ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Tata și lumea lui (patru)

 

   Nu știu mai nimic despre școala de cântăreți bisericești pe care a făcut-o tata. Cum s-a petrecut trecerea lui de la „roșu” la „negru”, tata fiind un fel de Julien Sorel à la Roumaine, unul așa, mai mic. Și nu vreau să-mi flatez imaginația cu tot felul de invenții. Cât o fi durat, cine l-a propulsat acolo? Știu doar că tata cânta frumos, avea un glas frumos – acesta va fi fost un motiv. Mai știu că s-a întâmplat imediat după război. Probabil părinții l-au îndemnat, în orice caz l-au susținut. Bineînțeles că se mândreau să aibă un fecior „dascăl” la biserica din satul lor.

   Nenea Mihai, care își vizita fratele la școală, ca să-i ducă câte o tăgârță cu de-ale gurii de acasă, îmi povestea că era mare hărmălaie acolo. Nenea Mihai se aștepta să fie ordine și decență, cum ar trebui să fie la o școală bisericească. Ei bine, nu era deloc așa. În internatul acela băieții vorbeau ca la ușa cortului, se înjurau așijderea și numai de un părinte-profesor de serviciu pe internat, care umbla cu un ciotoros după el, se temeau. Acesta îi mai liniștea. Băieții puneau unul de „șase” și jucau barbut. Cine pierdea, scotea biștarii sau era trimis cu șuturi în fund să spele holul. Pe când aveam vreo 15 ani, Tata mi-a spus să nu joc niciodată barbut pe bani. N-am jucat, nici nu cunosc regulile jocului. Se pare că Tata a pierdut o sumă mare de bani la nenorocitul ăsta de joc și a ținut minte toată viața.

   În vremea copilăriei mele, bunelul ori bunica, câteodată amândoi, veneau aproape regulat duminica la biserică. Treceau pe la noi. Bunica scotea o batistă din mâneca rochiei și se ștergea cu un colț la nas, cu altul la ochi, iar în al treilea colț avea înnodați câțiva bănuți de dat la biserică – pentru lumânări, pentru cutia milelor. O urmăream atent pe bunica, „ce te uiți, dimone, vrei să mă zugrăvești”, mirându-mă de fiecare dată că nu încurca colțurile batistei cu broderie spartă, așa îi zicea. Mama se purta cu considerație față de socri, în special față de bunica. Răzbătea din comportamentul ei o anume sfioșenie față de bunica, un respect, să nu greșească în fața ei. 

   Față de bunelul se purta mai deschis, devenea mai volubilă, chiar mai veselă, când îl auzea tropăind cu bocancii în prag și aducând cu sine înăuntru firișoare de apă, rouă, , noroi – mă rog, cum era vremea afară. În prezența lui impetuoasă, mai impulsivă, mama devenea și ea mai înflăcărată, mai exaltată. 

   Așa îl țin minte pe bunelul: intrând năvalnic de afară, lumina zorilor și bunelul pătrunzând ca niște fantome și trezindu-mă în pat. Și acel clar-obscur misterios în care îl vedeam pe bunelul: mare, uriaș, căutând din ochi unde să pună căciula, că mai tot timpul umbla cu căciulă – una țărănească, brumărie. Iar mama era mai liberă față de el, se simțea o simpatie bine mascată între ei. Îi dădea mereu batiste și prosoape pe care tata le primea de la pomeni.

Uneori venea și tata în timpul slujbei (v-am spus, mi se pare, că noi locuim lângă biserică). Mama îl tot îndemna să se întoarcă mai repede, că vine rândul lui să cânte. Dar Tata anume nu se ducea mai repede, să-i facă în ciudă popii. Erau certați. Tata era un încăpățânat și un insubordonat (caracteristici pe care le-am moștenit și eu, dar acestea nu intră în povestirea de față) și s-a certat sau, în cel mai bun caz, a avut relații încordate cu toții popii cu care a slujit.

Așadar, Tata a ajuns dascăl în satul lui, motiv pentru care le creștea inima „moșnegilor”, părinților lui. Însă el continua să ducă și viața lui de dinainte: să umble pe la nunțile și balurile din șapte sate, să „hăndrălească” cu băieții și, de bună seamă, să umble după fete. Și trecuse de 30 de ani, dar de însurat – ioc!

   Și într-o seară vine taică-său, bunelul Petrache, intră în casă cam pus pe harțag și zice bunicii, arătând spre Tata:

   -Îl vezi? De-acu nainte nu-i mai dai de mâncare până nu spune că se însoară și cu cine.

   Tata a rămas mai întâi tablou. Dar și-a revenit repede. Că știți vorba: Pe unde dracul tăia lemne, el culegea surcele. A început să se caine, să dea din colț în colț, că câr, că mâr. Până la urmă, văzând că nu e chip:

   -Tată, da’ cine-o spus că nu mă însor? Mă însor.

   -Bun, Iaca-i bun. Asta vreau eu să aud de la tine. Da’ cu cine?

   -Păi… mă gândeam… cu Varvara lu’ Stănilă.

   -Ptiu! Prost mai ești, băiete. Ce tont am crescut, Doamne – se plesnește bunelul Petru cu palma peste frunte. – Cu poama ceea, măi? Alta nu ți-ai mai găsit?

   Tata știa el ce zice. Anume o pomenise pe Varvara, curva satului. Că și taică-său fusese pe la ea – știa Tata. Și maică-sa, bunica mea, făcea fețe-fețe, că și ea aflase că bărbatu-său umblase pe la Varvara ceea.

   -Atuncea cu Lența lu Stănilă.

   -N-are pământ, mamă dragă – sare maică-sa, bunică-mea.

   -Și mai e și șpanche pe deasupra – zice și taică-său. Alta mai acătării n-ai găsit?

   -Zâna lu’ Neculai Margină?

   -E proastă ca noaptea.

   Și atunci Tata zice ceea ce pregătise dinainte. Celelalte pomenite fuseseră doar ca nadă pentru părinți. Că el vorbise cu mama din vreme:

   -Tată, atuncea Augustina lu Surdu n-ar fi bună?

   Deodată taică-său și maică-sa, bunicii mei, s-au luminat la față.

   -Da, măi, asta ar fi bună. Are tat-su o grămăzimea de pământ. E tinerică.

   -… și frumușcă, ca să nu mai zic că-i din familie de gospodari, – completează și mama.

   Și uite așa s-a însurat Tata.

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media