ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Diktatul binelui – maladia unei democrații mimetice

Deși nu mai este chiar o știre, tema fiind recurentă, zilele trecute s-a vehiculat în media o noutate totuși: s-ar părea că în curând nivelul datoriei publice se va apropie de 50% din PIB. Situație în care o serie de comentarii au precizat că, potrivit unor reglementări care complectează Legea responsabilității ministeriale, orice guvern va fi obligat să ia o serie de măsuri de austeritate. Problema scoasă în evidență de comentarii nu a constatat doar în evidențierea măsurilor pe care orice guvern va fi obligat să le ia într-o atare situație, ci îndeosebi în precizarea contextului politic care a favorizat situația de criză. Astfel, majoritatea comentariilor s-au învârtit obsedant în jurul unei întrebări-cheie: cum de s-a ajuns la o asemenea escaladare a împrumuturilor fără ca acest lucru să se vadă cât de cât în viața de zi cu zi a semenilor noștri. Altfel spus, cum de ne-am trezit într-o atare postură îngrijorătoare. Majoritatea punctelor de vedere au acuzat proasta gestionare a banilor împrumutați, nu însă și contextul în care o forță politică aleasă democratic ajunge în situația de a nu da socoteală de modul în care guvernează.

La acest capitol, în genere, conștiința colectivă postcomunistă are o teorie de uz cotidian extrem de simplă în privința unei guvernări de factură democratică: responsabilitatea celor care guvernează, fiind una de factură politică, are un decont care se va petrece cu siguranță din patru în patru ani. Pentru majoritatea semenilor noștri fenomenul, prilejuit de alegerile libere, este în măsură să indice dacă o societate este democratică ori ba! Și nici nu trebuie să fie căutate prea mult exemplificări a unei atari teorii despre caracterul democratic al unei societăți: este suficient să te uiți la Rusia ori Belarus. Deși aceste societăți organizează alegeri, ceea ce se întâmplă în realitate este doar faptul că aceleași personaje ajung să dețină controlul puterii. La noi nu se întâmplă același lucru, însă nu se petrec ceea ce ar trebui să se petreacă într-o democrație în adevăratul sens al cuvântului. În acest context, aceiași realitate, vorbind despre o alcătuire care se pretindea ca fiind democratică, ne spune că societatea autohtonă din perioada interbelică nu se deosebea prea mult de ceea ce se întâmplă în prezent în Rusia ori Belarus: de regulă, partidul desemnat de către rege să organizeze alegerile ajungea cu siguranță să guverneze. Nu a fost nici măcar un caz care să se abată de la această regulă. Din această pricină, putem spune că societatea autohtonă interbelică era una mimetică în privința rânduielilor democratice: aveam cam același gen de instituții precum societățile luate drept model, în cazul nostru fiind vorba despre constituția belgiană, modificată în 1938, dar funcționarea acestora era una care era strict autohtonă. E adevărat, din avion, ne asemănam cu Belgia, la firul ierbii, însă, diferențele erau notabile! Drept consecință, deși a pășit pe calea modernizării, societatea autohtonă interbelică a acumulat, în multe dintre zonele sale sociale și culturale, subdezvoltare.

Nu altfel se întâmplă lucrurile în prezent, deși nu sunt chiar atât de deranjante precum sunt în Rusia și Belarus: din avion, suntem la fel de democratici precum societățile luate drept model. Diferențele apar însă în funcționarea instituțiilor mimate de către noi. De pildă, constituțional, parlamentul fiind instanța legislativă supremă, este în același timp și instanța care este menită să controleze actul de guvernare. Jucând un astfel de rol, parlamentul este cel care, prin comisiile sale de specialitate, poate solicita executivului explicații în legătură cu actele sale de guvernare. Știm cu toții că, în realitate, mulți premieri și miniștri au sfidat parlamentul iar, drept urmare, după aproape trei decenii de practică democratică, instituția care reprezintă poporul este doar un fel de caricatură a instituțiilor similare, luate drept model. Așa se face că a părut de domeniul normalului ca actualul premier, dar și fost ministru de finanțe, când i s-a cerut să facă lumină în privința modului în care au fost cheltuite sumele mari împrumutate, a căutat tot felul de subterfugii dar nu a oferit o imagine clară a modului în care a fost cheltuit banul public împrumutat. Drept consecință, nici acum nu știm pe ce s-au dus o groază de bani! După cum nu vom cunoaște nici destinația sumelor care vor veni prin PNRR. Să nu ne mirăm că mulțimea banilor de care vor dispune guvernanții nu va anula zonele de subdezvoltare care încă marchează societatea autohtonă.

La fel ca și în perioada interbelică, atât partidele, cât și conștiința colectivă, sunt convinse că cine deține puterea are dreptul să facă cam ce poftește cu aceasta. Atâta vreme cât sunt convinse că POPORUL este cel care le-a legitimat locul la butoanele exclusive ale puterii, există implicit și convingerea unui fel de bine care este emanația integrală a unei atari posturi de putere. Binele pe care îl croiește cel aflat la putere este însă un bine de tip diktat! Și al cărui referențial are marele păcat că este cât se poate de general. Trebuie însă precizat că nu poporul, în general, legitimează o anumită poziționare la butoanele și pârghiile puterii, ci doar o parte a acestuia. Deși, această parte a fost majoritară, în urma unor alegeri, nu trebuie uitat că poporul, în toată plenitudinea sa, a optat totuși și pentru alt/alte partide. Drept urmare, un bine cu destinație publică ar trebui să fie rezultatul unor dezbateri publice și negocieri politice. Binele nenegociat nu este decât o specie de bine-diktat! Adică, nimic altceva decât o maladie care bântuie orice democrație mimetică. Atâta vreme cât partidele sunt convinse că pot de unele singure croi un bine public, acolo, din postura de control a pupitrului puterii, a unui bine care nu este negociat cu nimeni, atunci este bine de știut că ne situăm, și avem toate șansele de a ne situa în continuare, încă la periferia unui model de democrație. Și că, datorită acestui fapt, vom mai petrece cine știe câte decenii în compania unor probleme cărora nu le vom găsi soluții care să genereze auto-dezvoltare. Poate să plouă cu bani, pe aici, pe meleagurile mioritice, asta nu va anula faptul că mulți dintre semenii noștri vor continua să emigreze în continuare înspre societăți mai prietenoase!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media