ortooxacell kiss2022.gif Flax

CULTURA DE SÂMBĂTĂ ÎN… VACANȚĂ – Ioan VIȘTEA: OAMENII DE LÂNGĂ NOI

Omul de omenie

 

Produs al unui concept din care se trag semizeii, semianalfabeţii, Semiramida. Tot din el s-au născut mari campioni ai omeniei totalitare şi câteva genii pustiite de morbul generozităţii. Mari călători, mari iluzionişti, mari inventatori. Au inventat interogatoriul cu pumnul, filajul, ascultarea continuă, alimentaţia raţională, omenia multilateral dezvoltată.  În trecut, toate dozate ştiinţific la fiecare cinci ani. Unităţile de măsură ale omului de omenie sunt: culmea, a se vedea culmea de progres şi civilizaţie, culmea prostiei etc. şi mormanul, fie de dolari, fie de euroi. Omenoşi până la demenţă, îmbracă pe cei îmbrăcaţi şi potolesc foamea sătuilor. Şi-au obişnuit, încă din leagăn, concetăţenii neomenoşi cu răbdarea prăjită, căldura rece, întunericul luminos, impunând omenia ca politică de stat şi oferind-o la export. Mulţi au ajuns la performanţe umanitare incredibile tăind pentru semenii lor, aerul, în felii subţiri de tot. Devoraţi de cultul omeniei personale şi dăruindu-şi în neştire vile, proprietăţi şi moşii, se întâmplă, de multe ori, să sfârşească rău. Ignorând valoarea proverbelor, ei cred până în ultima clipă că alţii le-au mâncat omenia.

Oameni de bine

 

Intuitivi şi răbdători. Monopolişti ai adevărului. Simţ pronunţat al onoarei. Buni români: n-au nimic de vânzare cu excepţia ignoranţei patriotice. Capacitate deosebită de identificare şi prefabricare a pericolelor. Conceptul cu pricina a dat excelenţi pedagogi din stirpea lui Makarenko, dar şi gospodine desăvârşite. Scenarişti neîntrecuţi şi debordând de imaginaţie, ei afirmă pe toate drumurile şi în toate ocaziile, cozile, întâlnirile etc. supremaţia binelui ca valoare absolută. Ca promotori şi practicieni ai teoriei „Forţa binelui şi binele forţei în relaţiile interumane” trag cu ochiul la experienţa vechilor oameni de omenie. Împreună, localizează şi neutralizează cu aceeaşi dexteritate atât găurile negre ale Universului cât şi duşmanii poporului, în trecutul apropiat obţinând rezultate remarcabile în combaterea legionarismului, de pildă, chiar dacă cu preţul câtorva morţi de bine şi a mai multor capete bine sparte. Biblia oamenilor de bine este: „Olof Palme – Palme pe obrazul social-democraţiei” apărută în colecţia „Mari oameni de bine”. Deşi de-a lungul ultimului sfert de veac  le-a mai scăpat din gură câte o vorbă de pomină şi nenumărate prostii ori câte un cartof aruncat de la balcoane în capul martirilor revoluţiei, ei cred cu tărie că binele lor e fără sfârşit. Nostalgici înlăcrimaţi, tot ei sunt autorii celebrei sintagme: „Nu se găsea carne, dar era ieftină!”.

Omul de paie

 

Cuvântători. În ciuda aparenţelor, au greutate specifică mare. Deşi s-a zvonit că sunt cu toţii agrarieni, cercetări recente îi localizează şi pe alte planete. Totuşi, atmosfera terestră dă întreaga măsură a aptitudinilor lor. În două ipostaze specifice: drept compost şi aşternut! Puşi la colţ, se pliază spre-a constata că „balotul” are două picioare tremurătoare, doi genunchi poliarticulari, două feţe etc. Încărcaţi în „remorcă”, se pliază în hurducăturile vremii şi sub comandamentele vocii interioare care le ordonă mereu. „Culcat!”. Yogini din tată în fiu, au nostalgia covorului de Buhara rămas la condiţia de preş autohton.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media