Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de ieri și de azi
1.
Îndură-te,
Doamne și de
artistul bătrân,
chiar dacă-i
lăcrimează
ochii de băutură,
chiar dacă
se pârțâie uneori
în pantalonii-i
prea largi
și își scarpină-n public
părțile intime
fără rușine.
Dă-i un baston frumos
cu măciulie de-argint
sau (și mai bine)
un scaun cu rotile comod
din care viața se vede
ca un peisaj
de la ecuator, cu
fluturi și
arbori de mango.
2.
(din SĂRBĂTORIILE NEPUTINȚEI)
Cu bărbile mâncate de rugină
Cum adăstăm parcă lipiţi de bar
În crâşmă – ca-ntr-o ruină de uzină –
Pătrunde ruina unui proletar
Asemenea pictaţilor pe ziduri
Sub şapca lui boţită de velur
El parcă poartă fabrica în riduri
Şi comunismul scris pe bătături
Şi-n ochi cu-o mahmureală cenuşie
Scobindu-şi buzunarul îndelung
Comandă cea mai ieftină tărie
Iar masa crâşmei i se pare strung
Iar după trei cinzeci şi încă una
Boscorodind ceva încetişor
Îşi scoate şapca să salute luna
Ce i se pare piesă de tractor
Şi-i cald în crâşmă ca-ntr-o clocitoare
Iar ce vedem ni se năzare vis
Acum când toată clasa muncitoare
S-a dus încet-încet în paradis
Şi-n discoteci unde coboară seara
Precum un iz de bitter amărui
Într-un tricou pictat cu Che Guevara
Se simte bine puiul de burjui
3.
(din SĂRBĂTORILE NEPUTINȚEI)
Când zarurile cad pe partea stângă
Când aşteptăm o moarte de căcat
Când cremenea pistoalelor asudă
Când viaţa are sânul amputat
Când curţile corupte jubilează
Când sângele e galben ca un pai
Când intră leucemia prin lucarne
Când gărzile coboară de pe cai
Când craniile iubitelor sunt tunse
Când birturile vând rachiuri mov
Când iurtele au chiciură pe flamuri
Când este bal în bubele lui iov
Când rănile aduc a epoleţi
Când hoţii şi vardiştii-s deopotrivă
Când lapoviţa cade pe eroi
Când mestecăm bucăţi de sugativă
Tălmăciri…
1.
verlaine
Cele ingenue
Suntem ingenuele, cu
Păr lins şi cu priviri candide.
Ce vieţuim furiş de-acu
În cărţile puţin citite.
De mâini ne place a ne ţine,
Iar faptul zilei nu-i mai pur
Ca gândurile-ne senine
Şi visul nostru-i de azur.
Şi-o luăm la fugă pe câmpii
Şi râdem, flecărim de bine,
În seară de din zori de zi,
Şi prindem fluturi prin crivine
Purtăm pe cap pălărioare
De păstoraşi, nu ştim blestem,
Iar hainele ne sunt uşoare
Şi albe, albe la extrem.
Semeţi Richelieux, Maussades
Şi cavalerii de Faublas
Ni-s foarte darnici în ocheade
Şi-n plecăciuni, şi-n ,,o-la-la”
Degeaba! Nu au nici un spor
Şi doar se fac de comedie
Când ne foşnim în faţa lor
Jupoanele în băşcălie.
Şi-i punem, cochetând, la cazne
Pe-aceşti pârdalnici de seniori
Cu gândul numai la fantasme.
Cu toate astea uneori
Ne bate inima mai tare
Simţind fiorii clandestini
De-a fi, în vremuri viitoare,
Amante pentru libertini.
2.
verlaine
Scrisoare
De voi acum departe, o Doamna mea, proscris
De nişte griji urgente (toţi zeii martori mi-s),
Mă dau de ceasul morţii, zac bolnav de langoare,
Cum fac întotdeauna-n aşa împrejurare,
Cu umbra-vă alături, orice aş făptui,
În vise peste noapte, în gânduri peste zi,
Şi ziua ca şi noaptea la fel de mândră Doamnă,
Atâta de alături, încât de bună seama
Că trupul meu de suflet a fost înlocuit
Şi parcă-s o fantomă şi eu, când osândit
Să iau în braţe golul, mari patimi mă adumbră,
Iar umbra-mi se-nsoţeşte cu-a dumneavoastră umbră.
Rămân pe totdeauna, supusă, sluga ta
La tine oare-s toate aşa precum ai vrea,
Căţelul, papagalul, pisica? Dar femeia
Ce-ţi tine companie? Pe Silvanie aceea,
Cu ochi frumoşi şi negri, dar nu ca cei ai tăi,
Ce vruse să mă bage cândva în năbădăi
Cu semne şi ochiade-o mai ai de confidentă?
Mânat, iubită doamnă, de patima-mi ardentă,
Croiesc un plan: vreau lumea, întregul ei întins,
Să vi le dau, drept gajul unui amor aprins,
Întocmai pe potriva iubirilor celebre,
Care au ars ca focul şi-au luminat tenebre.
Nici Cleopatra însăşi n-a fost iubită-aşa
De Cezar şi Antoniu, o Cleopatra mea.
Şi n-aveţi îndoială, în stare foarte îs,
Să lupt aşa ca Cezar în schimbu-unui surâs
Şi-ntocmai ca Antoniu, pentru-un sărut, să fug
Din luptă. Dar adio. Prea scris-am din belşug.
Iar timpul ce-l vei pierde cu acestă-epistolie
Nu-i pe potrivă totuşi pedepsei de-a o scrie.