Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3705
18-1-2022

Adrian Țuțuianu s-a… pe presa dâmbovițeană și și-a anunțat, la Bacău, intrarea în Pro România

Senatorul Adrian Țuțuianu a arătat, astăzi, cam cât contează pentru el presa locală dâmbovițeană care, în mare parte,  l-a slujit cu o credință oarbă și a încercat să-i oblojească rănile excluderii din PSD. Bonus, a lămurit și discuția despre onoare. În onoarea sa, senatorul a mințit reprezentanții presei locale, în privința înscrierii în Pro România,  într-o conferință de presă în care a ținut să dea o replică publicației noastre care a întrebat partidele dacă stau la ușa lui Țuțuianu.

VEZI Și: Adrian Țuțuianu: “La ușa mea au bătut toți!” Partidele nu confirmă. Poate era statul paralel

Conferință de presă convocată la Târgoviște, la ora 8:30! De o bărbație fără seamăn, a făcut pe viteazul cu ziariștii locali pe lângă care s-a împăunat cu ofertele sale și cu povești despre cum analizează trecerea la alt partid, analiză grea și de durată cum arăta ea la prima oră a dimineții. Câteva ore mai târziu le-a spus ziariștilor de la Bacău că e prima lui zi de Pro România (sic!) La  ora 8:30  era în analiză, iar la 18:00 se operase definitiv de PSD și-și implantase un nou crez politic. Era sub demnitatea lui să anunțe asta ziariștilor de la Târgoviște….

Gazeta Dâmboviței a refuzat participarea la conferințele senatorului, din cauza atitudinii pe care acesta a avut-o constant față de reprezentanții presei locale pe care i-a tratat doar ca pe niște inferiori, de la care a așteptat să râdă la glumele lui despre ei sau să-i accepte corecturile pe texte publicate care nu-i conveneau.  Sigur, sindromul Stockholm îi va împiedica pe mulți să ne dea dreptate. Cu toate acestea, episodul de astăzi este un adevărat autoportret al acestui Dorian Gray de Malu cu Flori.

Și doar că o impresie de final, nu am găsit în publicațiile on line din Bacău nici un articol despre Pro România și Țuțuianu. Presa centrală a preluat informația de pe pagina de facebook al lui Victor Ponta care a făcut un live… Nu știm ce va câștiga Adrian Țuțuianu pentru Pro România. Dar avem, așa, o idee despre cum va arata următoarea campanie electorală…

 

Adrian Țuțuianu, luni, 21 ianuarie, ora 8:30, Târgoviște

„-V-au căutat partidele politice?

Am văzut preocuparea unora dintre voi de a discuta cu diverse personaje din politica locală despre discuțiile pe care eu le-am avut cu conducerile partidelor politice. Prima chestiune sigur că nu am discutat cu d-ul ,,Lupulescu’’ și nici cu d-ul Cezar Preda cu care mai discut din când în când la o cafea. Eu nu am bătut la ușa nimănui. Sunt lideri naționali ai partidelor politice naționale importante care m-au contactat, cu care am avut discuții… Conținutul acestor discuții nu vreau să-l fac public pentru că au fost discuții între câteva persoane, nu pe care să le aduc în fața opiniei publice.

-Sunt voci care spun că începând de azi vă veți alătura PRO România. Este adevărat?

V-am spus săptămâna trecută și reiterez astăzi. Până la începutul sesiunii parlamentare voi anunța ce decizie am luat. Rămân în politica dâmbovițeană și națională, voi construi o alternativă la PSD și mi-am propus să schimb fundamental lucrurile în ceea ce privește echilibrele politice în județul Dâmbovița, și nu numai… Care va fi proiectul pe care merg veți afla până la începutul sesiunii parlamentare.  Știu bine ce am de făcut. Nu am vrut să iau o decizie fără să mă consult cu o masă cât mai largă de oameni în special dintre cei cu care am lucrat. Am discutat cu aproape toți primarii din PSD și voi continua să discut și în această săptămână. Am discutat cu consilieri locali și județeni, cu oameni de afaceri. Am discutat cu membrii de partid pentru a-mi forma o idee cât mai clară și pentru a răspunde și așteptărilor acestor oameni care au fost lângă mine ani de zile.

-Veți fi urmat de această masă de oameni?

Unii mă vor urma acum, alții mai târziu… Vor fi suficienți de mulți astfel încât echilibrul politic care există acum să se schimbe fundamental…și voi face tot ce pot pentru asta.”

 

Adrian Țuțuianu, luni, 21 ianuarie 0ra 18:00, Băcau

„Este prima zi în care sunt alături de echipa Pro România după ce am meditat îndelung la parcursul politic pe care să îl urmez. Sunt într-o situaţie litigioasă cu PSD, dar am apreciat că doi ani de zile din viaţa mea pierduţi în litigii care pot să ducă nicăieri este prea mult şi că este cazul să mă alătur unui proiect politic nou”

 

 

 

Distribuie:

Leave a reply


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
getsbet Gopo
kiss2022-01.jpg
romserv.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media