1.
Toamnei, cu dragoste!
Era în vizita ei de mult anunțată,
îmi tăcea printre perdele,
îmi răvășea prioritățile,
când scurtează niște gânduri,
care nu ajung la tine
și așezată pe un colt de suflet,
golește cana cu vin,
anxiarul femeilor frumoase,
rătăcite între doruri..
O Toamnă, potolește-ți imaginația,
noaptea e tot neagră și grea,
ziua abia mai deschide ușa,
ceasul nu se mai aude
și telefonul fără baterie…
Am deconectat soneria și
în liniștea dintre gândurile obosite,
se aude un câine,
cerând porția lui de tandrețe…
2.
Alegeri
Cafeaua cu gânduri amare
îmi abate privirea
de la firul Ariadnei
și când nu mai pot,
cu puterea de avarie,
apropii depărtarea dintre cuvinte
și îmbrățișarea tăcerilor,
o formă a acceptării că existăm,
niște puncte luminoase,
pe cerul insomniilor dintre două doruri.
Alegem niște lacrimi de urgență
și îndepărtându-ne,
curățăm povestea…
și toate devin ca la Facerea lumii.
3.
Niște întrebări
Cine mai știe ce va fi mâine?
La fereastră, aliniate insomniile
scriu cartea minunilor negăsite
în noaptea dintre anotimpuri,
privirea –mi îmbrățișează singurătatea,
chiriașul neputințelor tăcute
și nici mirările nu se mai ostenesc
să te caute…
Tristețea se uită prin geamul aburit
la o durere restantă,
o poveste prea veche, ca să mai fie ștearsă,
contorizată în părul decolorat,
în cearcănele ce-mi desenează
privirea, în pasul ce nu mai urcă pragul.
Și dacă cineva mi-ar găsit bucuriile,
să-mi lase o floare
cu care să colorez diminețile
dintre întrebările
care încep cu „de ce”…
și cine îmi va mai răspunde?
4.
Probabilități
Nimicul umple totul
are prezent și viitor puternic,
eu doar dureri de cap,
depresia în colțul ușii,
resemnare tolănită pe tastele
leptopului,
și o tristețe ca o pătură grea
din care nu mai ies, mi-e frig și frică.
Mai aștept trei tăceri
și o lacrimă ștearsă în grabă,
cu care fac liniștea inutilă.
Și tu Doamne alegi rău uneori,
curajul meu si-a rupt piciorul
înainte de nebunia planetară,
și de atunci
cu cârja mea șubredă
fac scării fântânilor,
așteptând să-mi speli cearcănele
de pe suflet
și să-mi repari podul dintre
doruri… poate se vor întâlni
când pun cumpănă fântânii.
5.
Melodia
Hei, mai știi câte dimineți boțite,
aruncam pe cărarea
spre bucuria primară?
Parcă la capăt de drum aruncam
și pantofii cu neliniști
și broboada cu lacrimi,
iar la capăt așezam cu grijă,
în părți inegale, iubire și uitare,
pentru fiecare altfel,
pretenții, neputințe, cu sacii…
Doar melodia aceea se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
și eu o fostă nișă…
cred că toți ascultăm uneori
Odă bucuriei
și ne e tare bine!
Facebook
WhatsApp
TikTok
