Știu, vă vine să râdeți când vedeți un astfel de titlu care ridică o problemă ridicolă, absurdă și inutilă. Așa aș fi spus și eu acum ceva vreme. Dar am întâlnit mai multe persoane, unele chiar adepte ale unor teorii conspiraționiste, care mi-au aruncat sporadic câteva idei disparate, care la momentul respectiv nu au făcut decât să mă amuze sau să mă facă să admir spiritul imaginar al acestor creatori de teorii. Apoi, într-o zi, am găsit câteva cărți ale lui Taguieff care analizează acest imaginar. Mi-a plăcut acea abordare sceptică – științifică – de abordare a acestui fenomen psihic social care nu poate fi contestat. Apoi, am început să îmi aduc aminte, ușor, ușor, despre acele informații disparate pe care le-am aflat din tot felul de surse. Și oricât de sceptic aș rămâne, faptele se pot aranja în mai multe sisteme coerente. Acum înțeleg ce vor să spună filosofii limbajului în momentul în care spun că limbajul nostru nu are ca sursă realitatea, ci lucrurile stau exact invers: realitatea este construită de limbaj. Exact ca în filmul The Number 23, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii. Când ai o idee fixă care îți preocupă mintea, atunci cel mai mic element din realitate care vine în întâmpinarea acestei idei nu face altceva decât să o susțină și mai tare pe aceasta. Într-un fel ideea este susținută de realitate. Sau invers, ideea atrage acele elemente, fapte din realitate care sunt în acord direct cu aceasta, ca și cum ar fi o susținere reciprocă între idei și realitate. Îmi aduc aminte cum un academician venit la o conferință la Universitatea Valahia, și-a început prelegerea cu o mică poveste pe care a trăit-o, după spusele domniei sale, în anii ΄80, undeva într-o țară europeană. Aici a avut o discuție căreia nu i-a dat nici el atenție la momentul potrivit, deoarece i s-a părut cu adevărat elucubrantă și fantezistă, demnă de o adevărată teorie a conspirației. Despre ce era vorba. Românul nostru a introdus într-o discuție o problemă naționalistă. Un interolocutor rus îl întreabă pe omul nostru: „Dar dumneavoastră nu știți despre planul care vi se pregătește? Nu pot să cred, doar sunteți sub comunism de atâta vreme!” Și rusul începe să îi spună românului o poveste în care există un plan mai mult sau mai puțin secret prin care statul român va fi dizolvat până la finele secolului XXI. Acest plan a început din clipa în care s-a terminat al doilea război mondial. Moldova deja a fost luată (o bucată mai mare chiar decât cea care era prevăzută „în acte”, după cum știm). Apoi urmează o dizolvare înceată dar sigură a națiunii. Tradiția trebuie să fie îndoită mult, înlocuită cu o cultură mai puțin dominantă decât cea românească, pentru ca astfel să fie dizolvată. O cultură minoră, care în orice condiții normale nu ar fi putut vreodată să se impună, sufocă în mod artificial pe cea dominantă. Economia va fi pusă pe butuci încet, dar sigur, cu ajutorul „investitorilor ruși și nu numai”. Sănătatea nu are cum să își mai revină vreodată – nici nu este indicat. Iar ultimele lovituri vin din șubrezirea definitivă a educației care are ca prim scop nu atât prostirea sau coborârea nivelului calitativ al absolvenților cât distrugerea limbii materne. Pe acest fond al distrugerii limbii orice se poate face apoi. Omul nostru a râs la acel moment. Nu și la conferința amintită din 2013. Spunea că acum ia foarte în serios cele spuse de acel individ deoarece vede cu propriii ochi cum fiecare etapă a fost atinsă punct cu punct. Îmi aduc și eu aminte cum, în momentul în care războiul din Iugoslavia a început, un alt academician (sic!) pe care îl aveam la acea vreme ca profesor ne-a spus la începutul unui curs că motivele acelui război nu sunt nicidecum cele pe care le auzim debitate la televiziunile din Europa sau de peste Ocean. Sunt două cauze evidente care au dus la acest război: „prima, Iugoslavia, ca și România de dinaintea acelei așa-numite „revoluții”, și-a cam încheiat datoriile față de FMI. Apoi, musulmanilor li s-a promis teritoriu în Europa dacă închid ochii în privința Israelului.” Ce idee năstrușnică, mi-am spus și atunci! Apoi, după ce republica Kosovo a apărut, primele lucruri pe care le auzeam de la alți „consporaționiști” erau: „Urmăm noi – o să vedeți că Ungaria va avea un teritoriu în inima țării!” Ce idee năstrușnică și aceasta! Destinul se amuză pe seama noastră. Jung ar spune într-o pură psihanaliză a națiunii, că în mod inconștient am anticipat această fractură când în ΄89 ne-am făcut singuri o gaură în drapelul național.
Acum văd că aceste vorbe aruncate alandala au început să își facă efectul și la mine. Încă sunt în stadiul negării. Încă mă amuză când văd câte o potriveală cu acele concepții. Încă neg o realitate care se construiește sub ochii mei – sau eu o construiesc astfel. Trăiesc un coșmar autentic în momentul în care privesc de la un capăt la altul o emisiune de știri pe orice canal. Mă întreb continuu: după toate acestea, după toate aceste hoții ale politicienilor, ale hoților care sunt mână în mână cu poliția (când ochiul unei copile este zburat de glonțul cocalarului deranjat că rudei sale i s-a spus să stea la rând, civilizat, iar poliția încearcă să „aplaneze conflictul minor și întâmplător”), când văd cum o șosea construită la prețuri care nu există nici în Qatar, iar a doua zi se dărâmă, când vezi că nu este nimeni în stare să vândă sau să cumpere CFR-ul sau Oltchimul pentru că nu era de fapt „investitorul sau magnatul rus” care ar fi fost de preferat, oare nu te întrebi dacă nu cumva realitatea se confundă cu ficțiunea? Când vezi că la universitate faci „capra cu trei iezi” căci nivelul de înțelegere nu depășește acest nivel, iar în liceu apare paradoxul: materia este extrem de grea (depășind și nivelul multor profesori) și este în același timp extrem de neinteresantă, până la a nu se mai face deloc, ajungi în aceeași confuzie între realitate și ficțiune. Când plătești la sănătate procente bune din salariu, iar dacă ajungi în spital trebuie să mergi după medicamente singur, eventual și seringă și detergenți trebuie să aduci, în timp ce îți scrii testamentul într-un moment de răgaz și îți iei adio de la rude căci nu se știe dacă mai ajungi acasă după această răceală, oare v-ați fi gândit vreodată că acest lucru este posibil în Europa – în Uniunea Europeană și în Nato; într-o „țară membră a Nato”, cum strigau în megafoane niște soldați descheolați undeva pe Dunăre, unor ucrainieni care nestingheriți săpau mai departe pe teritoriul nostru și ne arătau diferite degete prin aburii alcoolului? Câd vedeți că o reclamă cu Dorel devine simbolul națiunii și exprimă esența realității pure, aveți impresia că o teorie conspiraționistă este mai fantezistă decât aceste reclame? Când un procuror joacă la poker banii care trebuiau folosiți pentru flagrant, sau când Statul Român, membru al UE și Nato, îți fură bani pe toate căile posibile, de la facturile pe care le plătești cu 70% mai mult decât ar trebui până la salariile de sclavi pe care ni le dă cu mare pompă apoi spunându-ne cu ochi umezi că suntem o țară săracă și nu ne permitem mai mult, oare când se petrec aceste lucruri avem impresia că trăim într-o realitate mai „serioasă” decât într-un film fantastic, de genul 1984, după Orwell? Când afli că suntem țara cu cele mai multe servicii secrete pe cap de locuitor de pe planeta Terra, deci când un sfert sau jumătate au rămas spionați, iar restul sunt spioni, sau când afli că cel mai teribil sistem de detenție și de tortură cunoscut din toate timpurile – asiaticii plângând când aud de el, iar americanii cerându-ne sfatul cu pupilele dilatate – cel elaborat acum 60-70 de ani la Pitești, te mai întrebi dacă aceste lucruri sunt în zadar și că nu urmăresc nimic? Fenomenul Pitești a apus? „Descoperirile” făcute atunci de „românul” pur Nicolski nu au fost decât un accident al istoriei? Unde ați auzit dumneavoastră să fie ceva uitat în istoria ultimilor 2000 de ani? Orice invenție umană repezintă o nouă armă, spunea Einstein – iar orice armă odată inventată, ea este mereu folosită! Când vedeți că torționarii trăiesc ca regii, având salarii fantastice, iar victimele lor sunt veșnic victime, scăldându-se acum într-o sărăcie umilitoare, sau când vedeți cum un Iliescu, regizorul celei mai spectaculoase lovituri de stat din istorie, este tătucul adorat și modelul declarat în politică în timp ce „elevii” lui înfundă pușcăriile care devin din ce în ce mai neîncăpătoare și se declară martiri cum nu au fost de la apostoli încoace, credeți că aceasta este doar o altă idee năstrușnică? Când ți se flutură sub nas că nu pot fi dați mai mult decât 1,8 lei pentru alocația unui copil, deoarece nu sunt bani, iar pensiile sau salariile nu pot fi mărite cu mai mult de 80 de lei, în timp ce primarii primesc măriri de peste 100 de euro, căci este o mărire „pertinentă”, iar cumpărarea unui nou parc auto pentru politicieni intră la cheltuieli minore de milioane de euro, oare aceste lucruri fac și ele parte din realitate? Din care realitate? Vi se pare cumva că această realitate dacă ar fi povestită unor extratereștri, împreună cu niște teorii conspiraționiste, aceștia ar putea să le distingă? Vi se pare mai credibilă realitatea? V-ar mira ca o teorie conspiraționistă care anunță faptul că în viitorii ani vom avea Republica Transilvania, cu capitala la Cluj, Republica Autonomă Ținutul Secuiesc sau Ungaria Mică, Republica Moldova, provincie rusească și Țara Românească, aeroport pentru trupele SUA, ar fi cumva o idee năstrușnică încât să spuneți: „fugi de aici cu prostiile astea!” Daca da, atunci priviți încă o seară concertul de știri pe muzică politicienească și spuneți că ceea ce vedeți este realitatea pură! Eliminați atunci din vocabular orice remarcă de genul: România, țara tuturor posibilităților! Sau: Nu cred că este adevărat ceea ce văd/aud! Luați realitatea ca atare și savurați-o așa cum este!
Citiți și:
Episodul doisprezece din romanul foileton NERO, BRAC GERMAN…
AMERICA LA NOI ACASĂ, din New York la CDS, cu Dana NEACȘU…
LA BORTA RECE și domnul Radu PĂRPĂUȚĂ…
CIUCLARISME, cu prietenul nostru de la EUROPA FM, Bogdan CIUCLARU…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu Petre STOICA…
SUPLIMENT DE LA… BORTA RECE, direct din Moldova lui PĂRPĂUȚĂ…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
O proză scurtă de excepție, în CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN, cu REFLECȚII PEDAGOGICE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
