ortooxacell kiss2022.gif Flax

USR Dâmbovița anunță că îl va susține pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor

Comunicat de presă

USR Dâmbovița îl va susține pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor pentru președinția României.

În urma rezultatului înregistrat în primul tur al scrutinului din 10 noiembrie, unica alegere posibilă pentru USR Dâmbovița este actualul președinte al României.
Îi vom acorda votul în speranța unui al doilea mandat mai activ, a implicării sale în organizarea alegerilor anticipate și într-o reformă de substanță a Constituției – #FărăPenali, alegeri locale în două tururi, echilibrarea puterilor în stat, parlament cu 300 aleși (cum a fost votul la Referendumul din 2009) etc.

USR Dâmbovița va continua să facă o politică dedicată cetățenilor și comunității. Credem în transparență, integritate, profesionalism și propunem administrații locale preocupate mai mult de interesele oamenilor decât de politică.

În acest sens, ne asumăm pentru anul 2020 responsabilitatea de a veni în fața cetățenilor cu proiecte locale cu totul altfel decât ceea ce avem acum.

Până atunci însă, îi îndemnăm pe toți dâmbovițenii să meargă duminică la urne și să-l voteze pe Klaus Iohannis.

Filiala USR Dâmbovița
Prin președinte,
Deputat Dumitru Lupescu

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media