ortooxacell kiss2022.gif Flax

Jean Popescu (PDL), atac nejustificat la adresa colegilor liberali din CJD

Dreapta începe uniunea la Dâmbovița prin atacuri și sciziune și un pic de amnezie. Primvicepreședintele PDL Dâmbovița Jean Popescu i-a atacat astăzi pe liberali pentru votul dat în CJD în cazul invalidării mandatului consilierului Moise Vasile Deju. Mai exact, Popescu spune că liberalii au căzut la primul test de uniune pentru că au votat 2 „pentru” demiterea lui Deju și 2 „împotrivă”. Doar că probabil liderul PDL a fost la altă ședință, ori matematica i-a jucat feste. Deju nu a putut fi scos din for pentru că în urma votului deschis, cu mâna sus, 14 au spus că trebuie să plece și 16 să rămână.

Cele 14 voturi au venit de la cei 10  consilieri PDL prezenți la ședință (PDL are 13 consilieri, unul e Deju, unul a lipsit nejustificat și unul, Petre Marin a fost chemat la serviciu fix înaintea votului)  și cei 4 liberali prezenți (PNL are 5 consilieri, dar Grozavu a fost trimis, tot înainte de vot, de președintele Adrian Țuțuianu să participe la o videoconferință cu Dragnea). 16 consilieri s-au abținut (3 PPDD și 13 PSD), menținându-l astfel pe Deju în for.

În aceste condiții, devine interesant atacul democrat liberalului. Acum fie Jean Popescu a fost mai preocupat de rezultatul votului pentru impunerea unui democrat liberal în consiliul de administrație al Spitalului Județean, încât nu a mai fost atent la ce votau colegii.

Fie știa joaca și era sigur că Deju va rămâne cu sprijinul tacit al PDL care nu a avut toți consilierii în sală și cu sprijinul PSD, evident mai maleabil în ultima vreme dorințelor democrat liberale.

În rest, e uniune mare pe dreapta!

Distribuie:

2 comentarii la „Jean Popescu (PDL), atac nejustificat la adresa colegilor liberali din CJD”

  1. In Dambovita un singur partid cu consilieri judeteni te intreaba la intrare in partid daca ai fost turnator la securitate sau daca ai facut politie politica.. Ghiciti care. Asa ca alianta PSD – PDL era ceva firesc.pornind de la traditiii. Pacat ca unii au ochelaroi de cal.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media