kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Centrul Multifuncţional Titu a primit, astăzi, primii pacienţi

Centru_Titu

Primii pacienţi au fost consultaţi astăzi, în Centrul Multifuncţional de la Titu, unitate medicală care va asigura pacienţilor posibilitatea de a efectua într-o singură zi analizele medicale, nefiind obligatorie internarea continuă. Avantajul este un diagnostic rapid, monitorizare şi tratament într-un timp scurt cu costuri mai mici. La Titu vor funcţiona 8 secţii: medicină internă, obstretică-ginecologie, … Citește mai mult

De la 1 iunie: Spitalul Titu, redeschis sub forma unui Centru Medical Multifuncţional!

inaugurare_spital_titu
Ieri, de ziua oraşului Titu, autorităţile au convenit la o aniversare mai puţin obişnuită, fără mici, bere sau tradiţionalele tarabe, ci cu tăiere de panglică pentru două obiective de interes local şi zonal: inaugurararea unei săli de sport şcolare şi a Centrului Medical Multifuncţional Titu.

Proiectul Centrului Multifuncţional de Sănătate Titu a intrat în linie dreaptă

centru_tiitu_1

Preşedintele CJD Adrian Ţuţuianu, împreună cu deputatul Ionuţ Săvoiu, au efectuat alături de primarul oraşului Titu, Traian Niculae şi viceprimarul Vlad Oprea, joi, 16 mai, o vizită de lucru la viitorul  Centrul Multifuncţional de Sănătate Titu. Acesta va funcţiona în incinta fostului spital şi va deservi zona de sud a judeţului Dâmboviţa. Cu această ocazie, … Citește mai mult

Centrul medical multifuncţional cu internare de o zi de la Titu se deschide după Paşte!

savoiu_parlament

Centrul medical multifuncțional cu internare de o zi de la Titu a primit săptămâna trecută avizul de funcționare de la Ministerul Sănătăţii. În urma articolului publicat de Gazeta Dâmboviţei, deputatul de Titu, Ionuţ Săvoiu a ţinut să aducă câteva precizări cu privire la acest subiect:  “În conformitate cu prevederile legale,  începerea activității sanitare este condiționată de emiterea unei … Citește mai mult

Ministrul sănătaţii – acord de principiu pentru redeschiderea unităţii medicale din Titu

spitalul_titu

Primarul oraşulu Titu, Traian Niculae, împreună cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Sorin Stoica, au avut astăzi o întâlnire cu ministrul sănătăţii Eugen Nicolaescu pe tema redeschiderii unităţii medicale din localitate. În urma discuţiilor avute, ministrul a agreat varianta redeschiderii unităţii sub forma unui Centru Multifuncţional cu internare … Citește mai mult