ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fost şef de poliţie, în chiloţi în Curtea Parlamentului! Cică vroia să arate ce „dotare” are

Lumea pestriţă a politicii pare că nu a fost nicicând mai lipsită de bun simţ decât în aceste ultime luni. De la jigniri şi ameniţări până la gesturi absurde care frizează ridicolul, lucrurile par scăpate de sub control.

Cel mai recent caz este al fostului copreşedinte ALDE Botoşani, Dumitru Zmău, care a numit „protest” un gest  greţos. Omul s-a dezbrăcat în chiloţi în faţa Parlamentului României, după care a postat fotografia pe facebook. Cică aşa ar fi tratat el despărţirea de Daniel Constantin, vrând să-i arate liderului ce are în chiloţi, varianta faţă/spate.

„Si uite aşa, mi-am luat rămas bun de la Daniel Constantin, atunci când mi-am dat demisia din Copreşedinte ALDE Botoşani. Atunci i-am arătat ce aveam în chiloţi, în partea din spate. Acum când vad că face scandalul acesta, el fiind un nimeni absolut, aş vrea să-i arat ce am şi în partea din faţă! Cum e de făcut, dragi prieteni?”. Ulterior, „chiloţarul” a şters postarea, aşa cum au obişnuiesc toţi cei de teapa lui, crezând că dacă au şters imaginea, se va reseta şi gestul.

De subliniat este şi faptul că înainte să fie protestatarul în chiloţi de la Parlament, Dumitru Zmău a fost şef al poliţiei  rutiere Botoşani, dar şi preşedinte ATOP Botoşani. Cu un astfel de comportament grobian, nu ne rămâne decât să ne închipuim cum a condus cele două structuri.

captura botosaninews.ro
Distribuie:

Un comentariu la „Fost şef de poliţie, în chiloţi în Curtea Parlamentului! Cică vroia să arate ce „dotare” are”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media