TABLETA DE CARTE ȘI FILM: Marius Mihălăchioiu – Să ucizi o pasăre cântătoare

”N-ai să înţelegi niciodată cu adevărat o persoană

până ce nu vezi lucrurile din punctul ei de vedere.”

Nelle Harper Lee

 

Este o noutate pentru mine și o mare plăcere să contribui prin scris la seria tabletelor, alături de vechiul meu prieten și fost coleg de liceu, Pompiliu. Motivul este unul egoist: consider că cei mai tineri nu ascultă de sfatul nostru de a citi, ci, așa cum scria cineva pe o rețea de socializare, ne imită. Astfel, suntem tributari unui mimetism în care noi, cei din generația anilor șaptezeci, încă tineri, dar cu experiența altor timpuri, devenim modelul.

Cum altfel nu pot, am să scriu despre cărți, filme și, mai rar, despre teatru.

Am ales să deschid cu romanul Să ucizi o pasăre cântătoare de scriitoarea americană Harper Lee.

Cartea a luat premiul Pulitzer imediat după publicare, iar filmul a fost nominalizat de opt ori la premiul Oscar, câștigând premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, premiul pentru cel mai bun scenariu adaptat și premiul pentru cea mai bună scenografie (alb-negru).

Recunosc că mai întâi am văzut filmul, cândva înainte de 1989, iar cartea am citit-o târziu, după 2000.

Să ucizi o pasăre cântătoare este o poveste despre viața în Alabama în anii treizeci. O viziune idilică a unui copil asupra unei comunități de albi, viziune ce este ”deranjată” de acuzația de viol a unei femei albe împotriva unui bărbat de culoare.

Povestea este văzută prin ochii unei fetiţe de 8 ani, ce are o relaţie specială atât cu comunitatea, cât şi cu familia sa. O relaţie  descrisă cald şi inocent. Evenimentul din comunitate schimbă această perspectivă a copilului, iar tatăl, devine întru-totul alt om. Copilul  îşi vede tatăl, Atticus, un avocat de provincie, cum evoluează în  procesul în care era acuzat un bărbat de culoare de violarea unei femei albe, cu toate consecinţele specifice unui Sud cu mult înainte de epoca lui Kennedy și cu toate zbaterile lui interioare.

Citeam undeva că acest volum este recomandat de bibliotecari în Marea Britanie ca lectură obligatorie pentru a înţelege discriminarea pe criterii de rasă sau sex, iar în alte părți ca o lectură pentru a se reflecta asupra reperelor în etica şi deontologia profesională. În orice caz, cheia în care se discută ne poate convinge mai mult decât alte cărţi că principiile şi convingerile nu se negociază.

Contextul  istoric în care autoarea a plasat acțiunea este acela al perioadei în care în S.U.A. se desfăşoară lupta pentru drepturile civile în S.U.A., și se pun bazele luptei pentru drepturile cetăţenilor de origine afro-americană. În ciuda acestui context, perspectiva relatării, cea a copilei de 8 ani, este una lipsită de stereotipurile și preconcepțiile vremii în care trăiește, fiindcă la 8 ani ea nu este încă îndoctrinată să facă distincție între oameni în funcție de culoarea pielii.

Romanul este  scris într-un ritm  caleidoscopic ce a permis transformarea sa relativ facilă într-un scenariu de film de mare succes şi, ulterior, și într-o piesă de teatru.

De ce  mockingbird? Tradus ad literam din engleză, înseamnă mierlă. S-a adaptat titlul la traducere şi în română a ajuns pasăre cântătoare. Aşa cum spune şi Atticus, mierla cântă, nu este un  dormitor, nu deranjează. Mierla încântă. Are valoare intrinsecă  şi aduce un plus în vieţile noastre.

Romanul abundă de mierle/păsări cântătoare metaforice: Atticus, Scout-povestitorul, Arthur Radley-vecinul şi Dill Harris-copilul care vine  în vacanţă. Sunt personaje care fac diferenţa, care au convingeri.

În film, rolul avocatului este jucat de  Gregory Peck, care este recompensat cu un Oscar pentru această interpretare. De asemenea, pelicula este considerată debutul cinematografic al actorului  Robert Duvall, actor ce ne va delecta ulterior în multe producții, inclusiv în seria ”Nașul”. Faptul că tehnologia vremii respective permitea doar filmele alb-negru este o limitare fericită în cazul de față, pentru că filmul alb-negru vine  să accentueze în mod natural antiteza nenaturală a celor două lumi puse față în față în poveste.

Atât cartea, cât și filmul pot fi văzute/citite cu ”ochelarii” unui istoric, unui jurist sau pur și simplu ca pe o poveste plină de învățături. Au ritm și nu plictisesc.

Recomand  ca  lectură şi vizionare obligatorie pentru cei ce vor să exceleze în ştiinţele umaniste.

 

 

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro