Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de weekend, nr. 3660/3661
4-12-2021

COSTIN TUCHILĂ – Privirea și cadrul – Jaroslav Hašek sau Farsa destinului

Amatorii de curiozități sau paradoxuri ale istoriei literare se pot întreba încă multă vreme cum a devenit un roman neterminat una dintre capodoperele literaturii universale. Pentru că, dincolo de bariera lingvistică, romanul boemului Jaroslav Hašek a depășit de mult granițele literaturii cehe, instalându-se pe bună dreptate pe un fotoliu de invidiat. Mai sigur ar fi că întrebarea nu-și are de fapt rostul, pentru că așa cum a rămas, Osudy dobrého vojáka Švejka za světové války (Peripețiile bravului soldat Švejk în războiul mondial își este, ca să zic așa, suficient pentru a-i face pe amatorii de rigori „critice” să plece capul… Fatalitate, fostul anarhist socialist Hašek (n. 30 aprilie 1883, Praga), om cu gustul farsei, a fost învins de farsa destinului, murind la 39 de ani, bolnav de ciroză (în 3 ianuarie 1923, la Lipnice nad Sázavou, localitate la peste 100 km sud-est de Praga), fără a mai putea termina Cartea a patra, Continuarea gloriosului dezastru. Prima parte a fost publicată mai întâi în fascicole pe cheltuiala autorului, pentru ca apoi romanul să apară în anii 1921–1923, la Editura A. Synek din Praga, cu ilustrațiile bunului prieten al lui Hašek, caricaturistul Josef Lada, desene care, ca și romanul, au făcut înconjurul lumii. Ediția românească din 1956 și altele care i-au urmat preiau și ele aceste desene care au consacrat „figura blajină, veșnic surâzătoare” a soldatului rotofei, „îmbrăcat într-o pereche de pantaloni atât de lungi încât îi ajung aproape până la gât, atât de largi încât mai e loc pentru încă doi ca el, cu o bluză imensă, peticită la coate și soioasă, fâlfâind în bătaia vântului ca hainele de pe sperietorile de ciori și cu capela, uriașă și ea, căzută până după urechi.”

 

 

Succesul romanului lui Hašek a fost de la bun început unul extraordinar. După moartea autorului, la rugămintea editorului Adolf Synek, ziaristul Karel Vaněk a completat romanul neterminat: Peripețiile bravului soldat Švejk în prizonieratul rusesc și în revoluție (Osudy dobrého vojáka Švejka v ruském zajetí a v revoluci, 1923).

Epopee populară cehă, simbol național, prima mare operă antirăzboi, romanul lui Hašek și celebrul său personaj au primit rapid calificative din această categorie, fără a fi ferite de controverse, mai ales că, în timp, Švejk a fost asimilat în funcție de o ideologie sau alta. Figură simbolică a spiritului popular  ceh, comercializat în fel și chip (o întreagă industrie turistică, de altfel simpatică deși uzează de multe falsuri, te poartă la Praga pe urmele lui Švejk), a fost însă și contestat sub acest aspect al reprezentativității tipologice. Pentru scriitorul disident Jefim Fistein, semnatar al Chartei 77, „Jaroslav Hašek mai mult îi dezbină pe cehi decât îi uneşte, însă taberele nu sunt egale. O minoritate, intelectualii îndeosebi, nu-l iubesc pe Hašek. Ei consideră că scriitorul a parodiat grosolan spiritul naţional ceh. Şi susţin această opinie cu argumente solide: cehii au luptat eroic de partea armatei austro-ungare în Primul Război Mondial, la fel s-au manifestat curajos, în componenţa unor armate din Est şi Vest, în al Doilea Război Mondial, când mulţi şi-au pierdut viaţa. Aceşti contestatari ai lui Hašek cred că autorul lui Švejk şi-a descris conaţionalii ca pe o «bandă de simulanţi» (sunt chiar cuvintele lui Hašek), oferind lumii o imagine greşită, distorsionată, parodică despre cehi. Însă majoritatea cehilor apreciază geniul – nu doar talentul, ci geniul! – lui Hašek, care scria cum ai respira, dintr-odată, fără corecturi. Ei îl apreciază strict ca pe un creator, unul uriaş, nu ca pe un politician sau personalitate publică. Hašek era un tip care se inflama uşor, fără să pătrundă în esenţa lucrurilor. Înainte de a deveni bolşevic, a fost anarhist şi anarho-sindicalist. Şi din partidul bolşevicilor a ieşit uşor, imediat ce a revenit în ţara sa natală. A fost prin excelenţă un personaj boem. Se ştie că atunci când i s-a născut primul copil – Hašek n-o ducea la ureche, era chiar beţiv, de la asta a şi murit –, el a luat copilul, de doar câteva zile, şi l-a purtat prin bodegi, arătându-l tovarăşilor de chef. Şi în acest pelerinaj bahic a uitat copilul pe tejgheaua unui restaurant – se pare că la Deminka. Pe scurt, a fost un om dezechilibrat, complicat, dar ca scriitor era unic. Nu întâmplător Hašek a devenit simbolul Cehiei. N-a fost ales pentru acest rol Karel Čapek, un scriitor intelectual, şi el genial, dar anume Hašek, scriitorul care scria aşa cum se vorbea în popor, autor a numeroase zicători şi cuvinte înaripate, care au intrat în patrimoniul limbii cehe”.

Autorul însuși avea certitudinea disputei pe care romanul său o genera, în postfața la prima parte a romanului, În spatele frontului (1921): „Viaţa nu este o şcoală de maniere elegante. În viaţă, fiecare se exprimă aşa cum ştie. Maestrul de ceremonii, doctor Guth, vorbeşte altfel decît cârciumarul Palivec de la «Potirul» [«U Kalicha», n.n.], iar acest roman nu este un manual de maniere alese, pentru salonarzi, sau o carte educativă întru cunoaşterea expresiilor care pot fi folosite în societate. E o frescă istorică a unei anumite epoci.” Și în finalul postfeței: ”Nu ştiu dacă în această carte voi izbuti să redau ceea ce am vrut. Faptul că am auzit pe unii oameni, tratându-se reciproc cu: «Eşti prost ca Švejk», mărturiseşte oarecum contrariul. Dar chiar dacă cuvântul Švejk va deveni o nouă înjurătură în cununa înfloritoare a ocarei, trebuie să mă mulţumesc şi cu această contribuţie la îmbogăţirea limbii cehe.”

Este exact tipul de ironie pe care îl aflăm în multe dintre replicile personajului lui Hašek, cel care fusese „reformat din armată pentru tâmpenie și declarat idiot în mod oficial de o comisie specială.” Umorul lui negru, uneori macabru – registru de altfel foarte folosit de scriitor – dovedește exact contrariul, Švejk fiind de fapt un amestec de inteligență populară, spirit, disimulare care îl fac să surmonteze încercările tragic-grotești prin care trece. Iar discuția asupra valorii sale tipologice se cuvine păstrată strict în limite estetice. Hašek se înscrie mai degrabă în genul de absurd cultivat de Kafka, doar mijloacele sale fiind altele. „Mulţi consideră că Hašek a fost un Kafka situat la un alt pol, un Kafka întors pe dos. Hašek descria aceeaşi lume kafkiană, dar se folosea de expresii populare, de caractere luminoase – el n-a fost un om trist.”

Referitor la „parodia grosolană” a spiritului național ceh, asemenea idei sunt sortite eșecului, având întotdeauna o componentă sociologică străină spiritului artistic. Situația este într-un fel asemănătoare cu literatura și jurnalistica lui Caragiale (la care granițele dintre scrisul publicistic și cel ficțional sunt adesea greu de aflat), și el contestat stupid în privința caracterului exponențial. Dacă „Mitică este bucureșteanul par excellence” înseamnă că trebuie să vedem în locuitorii capitalei dâmbovițene numai Mitici? Apoi, ca și Caragiale în anii ’50, şi Hašek a putut fi asimilat de ideologia comunistă ca exponent al unei „arte militante, pusă în slujba unor idealuri nobile”, numai bun de prezentat ca un critic acerb al societății burgheze… ”Puterea comunistă s-a străduit să-l prezinte pe Hašek doar ca scriitor antimilitarist şi antimonarhist. Dar de fapt figura lui Švejk nu se potrivea deloc cu chipul entuziastului constructor al comunismului, dimpotrivă, ea îi îndemna pe mulţi la o rezistenţă – o rezistenţă pasivă – împotriva regimului.”

O lungă serie de dramatizări și ecranizări, multe devenite ele însele celebre, au contribuit la uriașa popularitate a romanului lui Jaroslav Hašek. Se cuvine observat că scriitura din Peripețiile bravului soldat Švejk este suficient de teatrală, scenele având virtuțile unei narațiuni scenice în care situația comică și mai ales savoarea replicii fac deliciul publicului. Dramatizarea radiofonică a lui Jean Grosu (fragmente din primele două părți ale romanului) păstrează atât firul narațiunii romanești, cât și spiritul ei, reținând scene antologice interpretate pe măsură. Aș spune, fără teama de a greși și fără intenția de a face comparații, că Birlic este un actor ideal pentru a-l înfățișa, în această unică dimensiune a teatrului la microfon, pe Švejk: timbrul vocii are acel amestec de șiretenie și prostie „jucată”, definitoriu pentru personaj. O plasticitate specială a intonației și o știință a nuanțelor, de la tonul „oficial” la glumă, de la precipitare la ezitări și mici pauze, totul subsumabil naturaleței suverane a jocului, fac ca replicile lui Švejk, devenite aproape folclor, să ajungă întotdeauna cu efectul dorit la ascultător și chiar să surprindă. Compoziția urmează formula tradițională cu povestitor, aici necesară și deloc supărătoare, dar trebuie observat că ritmul ei este modern, că nimic nu trenează iar ”culorile” sonore întru totul potrivite atmosferei.

 

COSTIN TUCHILĂ este un foarte cunoscut jurnalist cultural și critic literar român, un foarte apreciat realizator de teatru radiofonic, a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, Redacția Teatru și este Redactor-șef la Revista Culturală Leviathan

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media