TABLETA DE MARȚI – Puiu JIPA – Un altfel de Eminescu

Toate canalele de știri (??)  vor omagia, după puteri și știință, ziua nașterii lui Eminescu. Sau Ziua Culturii Naționale sau ceva pe-acolo, să-și facă planul la cultură. Frumos, nimic de zis. Dar… lipsește ceva. Lipsește documentarul, marele documentar asupra vieții poetului. Există cîteva filme documentare ale anilor comunismului în care era reprezentat într-o formă idilizată, fără pete, cosmetizat. 

Eminescu a fost un om ca oricare altul, înzestrat, însă, cu un altfel de limbaj, cu o altfel de imaginație. El a aparținut unui timp istoric cu care noi, cei ai secolului XXI, nu mai rezonăm. Ne-am obișnuit să-l luăm cum ni de dă. Trunchiat, falsificat. „Lacul codrilor albastru”, „Scrisoarea (neapărat) a III-a” și încă vreo cîteva poeme frumos rimate și nu din cele mai bune. Dar a fost și corector, ziarist, reporter, copist, a fost și om, care iubea și vrășmășea. A fost și pătimaș, închistat, antisemit. Arghezi scria într-un articol sau prefață, nu-mi amintesc  bine, că Poetul Eminescu a murit în 1883. Întrebat cum de a greșit anul morții, Arghezi a răspuns că doar Poetul a murit în 1883, Eminescu a murit în 1889. 

Puțini știu legenda începutului nebuniei poetului. Cică prin vara anului 1882, sau 1884, după alte surse, Eminescu, proaspăt ras pe cap, pentru a suporta mai ușor căldurile verii bucureștene și frecat cu spirt, pentru senzația de răcorire, a poposit la Terasa Oteteleșanu, în plin buricul capitalei. Miezul zilei. A comandat ceva rece, poate că o bere. Pînă să vină comanda a observat o tablă bătută strîmb în trunchiul unui  copac, tablă pe care scria ceva, nu importă ce. S-a dus de a îndreptat tabla, s-a-ntors, a băut berea și a văzut că anunțul se „strîmbase” din nou. A mai cerut o bere, a mai îndreptat încă o dată tabla aceea. Și apoi iar și iar. Dar fără a mai cere bere. Pînă la urmă a smuls tabla și a-nceput s-o calce-n picioare, cu spume la gură și înjurînd de mama focului. Cert este că ospătarii au fost nevoiți să îl țină bine pînă a venit poliția să-l ducă de acolo, la un așezămînt de boli mentale. Sigur, e doar o legendă, dar mai știi…?

Și cum ziceam, ar fi de mare necesitate un documentar… 

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

 


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro