AMINTIRI: Dr. Ing. Marin Olteanu l-a însoţit pe Ceauşescu la toate partidele de vânătoare de la Bolovani

 

Dr. Ing. Marin Olteanu (foto 3) a fost director al Inspecţiei Silvice Judeţene (actuala Direcţie Silvică), în perioada 1962 – 1994. Sub conducerea sa inspecţia a înfiinţat prin ordin ministerial cele două rezervaţii cu care Dâmboviţa s-a mândrit ani de-a rândul: cea de zimbrii, de la Neagra şi cea de mistreţi, de la Bolovani.

Rezervaţia de mistreţi s-a născut în perioada de glorie a regimului comunist. Între 1976 -1978, pe cele 600 de hectare, s-a muncit intens la asigurarea tuturor condiţiilor de viaţă şi înmulţire a mistreţului, dispărut de pe acele meleaguri. Bolovanii au început de la 150 de exemplare, ajungând în câţiva ani la peste 500, datorită condiţiilor prielnice oferite de zona rezervaţiei, care a fost un punct de atracţie pentru vânătorii atât îninte de 1989, cât şi după.

Despre anii regimului comunist şi partidele de vânătoare organizate aici de Nicolae Ceauşescu a vorbit, în exclusivitate pentru Gazeta Dâmboviţei, doctorul inginer Marin Olteanu. Contrar poveştilor siropoase cu fostul preşedinte al RSR, Nicolae Ceauşescu, oamenii care l-au însoţit la vânătorile din Dâmboviţa îl descriu ca pe un om sobru, un vânător excelent şi un iubitor al naturii. Marin Olteanu nu a lipist de la nici una dintre partidele de vânătoare de la Bolovani, despre care îşi aminteşte: “O singură vânătoare se făcea pe an de regulă în decembrie –ianuarie. Şi numai cu aprobarea ministerului mai veneau şi alţii. De exemplu, a venit un neamţ, şeful unui land din Germania. Ceauşescu i-a oferit posibilitatea de a veni la vânătoare. Nu l-a însoţit, a venit singur. Mai veneau ambasadori ai ţărilor străine la Bucureşti. A venit şi Todor Jivkov, dar împreună cu Ceauşescu. Nicolae Ceuşescu era un vânător foarte priceput. Dădea focul şi era şi lovitură mortală. Nu prea rata. Avea şi arme bune. Venea şi cu un însoţitor armurier, care purta două carabine. Una i-o punea în braţe şi trăgea până epuiza toate cele 5 – 6 gloanţe şi apoi i-o dădea pe cealaltă. Între timp, ăsta o încărca. Noi îi duceam, stabileam locul în care stăteau în stand. Standurile se fac cu scopul de a-l proteja pe vânător, de vânat, pentru că nu ştii ce reacţii poate să aibă. În special mistreţul e mai agresiv. Dacă nu prinde lovitura, te poţi aştepta să te rănească.” Pe lângă faptul că iubea vânătoarea, Ceuşescu iubea şi vânatul: “La un moment dat, printre exemplarele împuşcate erau şi scroafe. Iar unul dintre exemplare avea purcei mici, erau cât şoriceii. Totdeauna, la sfârşitul vânătorii, se făcea tabloul de vânătoare, iar Ceauşescu cerceta să vadă unde l-a lovit şi a văzut în resturile de la eviscerare, purceluşii aia micuţi. Şi a zis: Gata nu mai venim, ne oprim pentru că au scroafele purcei, deşi sezonul mergea până în februarie. Dar mistreţul îşi schimbase un pic comportamentul lui din sălbăticie şi perioadele lui de reproducere.”, îşi aminteşte inginerul  Marin Oltean. 

“Nu a cântat nici un lăutar la Bolovani”

Fostul director spune ca l-au deranjat foarte mult minciunile spuse de unii şi de alţii despre dezmăţul care ar fi avut loc după închiderea vănătoriilor  “Nu s-a făcut nici un chef niciodată. Nu a cântat nici un lăutar la Bolovani. În funcţie de programul pe care îl avea,  se făcea pregătire pentru masă, după vânătoare. Şi primul secretar îl invita. Au fost momente când a rămas, au fost momente când a spus: mă aşteaptă nu ştiu cine, trebuie să mă duc, se urca îl elicopter şi pleca.

Pentru aceste mese venea gospodăria de partid. Nu mânca ce-i dădeam noi. Făceam şi noi ceva acolo, aşa precum gazdele primitoare. Dar nu mânca din ale noastre. Eu am stat la masă cu el de multe ori! Avea o cană de porţelan înfăşurată într-un servet, pe care i-o aducea chelnerul şi bea din ea. Nici nu ştiam ce bea! Era pe masă whisky, dar el zicea: Hai mă, nu aveţi ţuică de-a voastră? Doar zicea, pentru că nu bea niciodată.

Să lămurim şi mitul legat de carnea vânatului împuşcat! Aparatul de partid nu folosea minic din ceea ce se recolta în Dâmboviţa. Vânatul rămânea la noi, îl duceam la un centru frigorific pentru export şi noi încasam contravaloarea cărnii de vânat. Ceauşescu nu lua nimic. Nici măcar o unghie, numai trofeele i le pregăteam dacă noi constatam că e trofeu de aur sau medaliabil, atunci opream capul şi îl pregăteam noi.” Cât despre Elena Ceuaşescu, se pare că aceasta a fost o singură data la Bolovani: “O singura dată a venit cu tovaraşa. Ea a rămas la cabana de vânătoare şi noi i-am pregătit o sanie, pentru că era vreme de iarnă şi a plimbat-o un pădurar cu sania aceea cât a durat vânătoarea. Atât!”

Două dintre trofeele recoltate în rezervaţia dâmboviţeană stau astăzi la loc de cinste în cea mai mare colecţie de trofee aflată în Muzeul Cinegetic al Carpaţilor, în judeţul Prahova, la Posada. Aici sunt expuse pentru vizitatori cele mai importante trofee obţinute de Nicolae Ceuşescu pe pământ românesc. Cele două trofee de la Bolovani sunt obţinute în  1980 şi 1983 (foto 4 şi 6).


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro