TABLETA DE DUMINICĂ: Costinel STĂNILĂ – Adevărul mim sau mimarea adevărului

Distribuie:

Există un joc ce se numește chiar așa: MIM – în care participanții, în număr cât mai mare, se împart în 2 echipe, iar,  prin rotație, fiecare membru al fiecărei echipe încearcă să mimeze un cuvânt desemnat de cealaltă echipă, iar colegii lui încearcă să descopere respectivul cuvânt. Este un joc frumos prin care participanții socializează, se împrietenesc, își dezvoltă eventual cultura generală etc. Uneori se mai întâmplă ca unul din jucători să primească un cuvânt pe care să-l mimeze, dar al cărui înțeles îi scapă sau pur și simplu nu îl cunoaște. Dacă își recunoaște neputința, echipa sa pierde punctul și se trece mai departe. Însă, în efortul de a nu pierde punctul, respectivul participant încearcă să mimeze ceva ce crede că ar însemna cuvântul respectiv, în speranța că, poate-poate, s-o nimeri ca cineva din echipa sa să ghicească cuvântul. Și aici începe de cele mai multe ori circul și distracția, pentru că echipa care a generat cuvântul își dă seama că mimul – cel care încearcă să mimeze cuvântul – este pe lângă subiect și trăiește disperarea de a încerca marea cu degetul.

Ei, cam aici suntem și noi, în general – încercăm să mimăm totul: adevărul, relațiile, dreptatea etc. Cineva a introdus cumva, cândva aceste concepte și ele au fost la rândul lor transmise mai departe generațiilor următoare – fie din carte-n carte, fie din gură-n gură, fie din exemplu în exemplu.

Aici amintesc, în paranteză, un alt joc – la fel de frumos – Telefonul fără fir: Mai mulți copii, sau nu numai, se așează unul lângă altul și cel din capăt spune următorului un cuvânt la ureche, pe care acesta trebuie să-l spună mai departe (tot la ureche, șoptit) următorului copil, ș.a.m.d. până la ultimul copil. Acesta din urmă trebuie  să spună cu voce tare cuvântul transmis. De cele mai multe ori cuvântul pe care îl spune ultimul copil este diferit de primul. De ce? Pentru că de-a lungul lanțului de copii, fiecare a auzit/înțeles/transmis mai departe ceva care putea fi ușor diferit de ceea ce i-a fost transmis.

Încheind paranteza, pe măsură ce timpul a trecut, conceptul original s-a transformat, și-a pierdut din acuratețe, s-a convertit/pervertit în funcție de persoanele care l-au transmis mai departe. Telefonul fără fir și-a spus cuvântul și fiecare participant-transmițător, în funcție de ce a putut percepe, a transmis mai departe informația într-o formă mai mult sau mai puțin pură, mai mult sau mai puțin diluată, dependent de mai mulți factori cum ar fi: acuratețea cu care informația originală i-a fost transmisă, capacitatea personală de a percepe/întelege cu aceeași acuratețe informația primită. În absența capacității respective, nefiindu-i clară informația, persoana încearcă să mimeze ceva ce crede că ar însemna aceasta, transmițând mai departe o informație/concept denaturat, care, preluat mai departe, reia acelasi ciclu.

În felul acesta prezentul a ajuns un fel de umbră a adevărului, relațiilor, dreptății conceptualizate primordial ca principii de viață sănătoasă, morală etc. Unii dintre noi mai pot deosebi neghina de grâu, însă marea majoritate ne aflăm într-un mare joc de Mim în care încercăm să descoperim/folosim niște concepte care ne sunt de fapt străine, dar le transmitem mai departe cu siguranta ignorantului care habar n-are despre ce vorbește dar știe că trebuie să vorbească dacă vrea să existe…

În “Instinct”, Anthony Hopkins îi explică psihologului desemnat a-I diagnostica “nebunia” (ironic, nu?) – de ce o maimuță nu iese din cușcă, deși poarta acesteia îi este deschisă: propria libertate nu mai este decât un vis stingher uitat într-un colț al memoriei. Puii născuți mai departe, în captivitate, nu mai au nici măcar conceptul libertății. Cam către asta ne îndreptăm și noi și, mai ales, copiii noștri. Noi înșine, nemaicunoscând conceptul original, dăm mai departe informații trunchiate, eronate copiilor noștri, contribuind astfel la deznodămantul nefericit al umanității pe care atat de vehement îl blamăm.

Ce ne facem însă când constatăm că mimii – deplin-absolut convinși, de-acum, că reprezintă adevărul adevărat, dreptatea cea mai dreapta, etc. – transmit mai departe de fapt o minciună, un fals? Hai, de-o fi unul, doi, o sută, o mie – ne descurcăm cumva: încercăm să-I aducem cu picioarele pe pământ… Dar ce ne facem când mimii sunt majoritari, iar ceilalti sunt de fapt unul, doi, o sută, o mie? Se va mai face, oare, primăvară?

…și jocul continuă!

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro