În amintirea prietenilor mei, NERO (brac german) și BLACHI (maidanez de elită) care au trăit fericiți pe strada LINIȘTEI, la numărul 17…
12. Se apropie sfârșitul… Sunt ultimele două zile pe insula Hokay și plecăm în grup la plimbarea de după-amiază. Sunt eu, prietenul Rikan, doamna academician și, firește, Nero. E trist, simte ceva, refuză mâncarea și merge cu capul în pământ. Ochii lui sunt umezi și nu răspunde la cuvintele mele obișnuite. Simt cum îmi șoptește: stăpâne, vei purta mănuși din dantelă, cu solzi de mătase și o să-ți fie frig până și în somn. Are dreptate, omul este mult mai bătrân decât e în stare să socotească.
–Așa zicea dictatorul, cum îi spuneți voi, o mai aud pe Lucania, de îndată ce ne oprim la mijlocul traseului. Supușii nu pot citi, ei pot auzi doar ceea ce citesc alții. Nu ui-tați, cine vede o fată blondă, cu sânii mai mari decât capul, o să viseze o pereche de cizme, cu tocuri argintii.
Rikan îmi face un semn, e dusă, înțeleg eu, dar Nero este tot mai trist și, dintr-o dată, îmi vine să plâng. Toate pleacă din instinctul meu de conservare, stau în mine precum fasolea în apă, la înmuiat. Frumoasă imagine, o știu de la tio Sima, să nu uit să-i vorbesc și Rozaliei despre ea.
–Să învățați bine, mai zice președintele, că trupul se ascunde în palat, iar sufletul în camera seniorilor. Lui îi place rachiul de dude și are mereu buzele pătate de la fructele adunate în pahar.
Rămân cu prietenul meu, în spatele femeii, ea este la câțiva pași înainte, împreună cu Nero, o auzim că-i spune ceva, fără să ajungă până la noi cuvintele ei. Doar câinele latră scurt, o singură dată și se oprește.
–Săraca, zice Rikan, amestecă și vremurile și poveștile.
–Cred că și noi facem așa, uneori…
–Poate… Să știi că a fost o femeie foarte frumoasă, Salazar era îndrăgostit de ea, așa își amintește mama. Președintele a suferit în tăcere, avea o nevastă mare, grasă și nu mișca în fața ei.
–Acum câteva zile îmi spunea că trebuie să fim atenți, există o viață concentrată a fiecăruia dintre noi, ca o esență a tinereții, dar nu poți să o simți înainte de amiază. Să mănânci mere în loc să dormi, apoi să te așezi într-un colț al camerei.
Sunt un leu adevărat, gândesc, iar steaua mea dominantă este steaua albă regală. Îmi vine să-i strig prietenului Rikan, care tace lângă mine, că este mai mare decât soarele. Steaua, despre ea vorbesc… Am moștenit de la mama un medalion din aur, pe care scrie că oricine te îndeamnă să privești peste umerii prietenilor ar dori să-ți dea să vezi cerul și să iscodești norii. Peste toate acestea, eu visez de mai multe ori pe săptămână un dans nebun al pălăriilor, din palatul maurilor, așezate pe capetele invizibile și rotindu-se a-mețitor.
–Plecăm sâmbătă? îl întreb.
–Așa cred, e posibil, totuși, ca elicopterul să sosească duminică. Oricum, ai două săptămâni de concediu medical, înainte să te întorci la clinică.
Mă uit la Nero, aude tot ce-mi spune Rikan. Nu mișcă, doar o ureche îi tremură ușor. Nu pot să fac nimic, îl privesc cu capul întors spre el și sunt gata să mă ridic spre ieșire. Lucania își mai amintește ceva:
–Ne spunea că el știe și ceea ce noi nu visăm încă. Văd, striga la noi, consilierii lui, prin o sută de bezne…
–Dictatorul? o enervează Rikan.
–El, strigă aproape la noi. Aveți grijă, mai zicea, la ceea ce spuneau grecii, în viață cel mai important lucru este moartea. Vreau să scot din poporul meu puterea răului și durerea.
Și eu văd, în fiecare noapte geroasă, cum crapă fructele rămase pe crengi, în grădina mea din Colares. Și mai aud cum țipă luna, ca o pasăre rătăcită. Numai lui Nero i-aș mai putea mărturisi că planta mea favorită este nufărul și că aș vrea să stau într-o livadă domnescă, cu o carafă de vin roșu alături. Doar că acum, nu am curaj, Nero se mișcă agale, nepăsător, spre cușca lui, e prima dată când nu-și întoarce capul spre mine. Rămân în fața ușii de la intrarea în spital. Bunica mea avea o vorbă, omului îi este dat să vadă soarele numai prin lună, tot așa cum mie îmi este dat să aflu cine sunt doar prin umbra prietenului Nero. Un brac german, cu păr sârmos și cu inima de două ori mai mare decât a mea… Ate a vista, tuturor…
Citiți și:
AMERICA LA NOI ACASĂ, din New York la CDS, cu Dana NEACȘU…
LA BORTA RECE și domnul Radu PĂRPĂUȚĂ…
CIUCLARISME, cu prietenul nostru de la EUROPA FM, Bogdan CIUCLARU…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu Petre STOICA…
SUPLIMENT DE LA… BORTA RECE, direct din Moldova lui PĂRPĂUȚĂ…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
O proză scurtă de excepție, în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN, cu REFLECȚII PEDAGOGICE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
