kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TERMICA, somată de GDF SUEZ! Pe 17 ianuarie, se întrerupe furnizarea gazului!

 

Ieri, Consiliul Local s-a întrunit la cererea social democraţilor pentru o hotărâre vizând majorarea capitalului social cu suma necesară achitării datoriei. Social democraţii vor să salveze Termica, plătind din bugetul local. Strict referindu-ne la acest moment calendaristic, se pare că este singura soluţie. La şedinţă nu au fost prezenţi nici democrat liberalii, şi nici foştii aliaţi ai USL, consilierii PPDD, iar aceasta nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum. În plus, hotărărea fiind una patrimonială are nevoie de votul a două treimii din numărul consilierilor aleşi. Cu alte cuvinte USL, PDL şi PPDD trebuie să ajungă la o formulă comună pentru ca o asemenea hotărâre să fie adoptată.

O nouă încercare este programată în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, când, dacă Termica nu face dovada plăţii, furnizorul de gaz sistează alimentarea. Social democraţii, speră că până mâine să găsească o soluţie acestui blocaj de natură politică. Democrat-liberalii se opun hotărârii, considerând Termica doar o gaură neagră a bugetului local, supusă unor interese personale. Dacă blocajul nu va putea fi depăşit, majoritatea şcolilor şi grădiniţelor vor rămâne fără căldură. La fel instituţiile publice, 2.200 de apartamente şi spitalele din oraş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media