SCRUM DE SECOL – Adrian Cioroianu – De azi, de ieri…

   Pentru mine, ideea de poveste adevărată se suprapune cu istoria. Și părinții mei citeau. Îmi aduc aminte de mesele în familie când discutau cu prietenii lor, de exemplu, despre ce greșeală a făcut Hitler, pe urmele lui Napoleon, să se lase prins de iarnă în Rusia. Copil fiind, mi se părea interesant ce auzeam la masă, fără să știu cine au fost Napoleon sau Hitler. Probabil fac parte din ultima generație care a crescut cu bunicii. Din păcate, puțini dintre copiii de astăzi mai cresc cu bunicii. Și mai era ceva: acel gen de pace familială care decurgea într-un fel din programul foarte standardizat al părinților. În epoca regimului comunist, părinții mei aveau un program de la 8.00 la 16.00, la 16.30 eram la masă, sâmbăta făceam vizite și, neexistând ideea de calculator, eram mai des alături de părinți și bunici. Acum, copiii sunt mai însingurați. Au un univers al lor pe care nu poți să-l condamni. Sunt convins că imaginația funcționează la fel și în cazul lor, numai că nu cred că se face la fel de ușor trecerea ștafetei de la o generație la alta. Istoria are nevoie de timp. Este cronofagă, iar asta este în avantajul celor care o prețuiesc, dar în dezavantajul celor care o predau. (Fragment dintr-un interviu)

 

1.Acele cărți care merg înaintea noastră 

 

   Există cărți care ne însoțesc pe unde ajungem, într-un mod aproape magic, de parcă vin alături de noi din altă viață. Așa este pentru mine acest volum al lui Marin Preda (aici prima ediție, din 1977, Editura Albatros, tiraj 105 000 exemplare [!!!], prețul la apariție 7,50 lei/exemplarul). Volum autobiografic (unul dintre cele mai bine scrise din literatura română, în opinia mea) care se deschide cu aceasta uluitoare prevenire: „Dar eu nu vreau să povestesc aici <amintiri>, ci doar lucruri pe care le contemplu și azi cu un sentiment de neliniște că s-ar fi putut totuși să nu aibă loc, și atunci nici lumina care le însoțește azi în amintire să nu fi existat…”.

2. Despre mărcile puterii

   În linii mari, (şi) eu sunt produsul unei epoci în care Ceauşescu era chintesenţa răului. Nu de mult, am citit o anecdotă franceză pe această temă, legată de Revoluţia din 1789: la câteva luni după faimosul 14 iulie, un nobil francez este adus în faţa ghilotinei, pe ale cărei scări omul se împiedică, se zbate, terifiat, nedorind să urce. În faţa protestelor condamnatului, călăul care ţinea frânghia ghilotinei îi strigă de sus: „Hei, ce faceţi? Nu vă mai agravaţi cazul…“ Cam aşa şi cu Ceauşescu în primii ani ’90, în România. Orice era de spus despre el era de rău. Chiar şi post-mortem, orice referire la el nu făcea decât să-i agraveze culpele. Pe la cumpăna mileniului (anul 2000), am fost surprins când una dintre cele mai celebre edituri ştiinţifice din lume (MIT Press) mi-a cerut un text despre maniera în care vedea Nicolae Ceauşescu… zona Balcanilor.

3. Context geopolitic

   Oraşul Bruxelles este inima politică a Europei. Poate plăcea sau nu acest oraş, unora sau altora (da, e mai puţin strălucitor decât Parisul, nu e la fel de cald precum Roma, nu e la fel de dinamic precum Londra şi nici la fel de curat precum Berlinul etc.), dar el este centrul Europei Unite (şi, în opinia mea, el este mult mai interesant decât pare la prima vedere, în ochii celor care mănâncă şi se fotografiază în Grand Place şi apoi au impresia că nu mai au nimic de văzut). Bruxelles nu este numai oraşul benzii desenate (personajul Tintin, creat de Hergé, vezi mai jos), al cartofilor prăjiţi, al berii şi al ciocolatei ‒ el este, înainte de toate, un oraş deschis, tolerant, multinaţional şi pluricultural a cărui siguranţă înseamnă, de fapt, siguranţa noastră, a lumii occidentale care a decis să şteargă graniţele dintre membrii familiei europene. Din acest motiv, ceea ce se întâmplă la Bruxelles este important şi pentru români, germani, portughezi sau bulgari ‒ şi lista continuă. Cine loveşte Bruxelles-ul, ne atinge pe toţi. Faptul că tocmai în inima politică a Europei s-a dezvoltat, de ani de zile, o certă reţea teroristă purtătoare a salafismului islamic este, în acest moment, un fapt istoric. Cum s-a ajuns aici, dacă este întâmplare sau premeditare, ce greşeli am făcut noi şi ce greşeli au făcut alţii – iată subiecte de dezbatere legitime. Poate, într-una dintre săptămânile următoare, o să revin mai pe larg asupra acestui paradox (?): cum poate un oraş, acelaşi oraş, să fie şi inima Europei, dar şi nodul de reţea – prin cartierul Molenbeek, din Vestul oraşului ‒ al reţelei teroriste care ţine în şah toată lumea occidentală europeană (şi nu numai)…

ADRIAN CIOROIANU este profesor universitar, reputat istoric, jurnalist, eseist și un important om politic; a fost ambasador al României la UNESCO…