kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Mâine se afișează rezultatele la definitivat!

profesori_600x399

Mâine, emoțiile dascălilor care au susținut anul acesta definitivatul vor lua sfârșit, pentru că vor fi afișate rezultatele probei scrise de săptămâna trecută. Potrivit informațiilor oferite de inspectorul școlar Mihaela Anton, din cei 154 de candidați înscriși s-au prezentat la proba scrisă doar 145, 15 fiind respinși înainde de probă, iar 5 absentând. Din cei … Citește mai mult

Datini şi obiceiuri păstrate de români de Sfântul Ilie!

În fiecare an, pe data de 20 iulie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie. Acesta provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. În perioada sa pământeană Ilie a săvârşit păcate, cel mai mare fiind uciderea părinţilor săi la îndemnul diavolului, păcate pe care le-a … Citește mai mult

„ Un pas mic pentru un om, dar un salt uriaş pentru omenire!” Vezi cui îi aparţine afirmaţia!

Neil Amstrong a fost primul pământean care a păşit pe Lună pe 20 iulie 1969. Când a atins solul lunar a rostit celebra frază: „ Un pas mic pentru un om, dar un salt uriaş pentru omenire!”.  Astăzi se împlinesc 43 de ani de la eveniment.  Astronautul american, membru al echipajului „Apollo–11″, a coborât pe … Citește mai mult

Din lumea copilăriei, în lumea digitală!

Elevii Şcolii cu clasele I-VIII din Gura Ocniţei au avut parte de o săptămână de distracţie în care au socializat, au învăţat lucruri noi şi au descoperit tainele internetului şi tehnologiei la biblioteca din comună. În perioada 9-13 iulie, copiii îndrumaţi de profesorii lor, de reprezentanţii bibliotecii şi de voluntari, au învăţat să lucreze pe … Citește mai mult

Doar 8 candidaţi rămaşi nerepartizaţi la admiterea computerizată şi 758 de locuri libere în liceele dâmboviţene. Vezi aici care situaţia locurilor libere la clasa a IX-a:

Într-un top 5 al liceelor cu cel mai mare număr de locuri rămase neocupate la clasa a IX-a, prima poziţie este ocupată de Liceul Tehnologic Spiru Haret, cu 92 de locuri la electronică, locul II, Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu, cu 83 de locuri, din care 45 la mecanică, locul III, Liceul Tehnologic Constantin Brâncoveanu, cu 62 de locuri, din care cele mai multe la protecţia mediului, locul IV, Liceul Tehnologic Nicolae Mihăiescu, cu 50 de locuri la construcţii şi mecanică, iar locul V, Liceul Tehnologic Udrea Băleanu Băleni-53 de locuri (45 industrie textilă). Gazeta dâmboviţei vă prezintă în continuare, lista liceelor care mai au rămas cu locuri libere la clasa  a IX-a:

Proiectul Plaiul Domnesc -Junior Ranger 2012: Vacanţă în natură!

În perioada 1 mai – 15 august 2012 se va desfăşura proiectul „PLAIUL DOMNESC – JUNIOR RANGER 2012” finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în parteneriat cu  primăria oraşului Fieni şi cea a comunei Moroeni, Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa  şi Grupul Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte. Proiectul face parte din  programul „Spaţii verzi”, componenta „Arii naturale protejate” şi are drept scop creşterea  gradului de promovare şi popularizare a Rezervaţiei Plaiul Domnesc.

După elevi, urmează profesorii. 154 de dascăli susţin mâine definitivatul

profesori_600x399

 

Iniţial, în judeţul nostru, s-au înscris pentru acest examen 169 de profesori dar, ulterior, 15 au fost respinşi, fie pentru că nu au avut inspecţia de specialitate la clasă, pentru că au avut dosarul incomplet sau s-au retras pur şi simplu. Examenul de mâine va fi organizat în judeţul nostru pentru 28 de discipline, cei mai mulţi candidaţi fiind cadre didactice în învăţământul primar, preşcolar şi profesori de limbi moderne.

Vlad Miriţă: boier, cântăreţ în corul bisericii şi profesor, în proiectele lui Vasile Lupaşc

„I-am ascultat întâi CD-ul. M-am aşteptat să fie un cetăţean de circa 60 de ani. Mare mi-a fost surprinderea când l-am întâlnit şi am văzut că e de vârsta mea. El promovează valori importante, puţin lăsate în urmă. M-am alăturat proiectelor lui Vasile pentru că preţuiesc şi susţin aceleaşi idealuri şi valori,” aceasta este, pe … Citește mai mult

O nouă şansă! Iată care sunt paşii pe care trebuie să îi urmezi dacă ai picat Bac -ul în prima sesiune!

Şi anul acesta examenul de maturitate s-a dovedit a fi o adevărată provocare pentru elevi, ţinând cont de rezultatele obţinute de aceştia. Matematica a fost proba care le-a dat cele mai multe bătăi de cap elevilor, însă au fost înregistrate şi numeroase cazuri în care notele au fost sub cinci la toate disciplinele.

Haideţi “Pe cărări dâmboviţene” cu ARTCLUB Răcari! (galerie foto)

Un grup de tineri inimoşi, care formează de ceva vreme ARTCLUB Răcari, au iniţiat week-end-ul trecut un proiect de ambiţios intitulat “Pe cărări dâmboviţene”. Tinerii vor să cunoască judeţul Dâmboviţa, dar şi să-l imortalizeze în fotografii, care vor face mai târziu obiectul unei expoziţii ce va purta numele proiectului. Duminică, cu aparatul foto de gât şi rucsacul în spinare, membrii clubului s-au urcat în tren şi au coborât la Pietroşiţa, frumoasa localitate din zonă de nord  a judeţului, cu arhitectura împietrită în secole trecute.  Săptămâna viitoare vor alege o altă destinaţie. Gazeta Dâmboviţei sprijină demersul tinerilor din Răcari, publicându-le în galeria foto unele dintre instantaneele de la Pietroşiţa.

O viață într-o carte: „Tăcerea florilor. Memorial Ion Emil Lungeanu” (galerie foto)

„Florile constituie cel mai prețios dar, cu prilejul unor bucurii, și cel mai miraculos leac la tristețe”, spunea Ion Emil Lungeanu, numit și pictorul florilor, de la moartea căruia se împlinesc, anul acesta, 5 ani de zile.  Astăzi, la Bezdead, localitatea sa natală, oamenii de aici, au primit două daruri minunate: un bust al artistului, realizat de sculptorul Ioan Ladea, care va rămâne în casa sa din Bezdead, și o carte semnată de scriitoarea Arabela Nenciu, originară, de asemenea, din Bezdead. Volumul se numește „Tăcerea florilor. Memorial Ion Emil Lungeanu” și cuprinde episoade din viața pictorului, puse cap la cap de autoarea din materialele puse la dispoziție de familia pictorului.

ÎPS NIFON a participat la reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu liderii Uniunii Europene

Joi, 12 iulie 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit NIFON, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal pentru relaţia cu organizaţiile creştine internaţionale şi instituţiile Uniunii Europene a participat la Bruxelles, ca reprezentant al Patriarhiei Române, la “Reuniunea anuală a conducătorilor religioşi cu lideri ai Uniunii Europene”.

 

Tradiţii şi obiceiuri la Biblioteca Dărmăneşti!

Biblioteca Comunală Dărmănești desfășoară pe perioada vacanței de vară activități de animație culturală , activități desfăşurate şi finanţate prin proiectul „Tradiție și Inovație în Biblioteca ta !”, proiect realizat prin programul  eCULTURA . De curând, membrii comunității Dărmănești au primit vizita unui expert cultural în persoana  doamnei Gabriela Țopa, cercetător etnograf , bun cunoscător  al tradițiilor locale, pasionat cercetător în acest domeniu.În cadrul evenimentului, au fost prezentate tradiții din zona Dâmbovița, implicit din zona comunei Dărmănești.Au fost aduse în atenția participanților gospodăriile tradiționale ale locuitorilor, cu porțile, casele și dependințele lor, modul de viaţă al acestora .

31 de candidaţi dâmboviţeni au luat Bac-ul, după contestaţii

elevi-tigani_600x450

 31 de candidaţi dâmboviţeni au ridicat procentul de promovabilitate în urma reevaluării lucrărilor. De asemenea, 251 de lucrări au fost modificate după contestaţii. În plus, procentul de promovabilitate a crescut de la 38,73%, la 39,38%. Din totalul celor 771 de contestaţii, cele mai multe, în număr de 98, au fost depuse de elevi de la … Citește mai mult

Director de liceu: “Mi se pare anormal să obligi să dea Bacalaureatul elevi care nu au dragoste de învăţătură. Îi umilim“

Procentul scăzut de promovabilitate la Bacalaureatul din acest an a generat discuţii aprinse pe o temă de actualitate în sistemul de învăţământ românesc şi anume introducerea unui Bac diferenţiat. Am stat de vorbă atât cu profesori, cât şi cu elevi din judeţul nostru, care sunt de acord cu această propunere.

Colegiul Economic Târgovişte şi Grupul Şcolar Goga Ionescu Titu, cele mai dorite licee de către absolvenţii de etnie romă

elevi-tigani_600x450

Anul acesta, Consiliul de administratie al ISJ a aprobat 175 de locuri pentru absolvenţii de gimnaziu de etnie romă. Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar Mihaela Anton, au fost depuse 105 dosare pentru locurile speciale, în final fiind repartizaţi, în funcţie de medie, în şedinţa publică din 6 iulie, 92 de elevi. Doi candidaţi nu … Citește mai mult

Andra Ostafi (foto dreapta), absolventă cu media 10 la Bacalaureat: ”Nu sunt tocilară, ci deşteaptă”

Deşi procentul de promovabilitate la bacalaurat a fost anul acesta unul foarte mic, judeţul Dâmboviţa se mândreşte cu două eleve de nota zece. Este vorba despre Oana Irimescu şi Andra Ostafi, absolvente ale Colegiului Naţional Ienăchiţă Văcărescu, ce au reuşit să finalizeze liceul ca şefe de promoţie cu media 10 şi să obţină aceeaşi medie şi la examenul de Bacalaureat.

Dezvoltare fizică şi intelectuală pentru copiii între 7 şi 12 ani, într-o tabără de vară organizată în premieră la Târgovişte

Clubul Phoenix Arte Maţiale Târgovişte oferă posibilitatea celor mici să urmeze cursuri de karate, gimnastică, limba engleză, istorie, baschet, atletism şi cursuri de prim ajutor.
Vasile Lupaşc şi Annemarie Duncan, multiplii campioni mondiali la arte marţiale, vor fi instructori într-o tabără de vară organizată în perioada 23-27 iulie, la Şcoala Nr. 6 “Tudor Vladimirescu” din Târgovişte. “Este un nou concept de tabără de vară, în care nu părăsim oraşul. Am mai desfăşurat astfel de proiecte în Canada şi Austria, iar rezultatele au fost foarte bune. Încercăm să dăm încredere copiilor să-şi descopere şi să-şi manifeste vocaţiile”, a precizat Vasile Lupaşc, preşedintele clubului Phoenix Arte Maţiale Târgovişte, organizatorul taberei.
Cursurile vor avea loc în fiecare zi, de dimineaţa până după-amiaza. Tabăra se axează pe dezvoltarea fizică generală şi pe pregătirea suplimentară la engleză şi istorie, prin jocuri, poveşti şi concursuri. Copiii vor primi cărţi de istorie şi tricouri inscripţionate cu sigla taberei de vară. Cei mici vor putea participa la concursuri cu premii şi la un talent show, în care fiecare să-şi arate priceperea într-un anumit domeniu.
La cursuri vor participa şi invitaţi speciali, personalităţi recunoscute la nivel naţional şi internaţional, care vor împărtăşi din experienţa şi cunoştinţele lor copiilor.
Participarea la această tabără costă 190 de lei şi cum locurile sunt limitate, cei interesaţi îşi pot asigura un loc sunând la numerele de telefon 0735 091 395 şi 0724 187 848 sau prin email, la [email protected].

Clubul Phoenix Arte Maţiale Târgovişte oferă posibilitatea celor mici să urmeze cursuri de karate, gimnastică, limba engleză, istorie, baschet, atletism şi cursuri de prim ajutor.

Universitatea Valahia îşi aşteaptă viitorii studenţi la înscrieri!

Prima sesiune a examenului maturităţii s-a încheiat săptămâna trecută, iar absolvenţii care au promovat Bacalaureatul se pot îndrepta cu dosarele către sediile facultăţilor pe care vor să le urmeze. Admiterea pentru studii universitare de licenţă la Universitatea Valahia din Târgovişte se va face diferenţiat şi anul acesta, existând astfel două calendare: unul pentru specializările la … Citește mai mult

In memoriam, Ion Emil Lungeanu, „pictorul florilor”

    Fiu al satului, Ion Emil Lungeanu, cunoscut şi ca „pictorul florilor” va fi comemorat sâmbătă, 14 iulie, în localitatea sa natală, Bezdead, de către cei care l-au cunoscut şi iubit. Pictorul Ion Emil Lungeanu a murit în urmă cu cinci ani, dar în urma sa au rămas mii de tablouri pictate cu toate … Citește mai mult

A plouat cu contestații la Bacalaureat!

771 de contestații au fost depuse astăzi de candidații dâmbovițeni la examenul de Bacalaureat din această sesiune, un număr mult mai mare față de prima sesiune a Bac-ului din 2011. Este adevărat că și numărul candidaților a fost unul aproape dublu, de 4802, față de 2409, în 2011. Potrivit informațiilor oferite de inspectorul școlar Mihaela … Citește mai mult

Cu promovabilitate zero la Bac în 2011, Grupul Şcolar Transporturi Auto Târgovişte a luat anul acesta examenul maturităţii!

 

Dacă anul trecut Grupul Şcolar de Transporturi Auto Târgovişte era dat drept exemplu negativ elevilor, fiind singurul liceu dâmboviţean cu promovabilitate zero la examenul de Bacalaureat, anul acesta liceul a reuşit să promoveze examenul cu un procent de 12,96%.  7 elevi din cei 54 de candidaţi care s-au prezentat la examen au reuşit să obţină medii peste 6.

Vacanţa începe la bibliotecă!

În perioada 9- 13 iulie, Biblioteca Comunală Gura Ocniţei organizează un program de vară pentru copiii care vor vizita instituţia. Cei care vor să îşi înceapă vacanţa cu jocuri, distracţie şi să înveţe lucruri noi pot participa la activităţile deşfăşurate zilnic între orele 10:00-14:00 la sediul bibliotecii. Iată programul:   9 iulie 2012 -Deschiderea activităţii … Citește mai mult

UPDATE: Rezultate finale. 38,73% dintre candidații dâmbovițeni au promovat Bac-ul!

 În această dimineață, au fost afișate rezultatele examenului de Bacalaureat, prima sesiune din acest an. În județul nostru, 1860 de candidați dintre cei 4802 au promovat, adică 38,73%, un procent nesemnificativ mai mare față de anul trecut, când doar 35% dintre candidați au promovat examenul.  288 de candidați au absentat, iar 13 au fost eliminați. Au fost obținute, însă, și două medii de 10, ambele de la Colegiul Național Ienăchiță Văcărescu Târgoviște, mult mai puține față de anul trecut, când au fost obținute 5 medii de 10. Singurul liceu care nu a avut nici un elev promovat a fost Grupul Școlar Agricol Tărtășești.

Weekend cu emoţii!

Absolvenţii clasei a XII-a care au trecut în aceată săptămână prin stresul şi emoţiile probelor scrise ale examenului maturităţii au parte de un weekend de foc. Ieri s-a încheiat ultimul examen  din prima sesiune în care elevii au putut opta pentru o disciplină la care s-au pregătit mai bine în funcţie de profilul absolvit. Potrivit … Citește mai mult