1.
Umbra
Îmi place să îmi privesc umbra
Mișcându-se în voie peste peretele camerei mele
Luminată timid de flacăra lumânării.
Cumva mă poartă prin amintiri încă netrăite,
Într-un fel ciudat
Îmi amintește de mine, cea din viitor;
E pur și simplu liberă.
Îmi place să o privesc
Fiindcă eclipsează toate celelalte obiecte
În ciuda faptului că e doar o siluetă întunecată.
Pare o bucățică ruptă din cerul nopții
Coborâtă pentru a-mi da să gust din libertate
Și îmi doresc să o pot face una cu mine,
Să o las să se miște în interiorul meu
Secundă cu secundă,
Viață cu viață,
Indiferent de loc
Să îi dau voie să mă elibereze
Din lanțurile puse de mintea mea.
2.
O bombă
Ești poezia pe care mi-am dorit să o scriu
Încă de dinainte să mă fi născut.
Elementele din care ești compus îmi aleargă prin vene
Încă de prima dată când, involuntar,
Am deschis ochii și am zărit doar ceață,
O ceață care erai tu,
Sentimentul nesimțit de nimeni altcineva,
Doar de mine.
Dar, cum începutul e greu,
Pentru că semnifică ieșirea din starea de nepăsare cronică
Și călătoria pe un drum întunecat
Care te afundă
În cuvinte și sentimente pe care toată viața le-ai evitat,
Mi-a luat ceva să mă decid dacă să te scriu sau nu.
Însă, fără să îmi dau seama,
În timp ce mă învârteam în vidul întunecat al deciziilor,
Te-am scris în codul meu genetic.
Te-am programat să fii nu doar o persoană
Pe care o caut veșnic,
Ci un sentiment de neînțeles
Care să mă construiască în timp ce mă distruge.
M-am autodefinit drept o bombă
Care funcționează în sens invers;
Nu îmi amintesc nimic înainte de distrugere
Și nu cunosc altceva decât construire.
Iar tu ești cronometrul,
Din cauza ta explodez,
Dar tot datorită ție exist.
3.
Întrebări
Ce-ar fi dacă toți ochii din lume
Ar fi la fel?
Tu tot pe ai mei i-ai privi?
Ce-ar fi dacă noaptea
Stelele nu ar mai străluci?
Ce-ar mai privi visătorii
Care își doresc mai mult decât lumea le poate oferi?
Ce-ar fi dacă apusurile
Nu ar mai exista?
Ce-ar mai privi melancolicii
Amintindu-și de ceea ce se va întâmpla cândva?
Ce-ar fi dacă cuvintele
Ar vindeca răni în loc să le provoace?
S-ar mai ascunde oamenii de oameni
Cu orice mijloace?
Și ce-ar fi dacă lumina lunii
Nu ar mai pătrunde prin geamul cuiva lipsit de speranță?
Ar crede, oare, că totul e întunecat,
Că între el și lumină e prea multă distanță?
4.
Descoperiri
Prinsă în tumultul lumii
Am decis să mă opresc pentru o clipă
Și doar să privesc.
Am văzut oameni căutându-se
Fără să își dea seama că deja s-au găsit,
Am văzut oameni care fugeau de sine
Temându-se să rămână singuri cu propria minte.
Am observat cum toți își descătușează inima
Odată cu căderea întunericului
De parcă acesta le-ar fi cel mai bun prieten
Și am observat cum toți își amână viața
Pentru a se preface că sunt ceva ce nu sunt,
Pentru a se preface că trăiesc.
Am mai văzut și frici însemnate
Pe mii și mii de trupuri.
Iar la final, când, scuturându-mi capul,
Am început să râd de agitația asta lipsită de sens,
Am observat că în tot acest timp
Stăteam în fața unei oglinzi.
Facebook
WhatsApp
TikTok
