Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

Microbuz de persoane, implicat într-un accident lângă Târgovişte, la Priseaca

accident_microbuz

Accidentul a avut loc aseară pe ND 72, în localitatea Priseaca.  O femeie ce se afla la volanul unui autoturism a acorşat un microbuz de persoane. Femeia spune că a vrut să evite un pieton aflat pe marginea carosabilului şi că a intrat pe contrasens, acroşând microbuzul care se deplasa regulamentar. În acesta se aflau … Citește mai mult

Dreptate divină? Şoferul care a omorât o familie de preot, arestat! Doar că într-un alt dosar

cirstoiu-cergan-300x184

Florin Cergan, cel care în martie 2011 a omorât familia preotului din Gheboia, Nicolae Nicolae, a ajuns după gratii deşi peste cercetarea din dosar s-a aşternut tăcerea. Cergan, şi el preot la vremea respectivă, a spulberat atunci, la volanul unui bolid de lux, maşina modestă a preotului în care se aflau acesta, soţia sa şi … Citește mai mult

Vizită importantă pentru jandarmii dâmboviţeni

jandarmi

Miercuri, 07 august a.c. între orele 09.00-12.00, jandarmii din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri au avut onoarea de a avea ca oaspete pe domnul maior Patrick CASTAING – din cadrul Jandarmeriei Naţionale Franceze, în calitate de ofiţer de legătură desemnat recent pe lângă Jandarmeria Română. Vizita domnului maior Patrick CASTAING în … Citește mai mult

Autoutilitară ce transporta butelii încărcate, implicată într-un accident pe DN 72

19710

O autoutilitară care transporta butelii încărcate a fost implicată, astăzi, într-un accident pe DN 72, pe raza localităţii dâmboviţene Dărmăneşti, o persoană a fost rănită, iar buteliile nu s-au răsturnat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Raluca Florescu. Traficul în zona unde a avut loc accidentul s-a desfăşurat pe … Citește mai mult

La un pas de tragedie, după ce s-au răsturnat cu maşina în şanţ, în drum spre munte

masina_cazuta_rapa_85163600

4 tineri din Târgovişte, cu vârste între 20 şi 30 de ani, care au plecat la munte, s-au răsturnat cu maşina într-o râpă, după ce au pierdut controlul volanului într-o curbă aproape de Dichiu. Cei de la Jandarmerie şi Salvamont le-au acordat primele îngrijiri medicale şi se pare că nici unul din cei patru pasageri … Citește mai mult

Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa efectuează cercetări la Clubul de Fotbal Chindia Târgovişte

gica-popescu

Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. ”La nivelul IJP s-a înregistrat o plângere, poliţiştii de la Servicul investigare fraude efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror de … Citește mai mult

Percheziţii la locuinţa unui bărbat şi la o asociaţie, într-un caz de fals şi înşelăciune

perchezitie

Poliţiştii efectuează astăzi percheziţii la locuinţa unui bărbat şi la asociaţia pe care acesta o reprezintă, bărbatul fiind suspectat că ar fi completat în fals 760 de declaraţii privind donarea a 2% din impozitul pe venit către asociaţie, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.

Dezastru la Răscăieţi după furtuna de ieri

Dupa-canicula-furtuni_Gabriel-Bengea_30_07_13.Still001-660x330

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Răscăeți, ne informează asupra următoarelor evenimente ce s-au produs în urma atenționării Cod Galben din data de 30 iulie 2013: –         s-au înregistrat numeroase pagube materiale, în special la acoperișurile caselor astfel: 40 de case cu acoperișuri avariate(una total afectată, 4 în proporție de 80%, 10 în proporție de … Citește mai mult

Un microbuz a intrat într-un gard, după ce şoferul a suferit o cădere nervoasă

aitt

Trei persoane au fost rănite, astăzi, într-un accident în Târgovişte, după ce şoferul unui microbuz a suferit o cădere nervoasă şi a intrat cu maşina într-un gard de pe marginea şoselei. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeeţan de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, Raluca Florescu, a declarat că atât şoferul cât şi cei trei pasageri din microbuz … Citește mai mult

Criminalul din Picior de Munte s-a întors acasă sperând că „Florin Nr. 1” este încă viu (video)

crimunal_florin_nr_1

Azi noapte, poliţiştii dâmboviţeni au reuşit să-l prindă pe ucigaşul tânărului din Picior de Munte, cunoscut ca „Florin Nr. 1” , după ce acesta s-a întors din pădure, unde fugise, acasă, sperând că prietenul său încă mai trăieşte. Acest lucru era foarte puţin probabil, însă, după ce l-a lovit repetat cu toporul în zona capului. A … Citește mai mult

Tragedie la Doiceşti. Un tânăr de 14 ani s-a înecat în baraj (VIDEO)

images

O zi de scăldat cu prietenii s-a încheiat tragic pentru un copil de 14 ani din Vulcana Pandele. Tânărul, cu încă doi amici, au vrut să se răcorească în barajul apropiat de Doiceşti. După ce au făcut câteva salturi, din cauza oboselii, prietenii tânărului au renunţat, dar acesta a mai vrut să mai sară încă … Citește mai mult

IMAGINI ŞOCANTE! Un tânăr este bătut cu bestialitate într-un magazin de către 13 persoane

batutu_lazuri

Imagini cu adevărat şocante surprinse de o cameră de supraveghere în localitatea Lazuri pe strada Bisericii. Un tânăr de 28 de ani, din localitate, care se afla sâmbătă seara la cumpărături a fost atacat de 13 bărbaţi, care l-au lovit cu pumnii şi picioarele.

Poliţiştii din Dragomireşti au prins autorul a 13 furturi din locuinţe

furt_locuinte

Ieri noapte, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Dragomireşti  au depistat  în flagrant o persoană, în timp ce sustrăgea dintr-o anexă a lucuinţei numitului R.G., din localitate, mai multe bunuri, respectiv cablu electric, obiecte de vestimentaţie, bunuri alimentare.

Poliţiştii dâmboviţeni au descoperit un radio pirat la domiciliul unui tânăr din Şelaru

radio-radiosurvivor-com

Poliţiştii au găsit un radio pirat, în urma unei percheziţii la un tânăr de 26 de ani din comuna Şelaru, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis miercuri. Poliţiştii au identificat la domiciliul tânărului o unitate centrală ce conţinea opera muzicale şi o antenă profesională folosită pentru emisie. ”Poliţiştii din … Citește mai mult

Pistolarul din Doiceşti a rămas fără armă şi permis până la clarificarea situaţiei

pistolar_doicesti

După scandalul de azi noapte din comuna Doiceşti, cercetările sunt în plină desfăşurare. Poliţiştii au ridicat pistolul cu bile pentru expertizare şi i-au luat, tânărului care a tras 4 focuri de armă, permisul până la finalizarea cercetărilor. Dacă se va dovedi că acesta a încălcat regimul armelor şi muniţiilor, atunci i se va anula dreptul … Citește mai mult

La Doiceşti, oamenii încep să se înarmeze! Aseară au fost trase 4 focuri de armă!

pistolar_doicesti

Scandal de proporţii aseară în Colonia de la Doiceşti, unde liniştea nopţii a fost întreruptă cu focuri de armă. Un bărbat a tras  cu un pistol cu bile din cauciuc, spunând că a fost ameninţat de un grup de 8 persoane. Bărbatul spune că ameninţările cu moartea se ţin lanţ de câţiva ani, motiv pentru … Citește mai mult

EXCLUSIVITATE: Angajat al inspectoratului de Jandarmi prins cu lemne furate

Furt-lemn-11

Hoţii de lemn din judeţ i-au perveritit şi pe unii angajaţi ai Inspectoratului de Jandarmi a judeţului.  În timp ce colegii se luptă de ani de zile cu furturile de lemn, sâmbătă noaptea un angajat al IJJ Damboviţa a fost descoperit în trafic transportând o cantitate importantă de lemn de stejar furat. Se pare că … Citește mai mult

Trei turişti dâmboviţeni, salvaţi de jandarmii montani

jandarmi

Astăzi, în urma unei solicitări telefonice un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona muntele Cocora, din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unor persoane care, în timp ce se aflau în drumeţie pe traseul montan Cabana Mioriţa-Cabana Padina nu au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice … Citește mai mult

ULTIMA ORĂ: Şeful poliţiei Răcari, rănit de romii din Bălteni

george_matei

Scandal de proporţii în comuna dâmboviţeană Conţeşti, unde mai multe familii din Bălteni s-au răfuit în stradă. Pentru aplanarea conflictului au intervenit mai multe autospeciale de poliţie. Din păcate, scandalul a degenerat, 4 poliţişti fiind răniţi, după ce au fost atacaţi cu pietre de romi. Unul dintre cei răniţi este şeful poliţiei Răcari, George Matei, … Citește mai mult

Revoluţionar cercetat pentru trafic de influenţă!? Promitea posturi în CJD şi promovare la BAC

poza_retinut_3

Acest bărbat este audiat într-un dosar de trafic de influenţă, peste care s-a aşezat secretomania. A fost săltat de procurorii DGA pentru că ar fi promis mai multor persoane că în schimbul unor sume de bani le va angaja la Consiliul Judeţean Dâmboviţa sau le va ajuta la promovarea examenului de bacalaureat. Nu este foarte … Citește mai mult

A intrat cu mașina într-un bloc de locuințe, după ce a pierdut controlul volanului

a_intrat_cu_masina_in_bloc

Inconștiența unui tânăr a provocat pagube unor locatari dintr-un bloc târgoviștean și era să-l coste viața lui și a prietenului său care îl însoțea în mașină. Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a pierdut controlul volanului autoturismului pe care îl conducea și a fost la un pas să intre cu mașina într-un bloc de … Citește mai mult

Ziua tragediilor! 2 tineri s-au sinucis din motive încă necunoscute

sinucidere

Prima tragedie a avut loc în pădurea Gorgota, din satul Răzvad, unde un tânăr de 36 de ani şi-a pus căpat zilelor. Omul era din Corbii Mari şi muncea ca drujbist în zonă. Astăzi a luat o bere, s-a afundat în pădure şi şi-a tăiat venele. A lasat în urmă o soţie şi trei copii … Citește mai mult

Pesedista Ioana Cristea a fost condamnată definitiv pentru corupţie

ioana_cristea

Potrivit evz.ro, Ioana Cristea a fost condamnată astăzi de Curtea de Apel Ploieşti, la 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, în dosarul Cătălin Voicu. Cristea, în calitate de de şef al Direcţiei Asistenţă Socială, a falsificat mai multe documente, pentru a justifica cheltuieli în cadrul unui proiect finanţat din fonduri PHARE. Prejudiciul a … Citește mai mult