Tableta de miercuri: Pompiliu Alexandru – Discriminarea discriminării sau cum să te învârtești în jurul cozii

    Prin definiție, a discrimina implică un act negativ – dai deoparte unele lucruri pentru a le observa mai bine. Sau, într-o formulă mai dură, discriminarea este un proces prin care se realizează o distincție. Iar când distingi între obiecte, persoane etc., le pui pe acestea într-o evaluare preferențială – alegi pe A în locul lui B. Așadar, actul discriminatoriu împarte în două, separă, distinge pentru a reuși să faci o alegere. Personalitatea celor două componente o compari și apoi alegi una sau alta dintre părți, după anumite criterii impuse de preferințe. De aceea faci o discriminare, altfel, nu are rost să discriminezi, să deosebești între lucruri. Ai nevoie de ceva din acest act, deci vizezi utilitatea. Dar, veți spune, ce utilitate să ai în spațiul social? Știm că discriminarea a dus la conflicte și la morți. Așa este, logica socială atribuie discriminării veleități care scapă moralei pozitive. De aceea se spune că discriminarea este un act eminamente negativ. Deosebesc evreii, țiganii, minoritățile – pentru că sunt minorități, adică prea puțini ca număr sau se consideră că provin dintr-o cultură minoră etc. – tocmai pentru a-i vedea cât mai clar și deosebiți de te miri ce alte națiuni sau etnii. Rezultatul? Un măcel. Un fel de selecție naturală în care discriminarea a fost instrumentul. Dar postmodernitatea asta în care ne scăldăm a creat un nou sens pornind – de ce oare? – tocmai de la „discriminare”. A vrut să-i dea o „înfățișare umană”. I se spune „discriminare pozitivă”. Adică, social vorbind, se spune că „acordă un tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc., pentru a deveni egal cu celelalte.” Asta spune dicționarul. Deci putem discrimina, deosebim, separăm, împărțim, dar facem asta pentru a egaliza lumea! Nu-i așa că sună a teatru absurd? De ce nu i s-a spus „tratament favorizant”? Acest lucru nu îl pot pricepe. Dacă s-ar psihanaliza această alegere, nefericită în fond, a „discriminării”, atunci am spune că de fapt nu s-a schimbat nimic. Discriminarea are și va avea întotdeauna un singur efect, anume acela negativ. Chiar dacă i-am pune acest „pozitiv” lângă ea, tot nocivă este. Nu poți să spui că negrul este alb. Intenția, chiar dacă e bună la nivel declarativ, în profunzime nu este decât un mare eșec. Discriminarea nu poate avea ca efect o valoare etică de tipul echității. Nu poți spune cuiva că este echitabil să se dea într-o parte pentru a face loc altcuiva care nu are nicio competență, doar cu titlul de a „ajuta o comunitate să devină egală alteia!” Culturile și mentalitățile – etnice sau nu – sunt construcții extrem de puternice și solide. Nu se dizolvă așa de ușor, iar dacă se întâmplă acest lucru, nu se face nicidecum în mod pașnic. Cum să discriminez pozitiv o persoană care nu dorește să devină egală cu cei discriminați negativ? Ca să discriminez pe cineva pozitiv, obligatoriu discriminez pe altcineva negativ. Ce am câștigat? O imensă nedreptate. Să mai dăm o șansă. Asta este o interpretare ocolitoare a discriminării pozitive. Să mai dăm o șansă cui? Și de ce? Dădea cineva semne că ar dori să se integreze într-o societate, meserie etc., iar cineva punea piedici? Se transmite un fior etnic printre țigani că ar dori să devină educați, civilizați, cinstiți iar noi îi împiedicăm? Asta este cultura lor și se simt bine în ea. Știu de secole cum arată alter-ul, celălalt, cu toate astea se simt bine așa cum sunt. Cine a dorit să facă un pas spre altă cultură, civilizație, a făcut-o și nimeni nu a pus piedică. Ați auzit de vreun caz în care un țigan a început o școală de medicină și nu a reușit să devină medic pentru că i s-a pus piedică din această cauză, a originii sale? Dorim, în schimb, să civilizăm cu forța. O fac națiuni întregi cu alte națiuni. Unii impun democrația cu forța. Alții, comunismul „cu față umană”. Când discriminezi, nu ai cum să ai ca rezultat o egalitate/egalizare, căci… discriminezi. Scopul discriminării contează, iar acesta nu conduce decât la un singur rezultat până acum, unul ce ține de nedreptate profundă. Or, deocamdată instrumentul acesta nu dă niciun rod. Când crezi că „ai egalizat” sau „integrat” pe cel supus discriminării pozitive, observi că tocmai ai perturbat și dezintegrat pe cel supus discriminării negative. Ce câștigi dacă pui un țigan, de exemplu, într-o facultate, chiar dacă are note mici și e dezinteresat, iar prin asta ai luat locul unuia care nu este țigan, dar are note mai bune și chiar dorea să facă respectiva facultate. Acum nu mai poate, căci are mai multe piedici. Apoi, constituția spune că suntem egali în șanse. Este o chestiune ce ține de drepturile omului. Se încalcă, sancționezi. Ce s-a întâmplat de când a apărut această discriminare pozitivă? Nimic altceva decât că s-au adâncit și mai mult clivajele sociale. Nu ai voie să mai înjuri cu obidă pe cutare, căci acel cutare este mai egal decât tine și te dă în judecată că, de fapt, nu l-ai înjurat pentru ceea ce a făcut, ci pentru ceea ce este, adică face parte din cine știe ce minoritate. Înainte de a te lua la harță cu un negru care îți cântă puternic la ureche în autobuz, gândește-te de două ori, căci justiția s-ar putea să-i dea lui crezare că te-ai luat de el nu că făcea gălăgie, ci că era negru! Așa că… taci și îndură! Îți e frică să refuzi la interviuri un discriminat pozitiv căci poți avea probleme? Nu-i poți spune că nu îl accepți pentru că nu este bine pregătit, căci orice i-ai spune, el tot pe a lui o folosește, adică l-ai respins pentru că ai ceva cu el, cu „rasa” sa, cu „comunitatea” sa etc. Urlă o țară întreagă pentru faptul că există locuri speciale, pensii speciale, salarii speciale etc. Există chiar și oameni speciali – politicienii. Ne supără pensiile speciale, salariile nesimțite ale unor speciali. Ne întrebăm ce au aceștia atât de special?! Păi, s-ar putea spune, iată o dovadă a discriminării pozitive. Aceștia fac parte din minoritatea politicienilor, a copiilor lor etc. Ce a mai rămas din omul special de odinioară? Nimic altceva decât un discriminat negativ (scuzați pleonasmul). Omul special a devenit neinteresant. „El se poate descurca”, am mai auzit. Cum dracu să se mai descurce într-o lume plină de discriminați pozitiv? Puturosul și dezinteresatul absolut, necivilizat și prost educat – că deh, provine dintr-un grup care a suferit, care a fost opresat mereu – devine un special, ocupând un loc special, având salariu sau pensie specială. Asta în timp ce omul cu adevărat special se zbate în sărăcie și uitare/nebăgare în seamă pentru că „s-ar descurca”. Ce ne arată istoria în cazul comunităților care au fost discriminate? Oamenii speciali ai lor au reușit să iasă din condițiile respective. Cum? Nu cu ajutorul unor discriminări pozitive, ci cu ajutorul devenirii lor, ființelor lor speciale. Valoarea pozitivă este întotdeauna recunoscută. Da, veți spune, au răzbit, dar mult mai greu decât dacă ar fi făcut parte din majoritatea nediscriminată. Și foarte puțini. Nu îmi aduc aminte ca Beethoven să fi făcut parte din vreo minoritate. Și a răzbit în ciuda faptului că provenea dintr-un mediu cumplit. Și majoritatea sau cultura dominantă are procentul ei de oameni supuși eșecului. Nu sunt oameni care „nu au avut șansă” în viață. Sunt oameni care s-au complăcut mediului, care au aderat complet la spiritul mediului din care au provenit. Nu se simțeau bine așa? Puteau să iasă de acolo. Cu greu, dar putea să iasă. Vedeți, deci e bună discriminarea pozitivă, căci astăzi îi ajută să iasă pe aceștia, dar mai ușor. Aiurea! Din câte știm, avem acces la educație, servicii sanitare, hrană, adăpost mai mult decât a avut vreodată omenirea. Cu toate astea există sărăcie lucie, există foarte aproape de noi copii care se culcă nemâncați, au o educație precară etc. Așa este! Aceștia pot fi ajutați. Cum? Oricum, numai nu discriminându-i! Nici pozitiv, nici negativ! Sărăcia și lipsa (de educație, sănătate, hrană etc.) nu are culoare, nu are rasă, nu are religie. Ghetoul adună mizeria și unește în mizerie țiganul, românul, francezul, evreul și arabul. Politica și acțiunea sa pot face cu adevărat ceva, dar nu cu acest instrument al discriminării. Biserica ajută enorm în acest sens, cu mult mai mult decât au făcut vreodată orice discriminare pozitivă sau întreaga politică! Omul individual – familia particulară – care a dat sau dă o mână de ajutor acestor nevoiași, organizația caritabilă care oferă burse copiilor de la țară, sau țiganilor, sau oricărei categorii sociale, deci ei fac ceva concret. Nu da oricui o bursă! Sunt de acord să dai bani sau facilități unui țigan și nu unui român, dar să văd că acel individ are un merit – este special – și că a făcut ceva în acest sens, nu doar pentru că este un membru al comunității respective. Și aceste organizații au ajutat enorm. Dar de eradicat acest fenomen al sărăciei fizice și sufletești încă nu s-a eradicat de pe planeta Terra! Și nici nu se da vreun semn că va fi așa prea curând. Și nu prin mijlocirea vreunei discriminări. De niciun fel! 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis
Paleologu
Paleologu

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro