Aseară am fost la teatru cu fata mea cea mare. Am descoperit o carte interesantă acum vreo lună de zile și am împărtașit-o cu ea spre nedumerirea pretenilor mei maturi: „O carte în care o lesbiană retrăieşte copilăria ei cu un tată bisexual arogant şi vinovat, tiranic și neputincios? Nu crezi că e nepotrivit?” Mi s-a părut ciudat ce au remarcat amicii. Pentru mine cartea-bandă desenată conţinea o bucată de viaţă extraordinar de compexă şi atât de umană şi prezentată cu atâta talent şi sinceritate, că m-a cutremurat. Nu numai că am comentat cartea scrisă ca un roman grafic, dar am luat bilete pentru, noi să vedem opereta bazată pe carte. Și rezultatul a fost extraordinar. Am râs şi am plâns şi m-am bucurat că am avut norocul să văd talent artistic în acţiune.
Pe scurt, compozitoarea Jeanine Tesori şi libretista Lisa Kron au realizat un muzical încântător și dureros, bazat pe memoriile grafice ale lui Alison Bechdel cu același titlu, Fun Home, pe scenă la Teatrul Public din New York, până pe 1 decembrie.
„Roman grafic” sau bandă desenată, pentru că narațiunea a fost transmisă grafic iniţial.
Cartea, ca şi piesa de teatru, descrie viața scriitoarei, a familiei sale şi a tatălui ei, și (probabil) sinuciderea lui când nu i-a mai fost posibil să continue viața dublă pe care şi-a construit-o: soţie cu trei copii şi iubiţi pe ascuns. Cartea utilizează o formulă „grafiica” rar folosită pentru subiecte grave. Și mai interesant e portretul familiei şi al tatălui său: anormal pentru că nu corespunde unei funcţionalități sociale considerate normale: tatăl si mama sunt profesori de liceu, de limba si literatura engleza, dar fiecare este mult mai mult. Tatăl este şi directorul unei case funerale unde îmbălsămează morții locali, de unde numele Fun Home (Fun –amuzant – joc de cuvinte pentru Funeral), iar mama este şi actriță amatoare în teatrul local. Cartea e scrisă din punctul de vedere al lui Alison, matură, la aceeaşi vârstă ca tatal ei, atunci când el a murit. Cartea nu are milă de părinţi, e lipsită de victimizare şi uimeşte prin dragostea pe care o împărtăşeşte. Numai dragostea infinită poate minimaliza realitatea covârşitoare: Tatăl autoarei a fost un pedofil, etichetă care mi se pare mult mai importantă decat oricare alta, dar cumva nimeni nu a reuşit să-i aplice această etichetă, nici când trăia, nici după ce a dispărut.
Când am auzit prima dată că Fun Home este un musical, o operetă, mi-am spus: asta e imposibil. Mai întâi de toate, cartea este incredibil de personală, descrie trăirile scriitoarei Alison Bechdel – gândurile și comportamentele ei. În al doilea rând, este extrem de non-liniară, sărind între copilărie, anii ei de facultate (când tatăl ei a murit), și un prezent tensionat, care oferă vocea narativă. În al treilea rând, ca un tip de comedie este în mod natural cinematografică , banda desenata încadrează vizual ideea conceptuală. Scena nu funcționează aşa. Și, în sfârșit, un musical, o operetă?!? Acest lucru dureros, dar frumos ca gând, să fie spus în cântec?
Dar Kron și Tesori au realizat imposibilul. Ei au creat un lucru care povesteşte memoriile autoarei, dar fără a fi îndatorat viziunii ei artistice. Și au făcut -o cu cântec.
Cum au facut-o ? Extraordinar.
Kron si Tesori – și regizorul Sam, și echipa de design, etc – au reușit să facă referire la imaginile grafice originale, fără a încerca să le recreeze.
Opereta de faţă a fost diferită de banda desenată/roman grafic. Opereta ne-a dezvăluit oameni mult mai întregi, personaje capabile de trăiri complexe şi câteodata chiar fericite. Toată lumea este distrusă sufleteşte total sau parţial în carte. Toată lumea are momente de fericire pe scenă. Și probabil că viaţa este mai aproape de versiunea redată de operetă, decât de tragedia grafică.
Opereta lui Kron si Tesori este mai mult despre despre implicaţiile unei vieți – a tatălui – şi a copilăriei – a autoarei – dominate de secrete şi teroarea care vine când secretele sunt de aşa natură că descoperite ar fi uşor de escrocat. De aceea legătura emoţională dintre tată şi fiică devine personajul principal: au fost atât de asemănători – amândoi homosexuali – şi atât de diferiţi: Alison era deschisă față de lesbianismul ei, pe cănd tatăl era oripilat la ideea de a se prezenta societăţii ca homosexual. Orice, dar nu asta.
Și aici mă opresc. Nu vreau sa creez panică, dar statistic 10% din populaţie reprezintă populaţia homosexuală, iar homosexualitatea, ca şi alte trăsături esenţtiale, este din naştere. Stiinţific, s-ar spune e ereditară. Foarte puţini dintre noi însă inţelegem statistici şi mulţi încă privim homosexualitatea ca ceva dacă nu ruşinos, atunci ca ceva acolo, la acelaşi nivel de apreciere ca lepra. Nu ştiu cum se pot schimba valorile culturale şi sociale, mai ales acolo unde viaţa e grea şi a fi „special” e privit cu neîncredere, poate întemeiat. Dar ştiu că daca toţi sunt priviţi „normal” şi acceptaţi aşa cum sunt, atunci nu există diferenţieri care să excludă şi greutatea vietii apare la fel pentru toţi.
Pe data viitoare…
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeană de pe malurile Ialomiței…
Citiți și:
Episodul doisprezece din romanul foileton NERO, BRAC GERMAN…
LA BORTA RECE și domnul Radu PĂRPĂUȚĂ…
CIUCLARISME, cu prietenul nostru de la EUROPA FM, Bogdan CIUCLARU…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu Petre STOICA…
SUPLIMENT DE LA… BORTA RECE, direct din Moldova lui PĂRPĂUȚĂ…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
O proză scurtă de excepție, în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
CULTURA URBANĂ, cu doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU…
STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN, cu REFLECȚII PEDAGOGICE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
Stimate HumbertHumbert:
Aveti dreptate, Nabokov ramane un scriitor nu indeajuns de apreciat, iar Humbert Humbert un caracter aparte, si putin ar fi cei care sa aiba curajul sa se numeasca Humbert Humbert. Va aplaud simtul umorului.
Din nou aveti dretpate cu homosexualitatea. Nimic special acolo. Doar oameni.
Scuze ca va raspund d-abia acum.
Ce e asa „special” la homosexualitate? Ca si celelalte orientari sexuale cu exceptia heterosexualitati,i este o dereglare. Conform psihologiei moderne, omul este polimorf sexual, insa societatea il indreapta catre orientarea care serveste speciei si societatii. Acum 40 de ani in cartiile de psihiatrie homosexualitatea era clasificata ca o parafilie, o dereglare, insa societatea post moderna, ateista, a facut-o sa para normala. Daca iesi pe strada in tot felul de parade care de care mai obscene si desantate si te mbraci in acelasi fel nu ai cum sa fii privit „normal”. Nu o sa intru in detaliile spirituale si teologice si in ce mod homosexualitatea si libertinajul sexual este distructiv, insa atunci cand consideram o dereglare comportamentala si sexuala normala si demn de a fi acceptata atunci este clar ca ne indreptam catre o dezordine sociala si axiologica, ireversibila.