TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Când devii o statistică

Clopotul lui Gauss este prezent în tot și toate! De la legi până la cumpărăturile de bază, de la educație până la actul medical. Marginile acestui clopot nu prea contează – cantitatea este neglijabilă – și devine și mai neglijabilă cu cât clopotul respectiv acoperă un număr cât mai mare de indivizi sau situații luate în calcul. Nu contează ce părere ai, dacă nu te încadrezi într-o marjă de populație consistentă, ești un „anormal”, demn de dispreț și de eliminare. Dacă o populație întreagă – numită și majoritate – condamnă la o lapidare publică pe cutare individ, atunci acesta devine automat victimă ce merită a fi eliminată. Ura socială este îndreptățită. Ce o legitimează? Ce legitimează violența socială? Numărul mare. Căutați să faceți parte dintr-o asemenea majoritate – sau, minoritate „discriminată” pozitiv – și veți sta liniștit. Nu vă ies analizele bine și vă este frică să vă vaccinați? Căutați să faceți ceva în acest sens, altfel sunteți un dușman al statisticii numerelor mari! Nu gândiți ca toți ceilalți? Tăcerea este de aur! Nu vă puteți abține? Asumați-vă statutul de țap ispășitor și mergeți cu inima sus la zidul lapidării! Unde este individul în statistică? Cum „unde”, întreabă omul lumii acesteia? Este un element, ca o boabă de fasole dintr-un sac. Atât! Încercați să explicați situația particulară, individuală a unei persoane. Zidul intransigenței este de netrecut! Nu există situații speciale pe care legea sau aplicarea ei să nu le fi gândit. Iar dacă există așa ceva, atunci tot nu poți face nimic, căci ești un număr insignifiant de pe marginea clopotului lui Gauss. Poți lupta cu această statistică? Nu prea. Iisus a fost un marginal, un caz deosebit, care punea în pericol clopotul. De aceea a sfârșit cumplit. Soarta celor care nu intră în statistica acceptată vor fi rași sau tunși așa cum ramurile unui copac nu se „încadrează în normă”. De fapt, norma – de orice natură ar fi ea – pe lângă cele câteva avantaje pe care le are și care ne sunt scoase în față ca fiind minunea minunilor – are și o grămadă de efecte cumplite. Norma siluiește! Silește și siluiește! Indivizii speciali, deosebiți, dacă nu își găsesc o matriță în care să intre, pe măsura lor, nu se umblă la matriță/normă, ci se umblă la individ, tăindu-i ramurile. Nu merge nici așa, atunci merită răstignit! Dar nu precum Iisus… Ci cu o ură care persistă și înainte și după răstignire.

Care este argumentul suprem al statisticii imbatabile? Este cel de felul următor: „da, dar…” Mai exact, „da, dar asta există de când lumea…” sau „da, dar așa face toată lumea!” „da, dar nu este singurul…” Numărul mare sau evenimentul repetitiv de-a lungul timpului stă pe post de argument pentru oamenii clopotului. Nu vorbesc aici despre formula „mulți, dar proști”, căci este desuetă… Este transformată minunat de politicieni în… „știm că suntem proști/răi/incapabili etc., dar suntem mulți…” R. Guénon numește această manifestare domnie a cantității. Epoca aceasta a început de ceva vreme; din perioada comunistă-totalitară. Problema este că epoca aceasta nu s-a încheiat. Comunismul nu a murit, s-a metamorfozat. Acum vorbim despre tot felul de statistici și aplatizări sociale la care nici nu visa totalitarismul. Egalitatea politică a devenit acum egalitarism deșănțat. Mulțimea-gloată este măsura tuturor lucrurilor, nu omul/individul! Există un vid de calitate umană din cauza acestei sufocări cantitativiste. Calitatea înseamnă acum…statistică! Ea este o „decupare” dintr-un lot care dă un fel de sens lucrurilor. De la statisticile economice, cele care măsoară câtor persoane le place ciocolata cu lapte și câtor persoane le place ciocolata neagră, în vederea „reglării tirului economic”, pentru „a veni în întâmpinarea așteptărilor dumneavoastră…”, până la statisticile electorale, cele care de fapt nu măsoară mai nimic (în afară de tot o preferință/dorință/simpatie, ca la ciocolată sau un produs de consum), căci uniformizarea adevăratei calități umane a politicienilor este atât de mare încât a devenit pură cantitate, toate acestea nu sunt decât variațiuni pe aceeași temă. Iar tema este cumplită: dizolvarea în gloată a individului. Imprevizibilul, deosebitul, specialul constituie elemente de frică și de amenințare a „sistemului”. Acestea sunt elemente necontrolabile, deci periculoase. Cel mai bine este să le eliminăm, nu să le utilizăm sau să le observăm funcționarea. H. Arendt vorbește despre existența a trei forme ale vieții active (vita activa), specifice condiției umane, alături de viața contemplativă (vita contemplativa). Prima este munca (homo laborans) = cea care ne asigură necesitățile vitale, produsele muncii acesteia sunt consumabile absolut și veșnic reînnoibile, precum mâncarea obținută cu „sudoarea frunții”; munca nu se oprește niciodată, căci este condamnarea noastră după alungarea din Rai. A doua este făurirea/creația (homo faber) = cea care conduce la obiecte de sine stătătoare – utile sau inutile, supuse sau nu unei anumite doze de consum; aici intră și automobilul (consumabil) dar și tabloul sau opera de artă. A treia este acțiunea (homo politicus). Aceasta este forma superioară de acțiune, cea mai greu de realizat, căci ea are ca teren nu necesitatea biologică (munca), nici necesitatea util-creativă (făurirea), ci necesitatea de a acționa politic, în comunitate și întru comunitate, prin interacțiune cu ceilalți. Primele două ne definesc ca societate, ultima ne definește ca oameni actanți absolut. Dacă cele trei forme de muncă se confundă și se aplică pe paliere inadecvate, iau naștere monstruozitățile umane. Munca și creația se fac după un plan bine stabilit și încetează în momentul în care fie nevoia se satisface, fie obiectul creat s-a săvârșit sau s-a autonomizat, cum se mai spune. Acțiunea politică, în schimb, chiar dacă poate să aibă la bază un plan, aceasta are ca specificitate exact această doză de imprevizibil și de necuprins statistic. Efectele unei acțiuni complexe se văd în timp și niciodată nu pot fi prevăzute toate aceste efecte, de aceea acțiunea aceasta este cea mai delicată și trebuie făcută numai cu bisturiul și microscopul, cu mișcări lente și ajustări multiple. Responsabilitatea politicianului adevărat este imensă! Aici se intră în zona individualității care nu cade sub clopotul lui Gauss. Primele două țin de social, de cantitativ. Or, spune Arendt, noi trăim astăzi nu sub acțiunea politică autentică, ci sub acțiunea socială care se substituie politicului. Puterea nu este politică, ci socială, dictată de consum excesiv și putere economică/financiară. Comunismul a fost și el marcat tot de o astfel de pseudo-acțiune. Așadar, nu mai înjurați politica, ea nici măcar nu există, nu se manifestă decât sporadic și mărunt, insignifiant. Avem de-a face doar cu o gloată puternică ce are ca sceptru statistica plăcerilor și nevoilor gregare!

POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și în Franța, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro