CPPCJ OCHIURI: Încă un an încheiat cu succes!

În data de 14 ianuarie a.c., la sediul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri a avut loc evaluarea activității pe anul 2019, în prezența domnului colonel Maican Cătălin, din partea Inspectoratului General al Jandarmerie Române, a domnului prefect, a secretarului consiliului județean și a reprezentanților celorlalte arme și instituții din județ.

În perioada supusă evaluării, 01 ianuarie – 31 decembrie 2019, au fost planificate, organizate şi conduse 32 de programe formative, numărul total al cursanților fiind de 2383, ofiţeri, subofițeri, elevi ai școlilor de subofițeri aflaţi în practică la unităţile operative, cadre militare şi gradați voluntari din cadrul MApN şi studenţi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, precum și ofițeri din Republica Moldova și Turcia.

Pentru anul 2020, personalul centrului își propune să demareze activitățile în vederea conducerii uneia dintre sesiunile de antrenament EUPCST(European Union Police Comunity Service Training) și să îmbunătățească programele de pregătire a instructorilor, prin participarea efectivă la cursuri de pregătiri, dar mai ales la misiuni alături de structurile operative.

Concluzii
În anul 2019, activitatea centrului s-a axat pe planificarea, organizarea şi conducerea unui învăţământ şi antrenament de calitate, echipa managerială fiind sprijinită în acest sens pe efortul concentrat al tuturor birourilor şi compartimentelor.

Purtător de cuvânt al Centrului,
Plt.adj. TĂNĂSOIU Nicoleta-Alexandra


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro