Aurelian Cotinescu: „S-au creat câteva premiere pe scena politică târgovișteană”

În conferința susținută astăzi, de către președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, au fost dezbătute subiecte legate de vizita președintelui Klaus Iohannis la Târgoviște și investirea noului Guvern Orban.
Acesta vede vizita Președintelui la Târgoviște ca o prezență puternică într-un cadru general de normalitate.

„S-au creat câteva premiere pe scena politică târgovișteană. Este pentru prima dată când vine în vizită la Târgoviște un Președinte în funcție, pentru un miting electoral organizat de PNL.
Este pentru prima oară când Președintele participă la Târgoviște într-o întâlnire care nu este un miting electoral regional, așa cum bine știți președintele Iohannis a ales să meargă în marile orașe ale țării în întâlniri regionale. Este un semnal puternic dat pentru dâmbovițeni și târgovișteni de către Președinte și Prim-ministru , acela al susținerii în bătălia electorală cu PSD, acela al victoriei în fața PSD și al dezvoltării orașului și județului.
Președintele Klaus Iohannis a venit la Târgoviște pentru o vizită scurtă. Am fost anunțați că va sta maxim 40 de minute, dar a stat trei ore, și trebuie să spunem că acest eveniment s-a datorat, în primul rând, domnului Virgil Guran, președintele PNL Dâmbovița.
Acum o lună de zile i-am solicitat președintelui Guran să îl convingă pe Iohannis să participe la o întâlnire electorală în Târgoviște. A abordat subiectul respectiv, i s-a transmis că din păcate Președintele va participa doar la întâlnire regionale, dar, ulterior am avut surpriza de a veni la Târgoviște.”, spune Aurelian Cotinescu.

Cotinescu mizează pe faptul că Ludovic Orban a fost președintele PNL Dâmbovița și că acest lucru o să îl motiveze să ajute județul nostru.
Despre trecerea Guvernului Orban spune că acesta a reușit să își treacă guvernul prin Parlament atunci când cei mai mulți spuneau că nu are nicio șansă.
„Acest guvern are potențialul de a aduce schimbări majore în România, are potențialul de a aduce schimbări în administrația publică de, de a depolitiza, de a aduce măsuri economice mult așteptate.
Prin comasări de ministere și direcții de administrație, foarte multe locuri „călduțe” de directori și șefi vor dispărea.”

Acesta liniștește, din nou, populația, spunând ca nu vor exista tăieri de pensii și salarii.
„Dăncilă este disperată ca nu mai poate să-și plătească susținătorii din banii publici.
Per total, ziua în care Guvernul Orban a trecut, a fost o zi neagră pentru PSD și pentru Viorica Dăncilă și prima zi de lumina pentru România.”, declară președintele PNL Târgoviște.

 

Larisa Ungureanu


Valeriana heidelbergcement
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro