ortooxacell kiss2022.gif Flax

Cui s-a vândut Doiceștiul? Unei firme înființate pe 1 aprilie, controlate de ucrainieni

Lichidatorul Termocentralei de la Doicești a anunțat vânzarea activului acesteia la prețul de 60,89 de milioane de lei fără TVA, în cadrul unei licitații cu strigare organizată la data de 25 iulie. Iniţial, în ianuarie 2014, când au fost scoase la vânzare aceste active, suma cerută era de 95,5 milioane lei fără TVA. Termoelectrica intrase în procedură de dizolvare şi lichidare voluntară din data de 12 martie 2013, ca urmare a imposibilităţii realizării obiectului principal de activitate, respectiv acela de producere energie electrică.

Știrea despre cumpărarea societății îi face pe optimiști să se gândească la retehnologizare și refacerea locurilor de muncă, iar pe pesimiști la valorificarea fierului vechi și a terenului.

Cine sunt cumpărătorii?

Firma care preia termocentrala Doiceşti şi celelalte active, European Energy Communications a fost înființată în acest an, la data de 1 aprilie. Societatea este controlată de European Communications SRO, din Cehia, care deţine 80% din acțiuni. Pe lista asociaților figurează și doi acționari persoane fizice, respectiv Ion Cebuc (6,67% din titluri) și Ioan Liviu Popescu (13,33% din părțile sociale). Administratorul European Energy Communications este Tamara Lysenko, persoană cu cetățenie ucraineană. Cei doi acționari par a fi persoane total necunoscute. Conform  presei centrale o Tamara Lysenko, cu domiciliul în Doneţk, la fel ca și administratorul societății, este implicată în afaceri alături de fraţii Kliuiev.

Andrei Kliuiev  a  fost vicepremier al Ucrainei şi apropiat al ex-preşedintelui Viktor Ianukovici. Fratele acestuia este deputat la Kiev şi este fost  membru în Consiliul de Supraveghere al Băncii Naţionale a Ucrainei. Cei doi fraţi au o avere este estimată la circa 300 milioane de dolari, fiind în primii cei mai bogați 50 de ucrainieni, au afaceri şi în exportul de cărbune, dar controlează şi o companie din Austria care activează în domeniul energiei solare. Termocentrala din Doiceşti funcţionează pe lignit. Într-o altă ordine de idei, Andrei Kliuiev, şeful de cabinet al lui Ianukovici, este şi unul dintre cei care au ordonat reprimarea violentă a protestelor din Kiev.

De 5 ani Termocentrala e trasă pe dreapta

În 2007, directorul de programe al Termoelectrica previziona că unitatea nu mai poate să o ducă mai mult de 1 an. În 2008, Doiceşti a funcţionat câteva sute de ore, iar din 2009 nu a mai fost pornită. Tot în 2008, Termoelectrica negocia o investiţie cu Electrabel, societate belgiană subsidiară GDF Suez, care urma să salveze societatea. În 2009, discuţiile cu Electrabel scârţâiau, iar ochii s-au îndeptat spre conglomeratul rus Mechel, singurul de pe piaţa românească care putea să refacă grupurile şi să reintre pe piaţa energiei. Fără succes! A urmat în 2010 un studiu finanţat de BERD la finalul căruia societatea urma să aibă parte de finanţări miraculoase din surse europene. Fără rezultat! În 2011, ministerul ecomoniei anunţa negocieri avansate cu China Huadian Engineering Co, care din luna martie a acelui an urma să înceapă la Doiceşti construcţia  a două grupuri a câte 250 MW fiecare. Nu a  fost să fie nici asta!

În decembrie 2012 o delegaţie a CNEEC, companie chineză cu investiţii în acest domeniul, derulate în peste 60 de state ale lunii, a vizitat Dâmboviţa şi Doiceştiul. La întâlnire a  luat parte şi secretarul de stat Rodin Traicu. După 2 zile de vizită chinezii erau interesați să retehnologizeze. Pe banii noștri, ceea ce era exclus din start, statul încercând să scape de povara Doicești. CNEEC a revenit, prin intermediul unei Asociaţii a Producătorilor de Energie din România, câteva luni mai târziu, în 2013, dar tot fară finalizarea intențiilor. În 2014, Doiceștiul a ajuns pe mâna ucrainienilor. Iar pe mai departe vom vedea dacă e păcăleală de 1 aprilie sau nu!

Distribuie:

3 comentarii la „Cui s-a vândut Doiceștiul? Unei firme înființate pe 1 aprilie, controlate de ucrainieni”

  1. A picat contractul cu ucrainienii. Nu au bani. Pentru ca atata tevatura? Sunt inscrisa la masa credala, au trecut doi ani si noi nu ne-am vazut banii, pentru ca sunt la mijloc prea multe interese.Avem copii de cescut. Cu ce? Nu se sesizeaza nimeni. Va rog, faceti ceva!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media