TABLETA DE VINERI – Radu PĂRPĂUȚĂ – La borta rece…

Mi-ar plăcea să cred mereu că în mine mai există un spațiu de umplut, vreau adică să nu am o soartă pecetluită, și că sunt în afara sistemului. Bineînțeles, cele două lucruri se leagă între ele. Cum altfel?

 

   Lazar-bácsi era un evreu-ungur de la Baia Mare, prieten cu socru-meu. Știa și românește, dar prost. Cu toate astea era o plăcere să-l asculți. O dată s-a dus la magazin și a început să-i vorbească vânzătoarei în ungurește cu glas scăzut. Aceasta nu înțelegea: „Ce-ați dorit?” întreabă ea cu prostia de întrebare pe care o puneau vânzătoarele pe atunci (acum nu mai aud). Lazar-bácsi se enervează și strigă cu glas tare: „Chiloți”. Ți-era simpatic de când îl cunoșteai: un bătrân înalt, țeapăn, îmbrăcat întotdeauna la patru ace, cu plete albe și o pălărie de cowboy.

Fusese în America la băiat. „Și cum te-ai descurcat acolo?” l-a întrebat socru-meu. Era în Chicago și nu știa boabă pe englezește. Lazar-bácsi a scris adresa băiatului pe un carton și a mers în mijlocul străzii la un polițist care dirija circulația. I-a arătat cartonul. Polițistul a dat din cap că a înțeles. A dat un telefon și au venit niște mașini ale poliției. În una l-au urcat pe Lazar-bácsi, iar în față și în spate mai mergeau două – cu urletul semnalizării, cum vedem noi prin filme americane. Așa a ajuns la adresa băiatului. Al dracului Lazar-bácsi!

 

   Pe vecina asta, de care am scris mai jos, o chema Aglaia, mi-am amintit. Odată i s-a pus pata pe mine că nu știu ce drăcărie aș fi făcut. Nu făcusem eu, în general eram un copil cuminte. Și a zis prin sat că eu aș fi fost capul răutăților. E drept, eram încăpățânat (am purtat povara asta toată viața – câteodată cu succes, câteodată cu prăbușiri jalnice), dar nu obraznic. Mama a auzit că Aglaia m-a acuzat și s-a supărat pe ea – nu a vrut să mai vorbească. Întotdeauna în viață mama mi-a luat apărarea – și când am meritat, și când nu. În Săptămâna Paștelui mama s-a dus la biserică. Acolo a dat peste Aglaia. Cred că era în Joia Mare. Cu ocazia asta s-au pupat și s-au împăcat, cu toate că mama zicea că n-o să mai vorbească niciodată cu Aglaia. „Puteam să nu mă împac chiar în Săptămâna Paștelui?” zice mama. Și eu mă miram în mintea mea de copil: Cât de schimbători sunt oamenii mari?! Mai rău ca niște copii!

 

   O profesoară, prietenă de-a Mariei și povestitoare cu har (fără măcar să-și dea seama), povestește de taică-său care le cam bea. Dar era băutorul obișnuit: domestic și pașnic, des întâlnit pe plaiurile moldovene. „Iar te-ai băgat la butoiul ceala, că o scăzut vinu”, îi spunea nevastă-sa. „Nu, măi Anicuță, să-mi sară ochii! Poate să fi supt doaga, că e butoi nou.” „Ei, o supt doaga. Ai supt tu, nu doaga”. Așa că nevastă-sa a pus ciment la dop, ca să nu mai umble nimeni la el până în primăvară, când urmau să facă nunta băiatului și aveau nevoie de vin. Și în primăvară nevastă-sa a găsit butoiul, în partea din spate a lui, numai cu cuie înfipte în el. Ce făcea bărbatu-său? Făcea o gaură cu cuiul, vinul țîșnea și el bea cât îi era de trebuință. După aceea bătea cuiul în doagă. Așa, în primăvară butoiul era aproape golit și garnisit cu cuie.

 

   L-am cunoscut încă din adolescență. Am fost la liceul militar amândoi și eram în aceeași clasă. Nu ne-am adaptat: eu am plecat în anul întâi, pe la sfârșitul lui octombrie (am urât liceul acela), el prin anul doi. Printr-o întâmplare părinții noștri au ajuns să se cunoască, dar noi nu am fost prieteni. El era poetul clasei, însă țin minte că a venit un elev mai mare, i-a citit poeziile și la sfârșit l-a întrebat: „Altceva nu mai ai? Astea-s doar încercări”. Ne-am întâlnit apoi în timpul facultății prin Iași. Eu am făcut filologia, el a intrat pe undeva pe la Politehnică.

După aceea l-am pierdut. După 90 am dat de el întâmplător la C.U.I – restaurantul Centrului Universitar Iași – dormea cu capul pe masă. Când doamna Gina, chelnerița noastră a scriitorilor, a văzut că-l cunosc, mi-a zis: „Îl cunoști? Ia-l, domnule, și du-l acasă!” Nevastă-sa divorțase de el (așa am înțeles), n-avea casă, dormea pe unde apuca. Avea niște servicii obscure și rare pe la niște institute de proiectări. Dar era POET!!! Luase un premiu de poezie – o mențiune, dată de Episcopia Hușilor, poezie religioasă, bag seamă. Episcopul îl cunoștea pe taică-său. „Ei, totuși, e un început bun”, mi se destăinuia. Bietul! Avea cam 50 de ani, cu o viață de familie la pământ, neluat în seamă nici măcar de Horia Zilieru, poetul ieșean căruia îi plăcea să meargă cu o „trenă” de discipoli după el. Dar era POET! De vreo 20 de ani n-am mai auzit de el. O fi murit sau doarme în continuare cu capul pe mese?

 

   Ora aproape 8 dimineață. Dinspre Iași se vede cerul albastru întunecat de nori. Dinspre răsărit însă e soare. Și luminează pomii înfloriți, care se scutură în vântul ușor. Doamne, parcă ninge! Cățelul vagabond care vine pe la noi așteaptă în iarbă să se scoale Maria să-i dea de mâncare. Îi văd numai botul negru ascuțit. Bat clopotele. Au venit mai mulți oameni ca de obicei la biserică – pe stânga și pe dreapta șoselei e plin de mașini. Examinez încă o dată      ce-am plantat prin grădină – toate au mai crescut. Și îmi crește inima ca o pâine! Larmă de păsări.Perdeaua care flutură ușor la fereastra deschisă. Cu greu mă apuc să lucrez la computer. Vorba poetului: „zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele”. E Paștile!

 

   Avem în grădină cinci tufe de hațmațuchi. Am să sap în jurul lor pentru ca semințele să cadă pe săpătură și să se înmulțească. Deși nu avem nevoie de așa mult. Maria pune în salate. Îmi amintesc că un român din America mă întreba dacă se găsesc semințe de hațmațuchi în piață. Îi era dor de hațmațuchi – voia să pună acolo, în America. I-am spus că nu știu. Nu cred. Cine să-și mai bată capul cu așa ceva? Hațmațuchiul e semisălbatic. Crește de capul lui. Îmi închipui că a fost adus prin Moldova pe vremea fanarioților, pentru că, după cum îi spune și numele, e grec. Să duci țara ta în America sub formă de hațmațuchi. Un Columb al hațmațuchiului (sau hasmațuchiului)!

 

RADU PĂRPĂUȚĂ este un prozator rafinat și talentat, un traducător de mare valoare și un povestitor fără egal, mare iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro