DUMINICA DE POEZIE – Constanța POPESCU – Cinci…

Distribuie:

1.

 

Soartă

 

Dumnezeu mă lasă să mă dau pe gheață,

să cad, să mă ridic,

să-mi înghețe mâinile și lacrimile,

dar să ciocnim un țurțure

pentru tinerețea veșnică

și exercițiul de iubire…

Mă voi muta la o soartă distanță,

acolo unde a pus atâta dragoste

în mugurii de aripi

și-n îmbrățișarea dăruită

fără să cer, fără să știu,

dar să-mi învăț lecțiile

și să exersez zilnic zborul…

 

 

2.

 

Căutare

 

Unde ești,

cu ochii tăi cu fluturi?

Întorci mirările toate

pe contrasens,

să stea la rând așteptând

un dor, un rol

un leac pentru

piesa în care mă iubeai,

și nu era rol de Oscar…

 

3.

 

Premiul eternității

 

Ți-ai luat Titlul de proprietate

pentru dorurile mele,

pentru cuvintele șoptite la ora

perfectă a începutului de toamnă,

să faci popas lângă izvorul tinereții.

Rănile, mereu verticale,

în lumina lunii, se încovoaie

acceptând pactul cu regizorul

fără sentimente, impus la premiul eternității.

Aliniați la start,

am mai trișat,

am stat la rând doar pentru rugăciune și mătănii

pentru porția de iubire promisă

și am ieșit primii

neînvingători,

ostenind așteptarea îmbrățișării

și exersând ascunderea lacrimilor.

Rolurile erau scrise dinaintea noastră.

Noi am mai fardat puțin diminețile

și am alergat în sandale de flori…

 

4.

 

Cărări cu GPS

                        

Bucuriile sunt pentru începători,

grijile, pentru avansați…

de aceea, îngere mai scoate din spini,

mai deschide niște ferestre cu fața la cer,

invită-mă la o cană cu vin

și cuvinte pisate,

până ce-și ia dorul curaj să  povestească.

Voi ține o conferință de presă,

despre femeia poezie sau cum se acoperă

grijile cu metafore și îmbrățișări.

Voi fi acolo cu brațele pline de vorbe

foste rosturi și povești uitate.

Cu poarta deschisă și cărarea măturată,

cu rochia boțită de riduri,

cu pasul mai scurt,

voi planta capcane cu flori,

în muzică de Bach, toate poeziile

vor fi bucurie și durere, început

fără sfârșit,

ca să poți alege tu finalul

și eroii,

călători pe drumul drept,

când mereu cărările au Gps.

 

5.

 

Iarnă un anotimp, din alt timp

 

Mi se pare o greșeală să crezi

că între două uitări,

nu era o iubire

și măcar o inimă însângerată,

cum ar fi fost între două mirări,

o ușă închisă

și o liniște mare, devoratoare.

Câmpurile energetice ne sunt

într-o continuă vibrație,

până când o să învățăm

că ultimul anotimp nu se divide

la oricare dintre noi doi

și că orice am fi făcut

rămânea oricum un rest irosit,

de iubire.

Fiecare cu propria iarnă,

mai aproape de dor,

urcăm în sania lui Moș Crăciun

să ne credem daruri lângă pom

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

alegeri
alegeri
Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro