ortooxacell kiss2022.gif Flax

Medicii de la SJUT nu încurajează donarea de sânge! Este nemulțumirea celor de la Centrul de Transfuzie Sanguină Dâmbovița!

Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, dr. Iulia Stanciu este supărată pe colegii săi de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) care nu prea încurajează donarea de sânge, prin trimiterea aparținătorilor la donare. Iulia Stanciu spune că foarte puțini medici de la noi fac acest lucru și că de regulă Spitalul Județean preferă să comande sânge… la Centrul de Transfuzie de la Ploiești.

În schimb, medicii din București apelează foarte des la serviciile Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița atât prin trimiterea de persoane la donare, aparținători ai pacienților din județ care sunt   internați în Capitală, cât și prin lansarea de comenzi de sânge.

,,Sunt cereri pentru sânge de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), dar din păcate, trebuie să spun, spitalul nu prea trimite aparținători. Foarte puțini doctori încurajează donarea de sânge sau măcar iau în calcul să o promoveze. Sunt foarte ocupați, eu îi înțeleg, dar atâta timp cât medicii din București pot să facă asta…

Medicii din București care au pacienți din Târgoviște trimit aparținătorii să doneze la centru la noi și apoi ne trimit o comandă. Noi frecvent răspundem acestor comenzi ale medicilor din București, unde sunt internați pacienți de la noi. Din păcate acest lucru nu este o rutină a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, pentru că am putea să ne ajutăm așa.

Spitalul preferă să pună mâna pe telefon și să ceară sânge în altă parte, de exemplu la Ploiești. E mai ușor pentru ei să comande la Ploiești decât să încurajeze familia să doneze sânge. Vreau să spun că Spitalul Foișorul de Foc mai întâi trimite pacientul să doneze sânge, să strângă un număr de donatori, și apoi îi internează.

Bine…  pentru operațiile programate se poate așa, pentru că el aduce confirmarea că are donatori oriunde în țara asta și Spitalul Foișorul de Foc comandă sânge după aceea. Deci poate deveni o rutină, pentru că este vorba de ce încurajăm noi, promovarea donării de sânge, asta este important’’, a declarat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița, dr. Iulia Stanciu.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media