Cu datorii de 1 milion de lei, Clubul de Fotbal Chindia Târgovişte, la un pas de insolvenţă

Direcţia Generală a Finanţelor Publice intenţionează să deschidă procedura de insolvenţă a Clubului de Fotbal Chindia Târgovişte, din cauza datoriilor mari pe care clubul le are la bugetul de stat, a anunţat, marţi, la şedinţa de consiliu judeţean, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

”Direcţia Generală a Finanţelor Publice intenţionează să deschidă procedura de insolvenţă (…). Dacă se face o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, în cadrul acestei cereri, consiliul judeţean ar trebui să vină cu o cerere de reorganizare judiciară, ca să putem eşalona plăţile pe durata planului de reorganizare. În cadrul planului de reorganizare trebuie să încercăm, ca măsură principală, atragerea unor investitori alături de noi. Dacă găsim o soluţie, o facem, dacă nu, înseamnă că procedura de insolvenţă se duce mai departe şi se închide”, a precizat Ţuţuianu.

Legat de atragerea unor finanţatori la clubul de fotbal târgoviştean, Ţuţuianu spune că a avut o discuţie, dar fără un rezultat concret.

”Am avut o singură discuţie cu Andrei Plumb, care ar intenţiona, în parteneriat cu nişte firme, să se implice, dar nu s-a materializat în niciun fel”, a mai spus Ţuţuianu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa susţine că, în ultima perioadă, doar consiliul a finanţat clubul de fotbal.

”Întrebarea este dacă va rămâne consiliul judeţean în acest proiect. Dacă îl continuăm înseamnă 30 de miliarde de lei vechi pe an, înseamnă să fim siguri că putem să îi dăm. Primăria Târgovişte a refuzat să mai dea vreun leu, Universitatea Valahia care nu a dat vreun leu, asigură cazarea, Gică Popescu nu a dat niciun leu, cu excepţia celor la care a renunţat şi erau creanţe asupra clubului”, a spus Ţuţuianu.

La şedinţa de CJ s-a stabilit ca în cursul zilei de miercuri, Jean Popescu, lier de grup al consilierilor judeţeni PDL, împreună cu Ioan Marinescu, vicepreşedinte CJ, să meargă la Primăria Târgovişte pentru a avea o discuţie cu Gabriel Boriga. Ţuţuianu a precizat că va rămâne consiliul judeţean în proiectul Chindia numai dacă şi ceilalţi parteneri vor contribui financiar.

”Primăria spune da când ne ducem la Adunarea Generală a Acţionarilor la club, si apoi spune nu. A dat toţi banii la baschet”, a spus Ţuţuianu.

Legat de finanţarea Clubului de Fotbal Chindia Târgovişte, preşedintele CJ Dâmboviţa a precizat şi care a fost aportul partenerilor.

”În ultima perioadă decât consiliul judeţean a dat bani. Gică Popescu, în urma discuţiilor mele cu el, a renunţat la nişte creanţe pe care le avea asupra clubului, de 9 miliarde de lei vechi. Sunt singurii bani pe care care i-a dat Gică Popescu de când s-a înfiinţat clubul. Consiliul judeţean a dat în total 21 de miliarde de lei vechi”, a mai spus Ţuţuianu.

Acesta mai spune că sunt nereguli la club, bani daţi de consiliul judeţean au fost folosiţi petru plata salariilor, ceea ce este ilegal.

”Nu am să semnez niciun leu în plus atâta timp cât nu se justifică cele 150.000 de lei daţi anterior. De ce nu avem justificări? Vă spun eu: s-au plătit salarii, ceea ce nu era legal, să se plătească din banii consiliului judeţean. În schimb nu s-au plătit furnizorii şi nu s-au plătit, de peste un an, taxele şi impozitele la bugetul de stat”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.

Conform oficialilor Clubului Chindia Târgovişte, la acest moment clubul are datorii de circa 1 milion de lei, din care 600.000 de lei la bugetul de stat, restul la diverşi furnizori.

Preşedinte onorific la Chindia este Gică Popescu.

Fostul internaţional Gică Popescu s-a implicat în fotbalul târgoviştean în 2010, când s-a înfiinţat echipa Chindia. Acţionarii clubului sunt Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Universitatea Valahia Târgovişte şi o societate comercială care îl are ca acţionar pe Gică Popescu.

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro