ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgovişteanul Ioan N. Radu a scris istoria rachetomodelismului românesc

Lucrarea “Rachetomodelismul în România”, apărută la editura Bibliotheca din Târgovişte, este rezultatul unei pasiuni de mai bine de jumătate de secol pentru acest domeniu. Ioan N. Radu, autorul volumului, este multiplu campion naţional, european şi mondial la rachetomodelism, îndrumător a întregi generaţii de pasionaţi în acest domeniu.
“Plecând de la o lucrare am reuşit să fac trei”
Cartea vine să completeze lucrarea “Radiomodelismul internaţional”, prima lucrare de acest gen, apărută şi în limba engleză. “Lucrarea a fost gata în 2008. Doar că avea un neajuns: vorbea mai mult de străinătate, decât de activitatea din România. După prelucrare, din cele 500 de pagini, au rămas 200 – “Rachetomodelismul internaţional”, lucrare ce a avut success deplin, datorită variantei în limba engleză. Cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Târgovişte, am reuşit să public şi lucrarea “Rachetomodelismul în România”, astfel că plecând de la o lucrare am reuşit să fac trei”, a povestit astăzi profesorul, aflat în mijlocul elevilor şi colegilor din domeniu, la momentul lansării volumului.
Recunoaştere peste hotare
Lucrarea este şi ea încununarea unei vieţi dedicate rachetomodelismului, eforturi pentru care Ioan N. Radu a fost răsplătit anul acesta cu o diplomă de onoare la Lausanne, în Elveţia. „Bucuria mea cea mai mare este că pe 20 aprilie am fost prezent la Lausanne, unde am primit o diplomă cu prilejul înfiinţării acestui sport acum 50 de ani. Trei sunt motivele pentru care mi-a fost acordată: sunt primul campion mondial la radiomodelism, am publicat prima lucrare de radiomodelism internaţional şi tipăresc singura revistă de astronautică şi radiomodelism din lume”, a explicat profesorul târgoviştean, unul dintre marile valori ale municipiului.

Lucrarea “Rachetomodelismul în România” – Ioan N. Radu, apărută la editura Bibliotheca din Târgovişte, este rezultatul unei pasiuni de mai bine de jumătate de secol pentru acest domeniu.