ortooxacell kiss2022.gif Flax

A treia tranşă de vaccinuri a sosit în cabinetele medicilor de familie

O nouă tranşă de vaccinuri antigripale a sosit în judeţul Dâmboviţa! Spre deosebire de ceea ce se aude că se întâmplă prin alte judeţe ale ţării, şi chiar în Bucureşti, medicii de familie din judeţul Dâmboviţa se declară mulţumiţi de dozele primite. Cu excepţia primei tranşe care s-a adresat exclusiv personalului medical, în judeţ au sosit până în momentul de faţă trei tranşe de vaccinuri antigripale. În acest an, noutatea care ne-a fost semnalată chiar de către reprezentanta medicilor de familie din judeţul Dâmboviţa, dr. Ileana Dumitrescu este că oamenii au început să conştientizeze importanţa vaccinării, motiv pentru care au început să vină la cabinete să solicite imunizarea din ce în ce mai mulţi cetăţeni.

„Am fost anunţaţi să ridicăm o nouă tranşă de la DSP Dâmboviţa. Unii medici le-au ridicat, alţii sunt în curs de ridicare, dar ceea ce vreau să spun este că, faţă de ceea ce am auzit că se întâmplă prin alte judeţe, noi, în Dâmboviţa, am primit totuşi mai multe.  E adevărat că prima tranşă a fost pentru personalul medical, după care a venit o tranşă în care am primit fiecare un anumit procent din cât am cerut. Avem peste 50% din ceea ce am cerut, faţă de ce am auzit că se întâmplă la Bucureşti, că le-au venit câte 10 doze. Din acest punct de vedere noi stăm bine.

Chiar dacă s-a spus că vine de la 1 octombrie, vaccinul a sosit la sfârşitul lunii octombrie, prima tranşă. Vreau să mai fac o remarcă. Faţă de anii precedenţi, lumea deja ne solicită vaccinarea, deci s-a schimbat percepţia… Acum este altceva, oamenii au început să conştientizeze beneficiile vaccinării. Acum traseul este invers, încep să ne întrebe ei de vaccin. Deci au fost trei tranşe pentru noi, medicii de familie, şi am înţeles că aceasta ar fi ultima. Prima dată am primit 30 de doze, a doua oară  90 de doze, iar acum 80 de doze. Vreau să vă spun că primele două tranşe de vaccinuri s-au dus în mai puţin de o săptămână. A început şi sezonul virozelor respiratorii şi deci vaccinurile sunt binevenite”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media