăcit prundul, ești umbra copacului secular sub care se așează calul, călărețul si înțelesurile cabalei, fluieratul pădurii și toate culorile
Nu pot înțelege cum te-ai născut într-o toamnă atât de târzie și posomorâtă, prizonieră între lapoviță și ninsoare, când Tu ești frumoasă ca o înmiresmată lună aprilie; mi-am petrecut viața, odată cu milioane de oameni, deschizând zi de zi portița casei tale, admirându-ți răsăritul și lăsându-mă pradă mâinilor tale nevăzute, lanurilor de porumb și cânepă, stolului de berze și de rândunele, zugrăvită nu poți fi, descifrată nici atât pentru cei ce nu te cunosc.
Cu fiecare vizită îți deslușeam noi taine, sufletul tău este o carte cu versuri vrăjite pe care doar cei ce te iubesc le sorb într-o beție fără sfârșit, ești Femeia căreia zeii i-au dăruit cel mai frumos trup sub cele mai frumoase straie, foșnetul pădurii și șoaptele pârâului, tăcerea ta este mai apăsătoare decât pământul, iar gleznele tale fine poartă încă urme de cătușe și lanțuri…
Îți porți scânteierea de zeitate în icoane, imnuri și muzici și te lași prinsă în lințoiul lacrimilor, în timp ce geniile pe care le crești rămân somnolente la cântecul tău de văduvă… căci unde este Domnitorul care să te facă fericită?
Între melancolie și tristețe, dar cu multă iubire, ca și când noi toți trebuie să luăm forma unei singure ființe, îți spun azi: La mulți ani, Mamă Românie!
Ecaterina Petrescu BOTONCEA este medic și scriitor…
Facebook
WhatsApp
TikTok
