Motto: „În guvernul Groza, cel de concentrare / S-au primit trei membri pentru completare / Însă, ca să fie-un cabinet etern / Îmi bag și eu membrul în acest guvern”. (Păstorel Teodoreanu)
După analfabeții croiți pe măsura Dăncilă, au ieșit la rampă, în aceste zile, analfabeții marca Orban, care pe la Dezvoltare, care pe la Cultură… Dacă punem la socoteală și interimarii, România a avut în 30 de ani de libertate și democrație post-revoluționară 23 de premieri, așadar durata medie a mandatului unui prim-ministru a fost de 2 ani. Nici nu sunt foarte sigur că vor mai rămâne 23, până când apare textul meu la Gazetă… Ne-am putea întreba, desigur, cu ce am rămas de la fiecare dintre ei și, mai ales, ce ne-ar putea aduce următorul premier? Identitatea rătăcită a României este plină de sărăcia de mijloace și de inteligență a guvernelor înșirate pe un fir tot mai subțire, mereu fragile și decolorate, precum înțelepciunea guvernanților improvizați.
Se afirmă că un guvern ar trebui să fie încercarea umană de a mandata bunătatea și de a asigura corectitudinea. La noi, se potrivește mereu ceea ce spunea Tolstoi, mi se pare, zicea el, că supunerea față de guvern seamănă cu supunerea față de o bandă de tâlhari, pentru că guvernul este o adunătură imorală. Îmi amintesc o replică dintr-un film celebru, guvernul constă dintr-un grup de oameni exact ca mine și ca tine, comparându-i pe unii cu alții nu au vreun talent special pentru funcția guvernării, ei au doar talentul de a primi și de a păstra scaune. Toate guvernele noastre au înregistrat, cu regularitate, doar succese… nevăzute. Tot un personaj cunoscut spunea că ritmul în care lucrează guvernul este ucigător, ucide poporul. Și tot el credea că oricând dai peste un rahat mare, știi că în spate este un guvern.
Așa este, un guvern (mai ales cum sunt ale noastre) nu poate face un om mai bogat, dar îl poate face mai sărac. Sau, cum rostea un personaj din Tudor Mușatescu, guvernul nostru va fi răsplătit în ceruri, pentru că ne-a ajutat să postim cu severitate și pioșenie pe pământ.
Un celebru economist a scris că dacă un guvern ar fi înscăunat în Deșertul Sahara, în cinci ani ar avea un deficit de nisip. Ce ziceți de o ședință de guvern la Vulcanii Noroioși? Piere tot misterul de lângă Buzău… Chiar așa s-a spus, în râuri și în guverne proaste lucrurile cele mai ușoare plutesc la suprafață.
Sigur, nu e greu să ai umor, atunci când tot guvernul lucrează pentru tine. Bertolt Brecht avea o întrebare, n-ar fi mai simplu pentru unele guverne să dizolve poporul? D-aia zic, despre morți numai de bine, abia aștept să pot vorbi de bine guvernele noastre…
O meditație serioasă are și câteva concluzii, oamenii despre care am februarizat aici au fost, aproape toți, niște nepricepuți, care înțeleg greu, care nu se pricep, lipsiți de iscusință, de competență, stângaci, neștiutori, nechemați. Bunica mea îi numea, pe cei de teapa lor, nestemnici. Merge și un pic de Coșbuc la final: Tu cu pâinea și cuțitul / Mori flămând nepriceput…
Facebook
WhatsApp
TikTok
