TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Despre stereotipuri

Stereotipurile domină societatea contemporană pentru că au puterea să altereze percepția noastră despre alții și au tendința de a deveni ,,lege”. Ele sunt exagerări ale percepției trăsăturilor caracteristice unei categorii de oameni, și devin –  prin folosință – sinonime cu, sau reprezentări uneori greșite ale identității acestora. În sitcomul ,,Modern family’’ – care a debutat în 2009 și acum este la a 11-a serie, și care a câștigat nenumărate Golden Globes și Primetime Emmy Awards, Sofía Vergara, o columbiancă sexy și temperamentală care se auto-reprezintă sub numele de Gloria, când este întrebată de soțul ei american Jay dacă a omorât câinele vecinului care îi ținuse treji toată noaptea anterioară, îi răspunde: „Sigur, pentru că sunt columbiană, precis l-am omorât! Serios? Doar nu suntem peruvieni!” Why is this done? De ce sunt descriși oamenii în stereotipuri? În primul rând pentru că este mai ușor, pentru că stereotipurile îi dau, celui care le folosește, un sentiment fals al puterii, al superiorității. Pentru că – în teorie – stereotipurile ne ajută să înțelegem realitatea. Sunt o formă de categorisire care simplifică și sistematizează informația. Astfel, informația poate fi identificată mai ușor, iar reacția interlocutorului este de multe ori cea așteptată. În ,,Jurnalul de Studii ale Științelor Sociale”, volumul 8, nr.1 din 2014, Donovan Farlane scrie că stereotipurile sunt necesare și se bazează pe o întreagă teorie evoluționistă, similară celei a lui Darwin. Socializarea, sincretismul cultural, învățarea socială și alte procese comportamentale stau la baza categorisirii oamenilor. Stereotipurile, spune Farlane,  au o funcție socială. Cum lumea s-a diversificat enorm, tot așa s-au înmulțit și grupurile sociale, rasele, culturile, etnicitățile și identitățile. Și-atunci, este folosirea unui stereotip un mecanism de auto-apărare? Un motiv de haz de necaz? O apreciere superficială a culturii unui popor? Sunt stereotipurile, cliché-uri? Categoric. 

În Spania, britanicii sunt considerați „guiris” pentru că automat se presupune că nu vor vorbi castellano niciodată ca nativii, nici nu vor înțelege cultura spaniolă. Cumva această atitudine are legătură cu colonialismul britanic („they must al speak English”) sau cu faptul că armata  Reginei Elisabetei I a distrus flota Spaniei, Armada, iar piratul favorit al reginei, Sir Francis Drake, fura de la spanioli, care la rândul lor furau de la azteci? Posibil. Desigur, când auzi o englezoaică strigând în ,,Mercadona” în Ronda, Andalucía, ,,John, they have San Miguel!” (iar numele berii este pronunțat fonetic, emfatic), te gândești – inevitabil – la stereotipuri. Viceversa, în America sau Marea Britanie,  latino-americanii și spaniolii sunt etichetați după comportamentul lor în țările din care provin (selectat de vorbitorii nativi de engleză, „a propósito”,  negativ ). Aceeași Gloria din sitcomul ,,Modern family’’ își pune mâinile în șolduri și țipă cu accentul tipic columbian, „Ay por Dios! Bineînțeles că știu cum funcționează jeturile de apă care udă peluza, pentru că neamul meu e neam de grădinari și de oameni de întreținere!’’

Din 1997 lucrez ca interpretă și traducătoare pentru Gwent Police, Curțile de Magistrați, Serviciile Sociale, Spitale și Primării, ca și pentru companii de consultanță private. Evenimentele care s-au succedat, pe parcursul acestor interpretariate, au fost adevărate lecții de viață, pentru că românii sau vorbitorii de spaniolă implicați provin din medii sociale variate, iar motivele pentru  care se află acolo, care de care mai interesante și inedite. Fără a intra în detalii, faptele negative ale unor români dau naștere la prejudecăți. Ca și alți târgovișteni, stabiliți în străinătate, fac tot posibilul să schimb această percepție. Acum câțiva ani am auzit un elev slovac strigând la fetele românce, folosind un sinonim pentru femeile de moravuri ușoare (precis învățat de la tații sau frații mai mari), folosind limba pe care ei o aveau în comun, limba romilor. Colega mea velșă, care preda pe atunci, ca și mine, în Maindee primary, nu știa cum să intervină, pentru că nu înțelegea limba. Cuvântul folosit de acel elev slovac era același și în românește. Nu l-a mai repetat, după ce am vorbit cu el. Un an mai târziu, aceeași colegă și prietenă velșă – devenită coordonatoare de programme Erasmus europene la Interlinking Cardiff – mi-a cerut ajutorul pentru a iniția și derula programe Erasmus cu România. În primăvara lui 2015 m-am întâlnit cu doamna Cristina Groza la Târgoviște și programele Erasmus cu Țara Galilor și partenerii lor vestici au început în mai 2016. Până în 2015, prietena mea organizase spectacole de muzică de manele pentru familiile școlarilor care se aflau în acel procent formidabil de 92% de elevi „new to English”, pentru că acea muzică era percepută ca unica reprezentativă pentru România. Cu o altă ocazie, în timpul  unui interviu pentru un post de profesoară de spaniolă la Universitatea din Cardiff, una dintre examinatoare, care nici măcar nu vorbea castellano, m-a întrebat direct dacă se mai adoptă orfani din România. Alt stereotip… Există stereotipuri și între români, precum stereotipul care presupune că dacă trăiești printre străini, nu vei mai vorbi corect românește. Nimic mai departe de adevăr. Investigațiile socio-psihologice precum cea a lui Jean Allen, pe tema stereotipurilor folosite pentru minorități și efectul lor asupra educației (din 25 Februarie 2019), subliniază că unii reprezentanți ai diferitelor minorități se simt amenințați de stereotipuri și de aceea nu obțin rezultatele dorite. De exemplu, în Noua Zeelandă impactul categorisirii este negativ pentru studenții Maori și pentru cei originari din zona Pacificului. În alte cazuri, oportunitățile oferite sunt diferite. Chiar și în America Latină vorbitorii de castellano au prioritate când vine vorba de posturi, în comparație cu vorbitorii de náhuatl (limba imperiului aztec din Méjico ), quechua (în Perú) și guaraní (limba populației indigene din Paraguay). Dacă ne întoarcem în trecut, unele din aceste stereotipuri au contribuit la segregare și discriminare și au justificat atitudini și comportamente superb imortalizate în cărți, precum ,,Să ucizi o pasăre cântătoare’’ a autoarei Harper Lee, care a crescut în Alabama în timpul segregării rasiale, sau ,,The Help” , cartea scrisă în 2009 de Kathryn Stockett,  carte de asemenea ecranizată, iar pelicula, câștigătoare în 2012 a unui Oscar pentru o actriță în rol secundar.

Stereotipurile, dacă sunt folosite ca instrumente denigratoare, limitează capacitatea individului de a-și dezvolta abilitatea, talentul și libertatea de a fi orice dorește să fie. Cadrul legal internațional al drepturilor umane îi protejează acum pe toți oamenii de preconcepții și stereotipuri care înseamnă discriminare de orice fel. Discriminările pe motive de culoare a pielii, limbă, etnicitate, discriminarea sexuală sau din cauza vârstei și a credinței sunt pedepsite conform legilor in vigoare. Cum rămâne atunci cu stereotipurile folosite în filme și comedii? În serialul britanic ,,Allo’Allo!“, difuzat în Marea Britanie între 1982 și 1992, proprietarul francez René al unei café pariziene, se află între ciocan și nicovală între Gestapo, armata lui Musollini, agenții britanici și Rezistența franceză, în timpul celui de-al doilea război mondial. Fiecare dintre aceste tabere este reprezentată prin stereotipuri subtile și rezultatul, foarte amuzant. Polițaiul francez vorbește engleza stâlcit și conotațiile sunt comice, căpitanul italian se vrea „macho macho”, adjutanta ofițerului de la Gestapo visează să îi fie parteneră de viață și salută „Heil Hitler” mai bine decât un bărbat, iar ofițerul Gestapo-ului, îmbrăcat tipic fascist, ne lasă să înțelegem că cei care se opun regimului, vor suferi consecințele. Cât despre la Résistance, este alcătuită din femei în impermeabile și bérets franțuzești, care își încep instrucțiunile (bineînțeles, cu accent francez) cu faimoasa frază: „Ascultați cu mare atenție. Nu vă voi spune asta decât o singură dată “. Agenții britanici? Pierd controlul parașutei la aterizarea pe solul francez și rămân suspendați într-un copac până îi salvează René – o descindere foarte diferită de aceea din D-day. Este tocmai acest umor, acest haz de necaz care salvează sitcom-uri precum ,,Allo’Allo! , „Blackadder” sau „Modern family”, de a fi etichetate ca discriminatorii. Mai mult decât atât: Sofía Vergara, actrița principală din ,,Modern family” își folosește accentul columbian pentru a crea nu un stereotip, ci imaginea iconică a latinei care nu numai că este actriță, model, judge în ,,America’s got talent’’, prezentatoare și producătoare de succes, dar și cea mai bine plătită actriță americană de TV, cu un venit net de 180 de milioane de $. Vergara este o forță, demnă de tot respectul. După ce a învins cancerul de tiroidă, cu care a fost diagnosticată în 2000, Vergara a știut, ca și predecesoarea sa Jenifer López, să folosească stereotipul latinei sexy, vocale și temperamentale pentru a face bani. 

IULIANA  RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro