ortooxacell kiss2022.gif Flax

Victorie la scor de neprezentare! FC Aninoasa a trecut lejer de Gura Şuţii într-un test de verificare

FC Aninoasa a trecut cu brio al doilea test de verificare din perioada de pregătire. Echipa antrenată de Cristian Bălaşa şi-a arătat din plin colţii şi a învins Recolta Gura Şuţii la scor de neprezentare (3-0). Pe teren propriu, formaţia din vecinătatea Târgoviştea şi-a arătat superioritatea în actul secund, când I. Maican a reuşit „dubla” (54, 56), iar D. Cernea a închis tabela, cu o jumătate de oră înainte de ultimul fluier al arbitrului. Aninoasa a mizat şi în acest meci pe majoritatea componenţilor din lot, la fel cum a făcut-o şi în primul joc cu Tărtăşeşti. Dacă în prima parte a întâlnirii Aninoasa şi-a creat puţine faze de poartă prin Grigorescu şi F. Cernea, în repriza a doua elevii lui Bălaşa au dat recital la poarta lui Eftimie. Pe lângă cele trei reuşite, I. Constantin, Calofir, I. Maican, Ş. Ion şi D. Cernea s-au aflat foarte aproape de a majora diferenţa de pe tabelă. Sâmbătă (ora 11.00), pe teren propriu, Aninoasa va întâlni pe FCM Alexandria, într-o nouă partidă de verificare.

FC Aninoasa – Recolta Gura Şuţii                 3-0 (0-0)

Marcatori: I. Maican (54, 56), D. Cernea (60).

Aninoasa: Bărboiu (61 Joiţoiu) – V. Nicolae (61 I. Constantin), Marina (61 Coman), Pahonţu (61 Ştefan), Diţă – Grigorescu (61 Dinu), Călinescu (60 D. Cernea), Rusu (61 Calofir), F. Cernea (46 I. Maican), Neacşu (46 Stancu) – Neguţ (46 Cojocaru – 66 Ş. Ion). Antrenor: Cristian Bălaşa.

Gura Şuţii: Eftimie – Barbu, Stan, Radu, Călin – Marmandiu, C. Ion, Petruţu, Cravcescu – Didă, M. Matei. Au mai jucat: C. Cojocaru, A. Niculae, Veseliu, G. Ion, Rotaru. Antrenor: Victor Nicolae.

Ionuţ Parghel

IMG_8514_800x544 IMG_8516_800x615 IMG_8527_800x601 IMG_8538_800x579

Distribuie:

3 comentarii la „Victorie la scor de neprezentare! FC Aninoasa a trecut lejer de Gura Şuţii într-un test de verificare”

  1. Sunt sigur ca vor face un campionat bun sub indrumarea d.lui Cristian Balasa…in plus noii juniori se simt f motivati de catre acesta! Sper ca vor merita sa joace!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media