Pe vremea când eram copil, timpul se măsura în Crăciunuri. Crăciunul era pentru mine cel mai important eveniment al anului, în timp ce alte sărbători, religioase sau nu, mă lasau destul de indiferent. Cu excepția Revelionului, pe care îl detestam din tot sufletul, căci cu ocazia lui la noi în familie se cam întrecea măsura la băutură, mai apăreau și niscaiva vecini, se vorbea tare și se cânta, spre disperarea bunică-mii, care, cel puțin cu acest prilej, își pierdea pentru o noapte autoritatea și dezgropa securea războiului…Așa că încununarea nopții de Revelion era, aproape de fiecare dată, o ceartă cumplită.
Pe cât de malefică mi se părea noaptea dintre ani, pe atât de plin de miracol era însă pentru mine Crăciunul!
Dimineața de Ajun era consacrată ritualurilor culinare, pe care le urmăream cu sufletul la gură. Doamne, câte minunății! În dimineața aceea umplutul sarmalelor, disecția curcanilor sau a gâștelor (cumpărate de obicei de la doamna Petrescu, căci comerțul socialist nu ne prea răsfăța cu asemenea delicatese) dar mai ales prepararea cozonacilor (simpli, cu rahat, cu stafide, cu mac sau cu nucă) erau mai mult decât niște operațiuni casnice oarecare, se transformau în adevărate numere de magie!
Marea specialistă în cozonaci era firește bunică-mea, care ținea să-i frământe cu mâna ei, iar între mâinile ei deformate de reumatism și aluatul din copaie începea atunci un război teribil, la care mama și tata erau admiși cel mult în calitate de asistenți.
Din coca rămasă pe fundul copăii, avea grijă să facă de fiecare dată un fel de turtiță, care îmi era destinată în exclusivitate.
După ce cozonacii erau puși la cuptor și pe plita noastră cu lemne (doar mai pe urmă cu gaz) începeau să aburească o mulțime de oale și cratițe, debuta simfonia mirosurilor! Cimbru,.mărar, usturoi, vanilie, scorțișoară, leuștean, pătrunjel – care te învăluiau într-un balet de arome ca într-o poezie de Emil Brumaru…În bucătărie era o căldură plăcută, afară ningea, oalele șuierau și scoteau aburi, fericirea venea prin nări și papile, parcă și bunică-mea era ceva mai puțin încruntată decât de obicei
După amiază, odată încheiat ritualul gătitului, ușa cu geam de la camera bunică-mii, care servea și drept odaie de oaspeți, era acoperită cu o cuvertură în spatele căreia începea o altă ceremonie, la care eu însă deocamdată nu eram lăsat să asist, așa că eram expediat de acasă. Plecam cu tata sau Valerica fie la cinema Tractorul, fie la o plimbare prin cartier, care includea de fiecare dată și un popas în librăria doamnei Toma, de unde mă alegeam cu câteva cărți de povești. Pe măsură ce începea să se întunece, deveneam însă din ce în ce mai nerăbdător, nu mai puteam să fiu atent la nimic, pentru că se apropia momentul cel mai minunat al Ajunului: venirea lui Moș Crăciun. Mă întrebam dacă va veni și anul acesta și pe drumul spre casă priveam fermecat la brazii ce pâlpâiau deja în ferestrele caselor de pe Aurel Vlaicu. Acasă mă aștepta și pe mine totdeauna un brad, iar la picioarele lui câteva daruri, la care mă repezeam cu aviditate, cuprins de un veritabil extaz. La început brazii mei au fost destul de sărăcăcioși, împodobiți cu bomboane învelite în staniol, dar mai ales cu nuci poleite, mere și biscuiți. Ceva mai urmă avea să vină și vremea globurilor colorate de sticlă, a berzelor și a ciupercilor roșii de plastic, a brăduleților și a beculețelor care doar foarte târziu vor lua locul lumânărilor și al artificiilor. Dintre darurile pe care mi le aducea Moșul îmi amintesc de un trenuleț de lemn și de o morișcă de vânt, de un avion care se dădea peste cap, de jocurile Piticot, Titirobil și Poșta copiilor, de basmele lui Hauff și de Legendele țării lui Vam. Dar mult mai importantă decât aceste daruri mărunte era atmosfera care se crea atunci când se aprindeau lumânările, membrii familiei începeau să colinde, iar lumea semăna tot mai mult a poveste.
Pe la șase ani credința mea în Moș Crăciun a început însă să se clatine.
Atunci, chiar cu o zi înaintea Ajunului, mama m-a convocat la o discuție serioasă: mi-a spus că într-adevăr bradul și darurile vin din partea părinților și că în anul acela eu nu voi avea brad, deoarece familia noastră duce lipsă de bani.
A fost o lovitură teribilă!
Și totuși în ziua următoare am fost expediat cu tata la cinema, ca de obicei. Atunci am văzut fără prea mare chef Mănăstirea din Parma, iar pe drumul spre casă sufletul meu de copil oscila între o mare tristețe și un firicel de speranță: dar dacă, totuși…?
Iar când am năvălit în camera bunică-mii și am răsucit cu nerăbare comutatorul era să-mi pierd graiul de fericire: Moșul venise!!!
Cred că acesta a fost cel mai fericit din toate Crăciunurile mele de până atunci.
Dar a fost și ultimul, căci in anul următor peste ușa cu geam nu s-a mai pus nici o cuvertură, iar eu însumi aveam să particip la ritualul împodobirii pomului de Crăciun.
Lumea se dezvrăjise și pentru prima dată în viața mea m-am uitat la lumânările care pâlpâiau pe crengile bradului cu o oarecare indiferență.
OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a primit trei premii ale Asociației Scriitorilor din București, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară…
citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul trei…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU; Manichiură…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Amintiri din Țara de Carton ( IV )…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; D&G…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU; O nuanță politică…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Armonie…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; Complexe și complexați…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Sonetele adolescenței…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Mai este mult până departe…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Început de veac în Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Gala premiilor UARF…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Timpul sacru și profanii…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; O dramoletă bulevardieră…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar – trei…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; România și minoritarii ei…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Destul…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Să alegem tăcerea…
CIUCLARISME – Bogdan CIUCLARU; Un top…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Alte trei lame de cuțit…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 8 – Dana NEACȘU…
PICĂTURI DE ROUĂ – Octavian SOVIANY; Șase…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Cinci respirări de primăvară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ; Ca-n viață, ca-n filme ( viața la 18 ani) …
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; Tu, nebun de alb; eu, regină albă ( viața la 16 ani ) …
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Stelele din mine…
Facebook
WhatsApp
TikTok
