ortooxacell kiss2022.gif Flax

Percheziţii în Dâmboviţa la o firmă care ducea, ilegal, forţă de muncă pe şantierul Catedralei Mântuirii

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu și de la Secția nr.13 Poliție Rurală Titu, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și efective de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au descins la domiciliul unui bărbat din localitatea Românești. În urma percheziției, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol cu bile din plumb, 9 bile din plumb, 32 de acte de identitate care aparțineau unor persoane din Călărași și Ialomița, 5.200 de lei și 200 de dolari. Administratorul este bănuit de comiterea infracțiunilor de „supunerea la muncă forţată sau obligatorie”, “amenințare”, “nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și fapte de “evaziune fiscală”.

Conform surselor noastre, firma subcontractase lucrări pe şantierul Catedralei Mânturii Neamului, unde contractul pentru suprastructură clădirii a fost câştigat de Strabag. Pentru ca nimeni să nu sesizeze probleme, muncitorilor li se dăduseră legiţimatii de muncă false, sub sigla firmei Strabag.  Totul a ieşit la iveală după ce unul dintre muncitori a vrut să plece. Sistemul însă este asemănător celui al proxeneţilor care le iau victimelor actele de identitate, după care le obligă să presteze pentru ei, aşa că muncitorul care a vrut să părăsească formaţia a fost bătut şi sechestrat. Omul a ajuns totuşi la poliţie unde a povestit  ce se întâmplă şi cu ceilalţi colegi. S-a escoperit că zeci de persoane erau forţate, prin ameniţare, să muncească.

Administratorul societăţii este cercetat în stare de libertate, iar poliţiştii încearcă să descurce toate iţele poveştii.

 

YouTube player
Distribuie:

Un comentariu la „Percheziţii în Dâmboviţa la o firmă care ducea, ilegal, forţă de muncă pe şantierul Catedralei Mântuirii”

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media