ortooxacell kiss2022.gif Flax

Se înființează centre de evaluare a bolnavilor Covid-19 pentru tratarea acestora în ambulatoriu

Deputatul Carmen Holban a anunțat astăzi înființarea de centre de evaluare medicală a pacienților Covid-19 unde, pe lângă cabinetele medicilor de familie, aceștia vor putea fi consultați și, în funcție de starea de sănătatea, vor primi rețete pentru tratament în ambulatoriu. Se încearcă astfel să nu se mai ajungă la blocaje ale spitalelor.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a insistat pentru stabilirea stabilirea unor protocoale de tratament astfel încât sistemul sanitar să nu fie sufocat de numărul ridicat al spitalizărilor, dar, mai presus de orice, numărul cazurilor grave și al deceselor să fie redus considerabil. Sub îndrumarea ministrului Rafila, s-a hotărât înființarea de centre de evaluare unde, potrivit stării de sănătate a fiecărui pacient, se vor prescrie tratamentele specifice. De asemenea, și medicii de familie vor putea indica tratamentul și medicația necesare în funcție de evoluția virusului.

Pe lângă degrevarea sistemului de sănătate prin tratarea în ambulatoriu a cazurilor ușoare și medii, vom reuși să asigurăm tuturor un tratament corect, care să răspundă gradului de evoluție a bolii.

În acest fel, oamenii nu se vor mai trata singuri cu medicamente nerecomandate de specialiști.” a spus Holban, membru al Comisie de Sănătate din Camera Deputaților

Medicamentele pentru tratamentul Covid-19 vor putea fi eliberate de farmacii doar în baza unei rețete și vor fi administrate conform indicațiilor medicilor.

La centrele de evaluare nu se vor realiza testări. Acestea se adresează doar persoanelor care au rezultat pozitiv al unui test PCR sau antigen. De asemenea, aici nu vor fi evaluare persoane aflate în stare gravă, care trebuie, în continuare, să fie tratate în spital.

Conform noilor reglementări, persoanele vaccinate care se infectează cu Covid -19 vor avea o perioadă de 7 zile de izolare, iar cele nevaccinate sau trecute prin boală și reinfectate, vor sta în izolare 10 zile.

Distribuie:

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media